Iohannis se pregătește de ce e mai rău
Klaus Iohannis se pregătește de runda finală a confruntării cu Liviu Dragnea. Cele două mișcări importante pe care le-a făcut în ultimele patru zile au avut ca scop escaladarea conflictului cu liderul PSD, nu aplanarea sa. Deși nu are niciun dubiu că i se pregătește suspendarea și știe exact ce schimbări vor urma în perioada în care ar lipsi de la Cotroceni, a ales să crească tensiunea până aproape de punctul de rupere și să închidă toate ușile care puteau duce spre o negociere. Joacă la totul sau nimic.
Prima mișcare care confirmă strategia președintelui a fost declarația de marți, prin care și-a anunțat poziția față de decizia CCR. Decizia de a nu se supune imediat somației de a o revoca pe Laura Codruța Koveși din fruntea DNA, acuzația de complicitate între PSD și Curtea condusă de Dorneanu și amenințarea cu un referendum pe tema Justiției sunt cele mai consistente dovezi că nu are de gând să cedeze fără luptă asaltului declanșat de Dragnea și Tăriceanu.
Esențial pentru a înțelege semnificația poziționării lui Iohannis este momentul în care a ales să o facă publică: la trei zile după ce Dragnea a adus 100.000 de oameni în Piața Victoriei! Dacă președintele s-ar fi lăsat intimidat, marți am fi avut un decret de revocare sau, în cel mai bun caz, o declarație bălmăjită, din trei fraze, prin care ar mai fi tras un pic de timp.
Mesajul dat marți nu este al unui președinte care se pregătește de capitulare, sau care tremură de frică la gândul că ar putea fi suspendat. A fost unul clar și agresiv, pe măsura atacului PSD-ALDE-CCR. Nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume, să acuze și nici să invoce posibilitatea unui contraatac.
Tot ce a zis marți, de fapt, l-ar face ca, în cazul în care s-ar răzgândi și ar revoca-o pe Koveși, să plătească un preț politic mult mai mare. Când te plasezi singur pe un palier atât de înalt de înțelegere și de responsabilitate, orice gest de lașitate costă incomparabil mai mult. Nu ar fi ridicat nivelul de așteptare al susținătorilor săi atât de sus dacă s-ar pregăti, pe ascuns, să-i dezamăgească. Iar acest nivel de așteptare are relativ puțin de-a face cu susținerea șefei DNA, cât are cu nevoia de a rezista abuzurilor puterii.
Faptul că am asistat la o declarație de război, de magnitudinea celei din octombrie 2016, când a anunțat că nu îl va numi pe Dragnea premier, mai este confirmat de un argument. Dacă Iohannis își dorea pacea cu Dragnea și Tăriceanu, putea să o obțină, fără să-l coste nimic. Laura Codruța Koveși nu ar fi ezitat nicio secundă să demisioneze dacă președintele i-ar fi cerut-o, într-o discuție privată. Și nu atât ca să-i ușureze viața lui Klaus Iohannis, ci pentru că solicitarea nu putea fi altfel formulată decât în termeni de interes național, pentru a nu pune în pericol stabilitatea țării.
Toată lumea ar fi ieșit cu fața curată printr-o astfel de mutare. Șefa DNA ar fi susținut un discurs înflăcărat în care și-ar fi enumerat reușitele și care s-ar fi încheiat cu anunțul că demisionează spre binele României. Iohannis ar fi spus și el că regretă decizia, dar că apreciază spiritul de sacrficiu demonstrat de Koveși și ar fi lovit din nou în Liviu Dragnea, amintind că obiectivul său principal este îngenunchierea justiției și obținerii imunității. Asta în timp ce șefii PSD și ALDE și toți jurnaliștii de casă ar fi jubilat că ”s-a încheiat perioada stalinistă în justiție” și, bineînțeles, ar fi cerut revizuirea tuturor sentințelor date în epoca Koveși.
De ce nu a ales Iohannis soluția asta? Pentru că știe că șefa DNA este doar o țintă intermediară. Revocarea lui Koveși nu îl va împiedica pe Dragnea să continue să golească de prerogative funcția prezidențială. Știe că mai devreme sau mai târziu tot va trebui să iasă la luptă pentru a nu fi transformat într-un președinte decorativ, ținut în vitrina de la Cotroceni doar pentru ca Dragnea să amâne cât poate de mult confruntările finale cu UE și cu SUA.
Faptul că președintele nu urmărește doar să tragă de timp, caz în care demisia Laurei Codruța Koveși i-ar fi fost mai mult decât suficientă, pune într-o altă lumină și propunerea lui Gabriel Vlase pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe.
De ce a ales Klaus Iohannis un PSD-ist pentru această poziție extrem de importantă în arhitectura sistemului de apărare al statului împotriva nu doar a puterilor străine ostile dar și a forțelor interne care vor să distrugă parteneriatele strategice? În niciun caz pentru că vrea să-l îmbuneze pe Dragnea și să-l convingă să nu îl mai suspende! Din contră, propunerea lui Vlase este încă o confirmare că Iohannis se pregătește să fie suspendat.
Liviu Dragnea nu a făcut niciodată un secret din intersul ieșit din comun pe care îl are față de Serviciul de Informații Externe. Mai mult sau mai puțin voalat, i-a acuzat pe șefii acestuia, și în special pe Silviu Predoiu, că au avut o contribuție la protestele de stradă din februarie 2017 dar și la alte acțiuni împotriva sa.
Când l-a acuzat pe Klaus Iohannis că nu a făcut o propunere pentru funcția de director al SIE în cei doi ani scurși de la demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu, șeful PSD a lăsat să se vadă, de fapt, cât de interesat este să aibă un cuvânt de spus în desemnarea următorului director. Având în vedere că are controlul majorității parlamentare, Dragnea îl invita, de fapt, pe Iohannis la o negociere pentru această funcție.
