Am primit cu inima îndoită decizia președintelui Macron de a desființa ENA (École Nationale d’Administration), celebra școală de administrație publică înființată în 1945 de către Generalul de Gaulle.
Am avut șansa să studiez la ENA în anii ‘90 și rămân îndatorat statului francez pentru șansa de a mă fi educat în modelul francez de administrație, cel pe care România, „sora mai mică” a Franței, l-a adoptat după Marea Unire și care a continuat să influențeze toate etapele devenirii statului român modern și contemporan. Înțelegând modelul originar, mi-a fost mai ușor să înțeleg realitățile, slăbiciunile și limitările propriului nostru sistem.
Ce l-a determinat pe președintele Macron (énarque la rândul său, ca și mulți alți președinți și prim-miniștri francezi) să adopte o astfel de măsură radicală?
O parte a motivației este politică. Contrar spiritului deschis și meritocratic imaginat de Charles de Gaulle pentru reconstruirea din temelii a Franței după război, de-a lungul anilor ENA a devenit un club închis, din care se selectează elita politică, administrativă și economică a Franței. Nu întâmplator, enunțul prezidențial inițial privind desființarea ENA a fost făcut în toiul protestelor „vestelor galbene”.
Dar există și un motiv mai profund, cel legat de rolul renăscut al Statului în contextul pandemiei, crizei economice, competiției geopolitice, revoluției tehnologice și a nervozității crescânde a cetățenilor lumii democratice față de acțiunile Statului. Ce face președintele Biden în America cu investițiile masive în relansarea economiei și a investițiilor fără precedent în modernizarea infrastructurilor, digitalizare și „înverzirea” economiei reprezintă mai mult decât un răspuns la efectele pandemiei: reprezintă sfârșitul perioadei care a avut că mantră ideologică și acțiune politică ideea centrală a unui rol minimal al statului și primatul piețelor în politica economică, așa-numitul consens de la Washington.
Și pentru România dezbaterea ce rol revine Statului este relevantă și actuală. La întoarcerea din Franța și la intrarea în politică, am pledat și susținut crearea „fratelui mai mic“ al ENA, INA, cu scopul de a investi sistematic în calitatea administrației publice românești. Din nefericire, politizarea excesivă și discontinuitatea perenă în politicile publice din România au condus la un rol marginal pentru Institut.
Însă nevoia de clarificare „filosofică” rămâne. Mai ales în țări ca România, cu importante decalaje de dezvoltare și de capacitate administrativă, nevoia clădirii unui Stat Strateg - dinamic, planificator, reinventat, însănătoșit, decăpușat, eficace, transparent, antreprenorial și mai respectuos față de cetățean reprezintă o prioritate absolută, inclusiv pentru mediul economic si echilibrul necesar în societate. Recâștigarea încrederii cetățenilor noștri în instituțiile publice face parte din reziliența noastră ca societate, într-o lume în care fracturile și vulnerabilitățile sunt plătite scump. Unii încearcă să prezinte digitalizarea Statului (necesară și urgență) drept soluția magică pentru această transformare. Regândirea profundă a rolului Statului și investiția în oamenii care populează instituțiile sale reprezintă adevărata prioritate natională.
Și da, așa cum Emmanuel Macron propune o nouă Școală pentru Înalții Funcționari ai Statului francez construită pe fundația clădită de ENA, a sosit clipa să avem și noi curajul de a apuca pe un drum nou, dificil, controversat, însă indispensabil pentru un destin mai bun.
Mircea Geoană, Absolvent ENA, Promoția Léon Gambetta
