Interviu cu ambasadorul Republicii Moldova: „Tema unirii devine tot mai stringentă”

„Cred că miza (alegerilor prezidenţiale) în aceasta constă, ca după 30 octombrie sau după al doilea tur de scrutin să nu avem un război instituţional”, consideră ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Mihai Gribincea. Duminică, pentru prima oară în ultimele două decenii, cetăţenii din Republica Moldova îşi vor alege preşedintele în mod direct, la urne. Contextul nu este deloc unul simplu, scrutinul venind la capătul unor crize politice majore şi scandaluri de corupţie care au alterat imaginea Republicii Moldova, încrederea oamenilor în politicieni şi partide, care au complicat relaţiile Chişinăului cu capitalele partenere. Deşi principalele teme de campanie sunt legate de corupţia endemică şi controlul oligarhic asupra statului, din spate recuperează în ritm accelerat teren o nouă temă: unirea Republicii Moldova cu România. Într-un interviu acordat Digi24.ro cu puţin timp înaintea scrutinului prezidenţial, ambasadorul Mihai Gribincea arată ce perspective există la Chişinău, în condiţiile în care „nu pot fi forţate lucrurile şi nu poţi schimba georgafia”.

Digi24.ro: Este prima oară în ultimele două decenii când preşedintele Republicii Moldova este ales în mod direct. Unde îşi pot exercita dreptul de vot cetăţenii moldoveni aflaţi pe teritoriul României şi, nu în ultimul rând, vă aşteptaţi ca această premieră să impulsioneze şi prezenţa la vot?

Mihai Gribincea: Aveţi dreptate, alegerile prezidenţiale care au loc duminica aceasta sunt primele după 20 de ani, pentru că ultimul scrutin de acest tip s-a desfăşurat în noiembrie 1996. Este foarte interesant de văzut că, în linii mari, numărul candidaţilor la aceste alegeri este acelaşi ca în 1996 şi, dacă putem spune aşa, şi aceste alegeri au rămas unele geopolitice. În sensul că avem un candidat exponent al intereselor ruse în Republica Moldova, liderul Partidului Socialiştilor Igor Dodon, iar pe de altă parte avem partide pro-europene care vor o continuare a cursului politic actual al Guvernului – Maia Sandu, Iurie Leancă, Mihai Ghimpu. În ceea ce-l priveşte pe domnul Ghimpu, este reprezentantul unicului partid - Partidul Liberal – care optează deschis pentru unirea Republicii Moldova cu România. Dar optând pentru unire, evident că nu este în contradicţie cu cursul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Cetăţenii noştri aflaţi pe teritoriul României îşi pot exercita dreptul de vot în 11 secţii, două fiind deschise la Bucureşti, iar celelalte nouă în principalele centre universitare – Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Galaţi, Constanţa, Bacău, Braşov. În orice caz, pentru detalii cei interesaţi să vină la vot pot consulta pagina web a ambasadei. Totodată, vreau să subliniez faptul că, la fel ca în anii precedenţi, Guvernul României a decis să ofere transport gratuit în ziua alegerilor pentru elevii şi studenţii care îşi fac studiile în România, în ziua alegerilor, pentru a ajunge în secţiile de vot şi retur. Aş vrea să îndemn cetăţenii Republicii Moldova să vină la vot, să îşi dea seama că chiar dacă se află pe teritoriul României sau în altă parte sunt responsabli de ce se întâmplă acasă, să nu uite că acolo locuiesc părinţii lor, fraţii surorile. Au şi ei o responsabilitate în a veni la urna de vot ca să aleagă un preşedinte. Nu trebuie să fie indiferent ce preşedinte vom avea în fruntea ţării după.

Ce impact va avea noul model prezidenţial asupra vieţii politice din Republica Moldova?

Evident că pe acest subiect sunt foarte multe discuţii, diferite opinii, pe măsura importanţei postului. Ştim că Republica Moldova este republică parlamentară, preşedintele are nişte atribuţii simbolice. Însă în acelaşi timp, faptul că va fi ales prin vot direct îi va conferi o legitimitate, aş spune eu, destul de sporită. Cu atât mai mult că clasa politică actuală din Republica Moldova, Parlamentul, au în rândul populaţiei un rating foarte scăzut. Pe acest fundal, postul de preşedinte va fi important, însă nu cred că trebuie supraestimată această funcţie. Dacă cineva îşi închipuie că a doua zi preşedintele va putea declanşa alegeri anticipate sau bloca cursul de integrare europeană al Republicii Moldova, eu cred că greşeşte foarte mult. Ca să exemplific pe cât de simbolic este, în anumite circumstanţe, postul de preşedinte, v-aş spune că potrivit Constituţiei, Comandantul suprem al Armatei este preşedintele ţării, dar atunci când se formează Guvernul şi este numit ministrul Apărării, preşedintele nu are un cuvânt de spus în selectarea acestuia. Dar evident că postul este important şi cred că mai important este faptul că se doreşte ca viitorul preşedinte să fie pentru continuarea cursului actual de integrare europeană (asta) şi ca să se evite un război instituţional între Preşedinte-Parlament, Preşedinte-Guvern. Cred că miza în aceasta constă, ca după 30 octombrie sau după al doilea tur de scrutin să nu avem un război instituţional în Republica Moldova.

