Editorial Lupta împotriva cancerului: de ce cred că suntem pe drumul cel bun

Data actualizării: Data publicării:
Nicoleta Pauliuc
Nicoleta Pauliuc
Senator PNL de Ilfov
Agora Digi este un proiect editorial al Digi24.ro, o platformă unde sunt invitați să contribuie cu opinii, idei și comentarii cei mai importanți lideri politici, lideri de opinie, personalități marcante ale vieții publice. Nicoleta Pauliuc este senator PNL și președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Nicoleta Pauliuc
Nicoleta Pauliuc. Foto: Marius Baragan

Statele europene transpun deja în legislațiile naționale o decizie luată în premieră de Uniunea Europeană, conform căreia salariații care au grijă de o persoană grav bolnavă vor beneficia de un concediu de 5 zile lucrătoare pe an. Asta demonstrează că suntem pe un traseu corect, în concordanță cu cele mai noi evoluții europene, în privința proiectul legii privind susținerea bolnavilor de cancer și a familiilor acestora, pe care l-am depus acum două luni, aflat în prezent în dezbatere parlamentară în Senatul României.

Practic, prin Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și a îngrijitorilor, Europa stabilește o nouă referință în privința sprijinului acordat familiilor care se confruntă cu o situație atât de frecventă și cu efecte atât de dure: aceea când unul dintre membrii săi înfruntă o boală severă. De acum înainte, statele europene - și România, mai are răgaz doar până pe 2 august 2022 - sunt obligate să pună la dispoziția lucrătorilor “concediu în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie ca lucrătorul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin semnificativ ca urmare a unei probleme medicale grave”.

În proiectul pe care l-am depus, unul dintre îngrijitorii pacienţilor oncologici va putea să-şi ia concediu medical dacă îl însoţeste pe bolnavul asigurat, cu acordul acestuia, la intervenţii chirurgicale sau la efectuarea tratamentelor prescrise de medic. Pacientul îşi poate exprima acordul numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament. Având în vedere că vorbim despre cancer, o maladie cu un impact brutal, uneori de-a dreptul devastator asupra existenței celui diagnosticat, dar și asupra vieții tuturor membrilor familiei acestuia, am propus ca durata de acordare a concediului - şi a indemnizaţiei pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice - să fie de cel mult 45 de zile calendaristice în interval de un an pentru un pacient.

Sunt convinsă că acesta este un prim pas prin care putem îmbunătăți condițiile și calitatea vieții celor care luptă cu aceasta boală teribilă. După cum știu că drumul va fi lung, plin de ostacole birocratice și de luptă cu inerția unui sistem anchilozat. Însă, nu doar că nu intenționez să dau vreun centimetru înapoi, ci dimpotrivă, îmi doresc să merg cu încredere mai departe. Fiindcă lupta cu cancerul nu se termină nici măcar atunci când ai reușit să învingi acest dușman nemilos. Sunt nenumărate efecte pe termen mediu și lung pe care încleștarea cu cancerul le lasă asupra familiilor ce au în grijă asemenea pacienți.

De aceea, m-am bucurat să vad că directiva europeană menționată se referă și la încurajarea lucrătorilor care oferă îngrijire să nu renunțe la viața profesională. Este exact ceea ce vreau să propun la dezbaterea proiectului de lege pentru susținerea pacienților bolnavi de cancer și a familiilor acestora. Trebuie să le oferim acestor oameni marcați de o grea suferință dreptul de a solicita formule flexibile de lucru, inclusiv prin utilizarea, acolo unde este posibil, a muncii la distanță sau a unei reduceri a timpului de lucru în scopul acordării de îngrijiri. Sunt încrezătoare că prin dialog constant și aplicat cu autoritățile statului asemenea proceduri pot devină norme unanim acceptate și în societatea noastră.  

Există sute de milioane de euro din fonduri europene care să finanțeze asemenea mecanisme. Există mii de români dornici să facă bine, de la medici, psihologi, ONG-uri și oameni de toate vârstele și categoriile sociale. Pe mulți i-am cunoscut la dezbaterile organizate pentru a aduna cele mai pertinente opinii și argumente pentru susținerea legii care va ajuta sute de mii de alți conaționali. Cred că fiecare dintre noi a avut în familie sau printre cunoscuți cazul unei persoane bolnave de cancer și are o idee despre experiență dureroasă și eforturile umane și materiale uriașe implicate în această luptă. De aceea, nu văd alt mod mai potrivit de a-mi onora mandatul de ales al românilor decât a promova  o lege prin care să fac un pic mai bună viața celor aflați în cel mai dur moment al existenței lor.

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...