Cum această negociere nu a avut loc, era cât se poate de previzibil că numirea unui nou director la SIE se afla pe locul doi în lista de priorități a șefului PSD, după revocarea șefei DNA, printre acțiunile ce urmau a fi întreprinse ulterior suspendării lui Iohannis. Propunându-l pe Vlase, Iohannis vrea să se asigure că odată plecat de la Cotroceni funcția nu rămâne liberă, la mâna lui Dragnea. Așa că i-a dat șah, nominalizând un pesedist pe care Dragnea nu-l agreează, dar pe care nici nu îl poate respinge. Nu fără costuri politice uriașe.
Concret, Vlase nu face parte din tabăra lui Dragnea, ci din cea care l-a dat și pe Tudose, fostul premier care i-a creat cele mai mari probleme în partid, după câștigarea alegerilor din 2016. După cum s-a dovedit în ultimul an și jumătate, inamicii din interior au fost mai periculoși pentru Dragnea decât cei din exterior. Așadar, a-l susține pe Vlase la șefia SIE ar însemna pentru Dragnea să își înarmeze cei mai înverșunați dușmani, cei care au fost la un pas să-i sufle partidul cu mâna lui Tudose.
Președintele știe acest lucru și joacă la două capete. Dacă Dragnea va refuza să-l susțină pe Vlase sau va tergiversa votul în Parlament ar putea genera o nouă criză internă majoră în PSD, într-un moment în care reușita proiectului suspendării depinde mai mult decât oricând de unitatea și determinarea partidului. Un conflict intern l-ar putea obliga pe șeful PSD să amâne pe termen nedefinit ofensiva finală împotriva președintelui.
Iar timpul nu trece în favoarea sa. Dacă Dragnea va fi condamnat pe 21 iunie, tabăra din care face parte Vlase va fi și mai motivată să intre din nou în luptă, pe față și să ceară îndepărtarea lui Dragnea. Ar putea fi momentul în care o parte din PSD va bascula și chiar dacă nu ar urma imediat o schimbare a liderului ar putea avea loc o resetare a relației cu președintele și chiar cu justiția.
Este un plan riscant? Da, însă Klaus Iohannis nu are alte opțiuni la îndemână. Opoziția parlamentară este neputincioasă în fața tăvălugului PSD-ALDE, moțiunea nu are șanse să treacă, strada nu mai are forța de a determina puterea să-și abandoneze planurile, iar susținerea externă nu mai are azi aceeași greutate ca acum șase ani. Vrând, nevrând, trebuie să mizeze pe cei care au reușit până acum să-i creez cele mai mari dificultăți lui Dragnea. Rivalii din PSD.
Pe de altă parte, președintele nici nu face un compromis major. De ce? Pentru că, pe de o parte, nu ar fi putut să-și impună alegerea ideală de director al SIE câtă vreme Dragnea și Tăriceanu controlează Parlamentul. De aceea nici nu a făcut vreo propunere după plecarea lui Ungureanu. Așadar, nu poate pierde ceva ce nici nu are. Numirea unei persoane care să poată obține votul majorității era obligatorie.
Pe de altă parte, SIE nu a fost condus niciodată, cu adevărat, de către director. Adjuncții au avut rolul cel mai important. Și dacă ar vrea directorul să facă ceva împotriva serviciului, nu va putea sau nu va fi lăsat. Cu atât mai mult cu cât Vlase nu este un neinițiat. Să nu uităm că a condus Comisia pentru controlul activității SIE.
Principala sa misiune va fi să numească noii adjuncți, după ce Vasile Sarcă s-a pensionat luna trecută, iar Silviu Predoiu urmează să o facă în august. Aparent paradoxal, aceste numiri sunt chiar mai importante decât cea a lui Vlase. Și nu e greu să ne imaginăm impactul asupra SIE dacă la conducerea serviciului ar ajunge un director din categoria ”Manda.”
Tăcerea lui Liviu Dragnea pe acest subiect confirmă, până acum, că președintele și-a calculat bine mișcarea. Dacă nominalizarea lui Vlase ar fi fost o concesie pentru șeful PSD, fiți sigur că joi seara ar fi fost la Antena 3 și s-ar fi umflat în pene cu victoria obținută în fața lui Iohannis.
Tăcerea nu înseamnă, însă, că și-a abandonat planurile de suspendare. La urma urmei, perspectiva unei condamnări rămâne la fel de reală și de periculoasă. De aceea, este greu de crezut că nu vor merge mai departe cu acest scenariu. Montajul mediatic de vineri în care judecătorul Petre Lăzăroiu de la CCR a fost folosit pentru a acuza presiuni venite dinspre Cotroceni poate fi un semn că nominalizarea lui Gabriel Vlase la șefia SIE nu le va întârzia planurile.
Am putea avea o nouă confirmare că momentul suspendării se apropie dacă președintele va semna și numirea lui Felix Bănilă la conducerea DIICOT. Chiar dacă și acest gest va fi interpretat ca o nouă cedare, în spatele său ar putea fi imperativul ca președintele să evite o nouă sesizare la CCR care să se soldeze cu interzicerea nu doar a dreptului de a refuza o revocare ci și o numire. Dar și nevoia de a fi consecvent în raport cu avizele CSM. I-ar fi greu să justifice de ce în cazul revocării șefei DNA a ținut cont de avizul CSM, iar în cazul propunerii lui Bănilă la conducerea DIICOT l-a ignorat.
Prin acțiunile sale din ultimele zile, președintele arată că se așteaptă la o vară mai fierbinte decât cea din 2012. Poate încă speră că va redresa situația, dar de pregătit se pregătește pentru ce e mai rău.