Am văzut şi la aceste alegeri o confruntare între curentul pro-Vest şi cel pro-Est. Totuşi, de departe predominante în campania electorală au fost teme precum corupţia endemică şi capturarea statului de grupuri oligarhice. E limpede că Republica Moldova are nevoie de reforme profunde, dar în ce măsură preşedintele va putea juca un rol în asta?

Evident că preşedintele va avea un rol important pentru că sunt legi care necesită promulgarea. Acele legi care vor propune continuarea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova vor avea nevoie şi de girul preşedintelui. Dacă vom avea un preşedinte care spune că vom denunţa Acordul de sociere a Republicii Moldova cu UE (candidatul Igor Dodon – n.r.) sau că va bloca o anumită cooperare a Republicii Moldova cu alte instituţii, de exemplu cu NATO, pentru că acelaşi domn Dodon este şi un convins anti-NATO...

Igor Dodon propune migrarea spre Uniunea Eurasiatică, proiectul Federaţiei Ruse. Igor Dodon propune şi o federalizare a Republicii Moldova, despre care ştiţi cu siguranţă mai bine ce ar însemna din perspectiva câştigurilor pe care le-ar obţine Rusia. Dar în ce măsură a denunţa o înţelegere precum Acordul de asociere cu UE este la îndemâna unui preşedinte care ar dori asta?

Domnul Dodon face foarte multe declaraţii populiste care cred că în practică au foarte puţine şanse de izbândă.

Poate fi denunţat Acordul de asociere cu UE şi în acelaşi timp evitată o criză economică majoră? Pentru că ne uităm la schimburile comerciale ale Republicii Moldova, care sunt orientate acum preponderent spre Uniunea Europeană.

Peste 60% din exporturile Moldovei merg spre Uniunea Europeană. Dar vă spun, domnul Dodon face foarte multe declaraţii iresponsabile. Vorbeşte de exemplu, în ceea ce priveşte dosarul transnistrean, de federalizare. Uită însă că există o lege din 2005 a Parlamentului, cu privire la reglementarea conflictului transnistrean. Lege care într-un asemenea caz ar trebui modificată de Parlament. Din câte îmi amintesc, legea a fost adoptată de Parlament în unanimitate minus unu. Nu ştiu cum îşi închipuie domnul Dodon că ar putea schimba această lege chiar dacă, evident, sunt anumite presiuni şi din exterior ca această lege să fie revăzută. Domnul Dodon face foarte multe declaraţii iresponsabile. Ţinând cont acum şi de situaţia din Ucraina, să promiţi sau să faci declaraţii iresponsabile, ca de exemplu aceea potrivit căreia Crimea este de fapt a Rusiei, nu cred că eşti omul de care are nevoie Moldova, ca preşedinte, în această situaţie complexă.

Cum aţi descrie atmosfera în rândul populaţiei, legat de chestiunea aceasta a federalizării? Dincolo de declaraţiile lui Igor Dodon, e un subiect care se discută, care interesează, care preocupă?Oamenii înţeleg ce ar presupune?

Aş spune că populaţia are probleme mult mai stringente decât federalizarea. În general, potrivit sondajelor de opinie, problema reglementării transnistrene nu se află pe lista de priorităţi. Dar evident că această problemă este pe lista de priorităţi a guvernării şi a societăţii civile. Acum o lună şi jumătate a fost dată publicităţii o declaraţie a societăţii civile privind liniile roşii în reglementarea transnistreană, care arăta tocmai pericolul unor presiuni din exterior asupra Guvernului, ca Guvernul Republicii Moldova să facă anumite concesii nejustificate. Subiectul este foarte sus pe agendă, dar aş spune că pe agenda societăţii civile, a experţilor şi a guvernării. Şi-apoi omul simplu puţin înţelege ce înseamnă federalizarea, ce se urmăreşte prin această federalizare. Că de fapt federalismul, ca sistem, nu e o problemă, sunt state federale, ca SUA, Germania.

Dar statutul special ar putea fi o problemă.

