Editorial Marea ipocrizie a vinei colective
Am auzit că suntem toți vinovați pentru ceea ce s-a întâmplat la Piatra Neamț și că acum nu e momentul să discutăm situația politic în niciun fel. Ceva mai ipocrit decât lucrul acesta nu am auzit de la ultima criză, care a fost precedată de o altă criză și de o altă criză, de care am fost iarăși cu toții culpabili.
De fiecare dată, apare cineva care îndeamnă la o penitență colectivă ca absolut necesară, pentru că forma supremă de solidaritate la noi e să fim vinovați în grup. Iar după această autoumilință trebuie să devenim vigilenți în a-i vâna pe cei care încearcă să utilizeze politic tragedia.
Să îmi fie iertată lipsa de căință, dar cred că atitudinea asta este deopotrivă greșită și dăunătoare pentru o societate care își dorește să nu mai treacă mereu și mereu prin aceleași crize.
Sistemul medical este condus politic de 30 de ani și răspunderea e clară pentru ce se întâmplă cu spitalele și asistența medicală.
Nu văd de ce cetățeanul trebuie să se simtă vinovat si să își pună cenușă în cap.
Afectat de tragedie, da. Speriat până în ultima fărâmă a ființei sale, da. Terifiat că ar putea să aibă nevoie să meargă la un spital, da. Dar nu vinovat.
Știu că în spatele acuzei stă argumentația că „noi” am votat, „noi” am trimis în Parlament oameni corupți și incompetenți, „noi” nu i-am sancționat șamd. Dar asta ne duce exact acolo unde nu am vrea să ajungem în momentul unei tragedii: la politică.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
De la începutul anului, am văzut un dezastru la spitalul din Suceava, o gestionare dezastruoasă a comunicării pe pandemie (și nu mă refer la metafore comunicaționale, ci la decizii care au creat confuzie și neîncredere în societate) și un incendiu la spitalul din Piatra Neamț.
Mă iertați că vă zic, dar „noi” nu suntem în niciun fel vinovați de aceste lucruri, așa cum nu cred nici că ministrul Culturii sau prefectul de Ialomița ar avea vreo legătură, cel puțin teroretic, cu aceste evenimente.
Sistemul are o ierarhie care presupune transmiterea și implementarea unor protocoale de functionare, a ordinelor și a deciziilor, la fel ca stabilirea foarte clară a vinovaților atunci când acestea nu sunt respectate sau când deciziile sunt prost luate.
În schimb, „noi” stăm și ne certăm între noi dacă e decent sau nu să numim vinovații sau dacă acest act implică conotații politice.
Dar desigur că implică politică. 100%. Vinovați în cazul de față nu au cum să nu fie politicieni din județul Neamț cu responsabilități legate de spital, în frunte cu președintele Consiliului Județean, care trebuie să demisioneze și să dispară urgent din orice funcție politică.
Și vinovați vor fi și cei de la Ministerul Sănătății, în frunte cu ministrul, dacă nu vor gestiona situația cu maxim profesionalism. Ei sunt vinovații, nu cetățenii.
Cetățenii și-au transferat responsabilitatea prin vot acestor oameni care au cerut-o pentru că se considerau îndreptățiți să aibă grijă de comunitățile care i-au votat. Așa că situația este cât se poate de politică, iar vinovații, cât se poate de clar cine sunt.
Și, în final, aud învinuiri cum că se cațără unii pe cadavre din dorința de a câștiga politic. E o afirmație mizerabilă, care generalizează o traumă națională.
Nu am văzut aceeași empatie pentru supraviețuitorii de la Colectiv, familiile și prietenii lor, atunci când unii lideri PSD lansau teoriile că incendiul a fost pus deliberat.
Oare vreunul dintre moraliștii momentului cum s-au simțit atunci? Era tot o chestiune apolitică? Dar pentru cei care au fost prin spitalele din România și au plecat cu și mai multe boli oare cum o fi să vadă că totul merge înainte neschimbat?
Dar cei cărora le-au murit copiii, părinți sau soții și soțiile în spitale de la infecții sau lipsa de aparatură se simt și ei la fel de vinovați? Ei bine, e politică. Fiecare viață pierdută absurd, din cauza incompetenței sau a corupției, are legătură cu politica.
Nu e o catastrofă naturală inevitabilă, e o tragedie umană produsă de modul în care societatea românească funcționează. Și asta e politică pură. Și dacă vreți să nu mai aveți parte de aceste drame, răspunsul este politic. Nu politicianist. Politic.
Trebuie să punem capăt odată ideii de vină colectivă care permite păcatului să existe în continuare nestingherit după ce noi facem o scurtă penitență.
România nu ar trebui să aibă nevoie de sute sau mii de ONG-uri care să se mobilizeze ca să facă munca statului. Are nevoie ca statul să își facă munca pentru care există, iar societatea civilă să fie atentă ca politicienii și funcționarii să nu mintă sau să nu fure.
România nu ar trebui să aibă eroi care să se sacrifice pe sine pentru ca alții să trăiască, așa cum a fost nevoit doctorul din Piatra Neamț. România are nevoie de eroi necunoscuți, care în birourile lor să facă munca ce le revine astfel încât să nu existe nevoia ca un doctor să își pună în pericol propria viață.
Suntem alături cu toții de Cătălin Denciu și familia sa, așa cum este uman și normal în aceste momente. Dar și mai normal ar fi fost ca acest om să nu fie pus de sistem în situația de a se sacrifica pentru incompetența și delăsarea unora.
Iată cât de multe lucruri esențiale pentru bunul mers al societății țin de politică. Să nu ne mințim că nu e așa. Oamenii pot fi buni, pot fi profesioniști, generoși și morali. Dar nu este de ajuns pentru noi toți dacă nu decidem odată pentru totdeauna în ce fel de societate vrem să trăim.
Una în care să ne gândim pios la eroii care au plecat dintre noi sau una în care ne bucurăm unii de alți, aici și acum? Și asta e o decizie cât se poate de politică.