Problema este că Rusia, insistând pe federalizarea Republicii Moldova, doreşte de fapt ca în cadrul acestei federaţii, aşa cum s-a văzut prin Memorandumul din 2003, să i se acorde Transnitstriei un drept de veto asupra politicii externe a Republicii Moldova. Plus de aceasta, să i se acorde Transnistriei dreptul de a decide dacă trupele ruse rămân pe teritoriul Republicii Moldova sau nu, iar problema să nu fie discutată cu Chişinăul, ci cu cei de la Tiraspol.

Vara aceasta a fost una încărcată, forţele ruse au derulat exerciţii majore în regiune, iar retorica Moscovei legat de acele exerciţii a fost una, din nou, acidă. Cum au fost percepute? Ambasada pe care o conduceţi a avut o poziţie bine conturată.

Putem să nu facem trimitere tocmai la lunile de vară, putem să facem trimitere chiar la recenta declaraţie a viceministrului de Externe Karasin (al Rusiei, Grigori Karasin – n.r.), care prezintă trupele Rusiei din Transnistria ca factor stabilizator de menţinere a păcii şi aşa mai departe. Evident că Rusia denaturează lucrurile şi o face conştient pentru că de fapt trupele ruse din Transnistria se află acolo ilegal, fără acordul Republicii Moldova. Există un Acord, din 21 iulie 1992, dar el se referă la aşa-numitele forţe de pacificare, nu la trupele care au constituit cândva Armata a XIV-a. Deci Rusia, din dorinţa de a-şi argumenta cumva prezenţa ilegală în Transnistria, încearcă să prezinte toate trupele din Transnistria ca trupe de pacificare. Ceea ce este incorect şi inacceptabil pentru autorităţile din Republica Moldova. Acum au loc diferite aplicaţii militare la care participă trupele ruse şi se încearcă iarăşi a se prezenta faptul că aceste trupe luptă cu teroriştii sau se pregătesc pentru eventuale atacuri teroriste. Adevărul este că Rusia încalcă flagrant Constituţia Republicii Moldova. Ei, la Moscova, insistă pe principiul neutralităţii Republicii Moldova, dar văd acest statut de neutralitate care este consfinţit în Constituţia Republicii Moldova ca o neutralitate care ar împiedica doar cooperare a Republici Moldova cu NATO, nu unul care ar împiedica prezenţa trupelor ruse în Transnistria.

Recent, ministrul Apărării, Anatol Şalaru, a avut o intervenţie în Parlamentul de la Chişinău în care a caracterizat drept o nociv şi o iluzie statutul de neutralitate al Republicii Modlova. Ce alternative există?

Este adevărat că statutul de neutralitate actual al Republicii Modlova este o iluzie. Atâta timp cât ai trupele ruse în Transnistria, să spui că eşti neutru evident că este o autoamăgire, dacă pot spune aşa. În al doilea rând, oamenii uită că cu ajutorul Rusiei autorităţile separatiste transnistrene au echipat şi creat o armată care numără, cu toate structurile de forţe cum spun ei, în jur de 16-17.000 de oameni. Ceea ce, numeric, este cu mult mai mare decât a Republicii Moldova şi rămâne la latitudinea specialiştilor să spună dacă este şi mai combativă sau nu. Dar având pe teritoriul ţării trupe ruse de ocupaţie, plus o armată a unor autorităţi ilegale şi să spui că eşti neutru pare puţin forţat.

„Personal, cred că cea mai bună umbrelă, cel mai bun scut de securitate pentru Republica Moldova ar fi NATO”. Declaraţia vă aparţine, datează din 2014. Cât de reprezentativ este un asemenea punct de vedere şi pentru elitele de la Chişinău?

Dacă vorbim de o situaţie ideală pentru Republica Moldova, evident că aceasta ar fi aderarea la NATO. Din păcate, după cum demonstrează realităţile, NATO este cea mai sigură umbrelă de securitate pentru ţările membre. Exemplul foarte elocvent este situaţia la care au ajuns Ucraina sau Georgia. Cred că dacă Georgia era membră NATO, în 2008 nu avea loc războiul ruso-georgian. Asta, pe de o parte. În al doilea rând, eu consider că statutul de neutralitate n-ar fi unul contraindicat pentru Republica Moldova. Atâta doar că această neutralitate ar trebuie să fie una reală şi să fie respectată în primul rând de către Federaţia Rusă. Or, Federaţia Rusă nu numai că îşi menţine prezenţa militară pe teritoriul Republicii Moldova, dar şi susţine şi încurajează separatismul pe teritoriul Republicii Moldova. Această situaţie nu s-a schimbat din 1992 încoace. Aceasta este marea problemă şi acestea sunt principalele obstacole în calea unei cooperări cu Rusia, a unei cooperări de la egal la egal. Prezenţa trupelor ruse, susţinerea separatismului sunt principalele obstacole în calea unor relaţii de prietenie, a unor relaţii normale între state.

Cum aţi descrie nivelul actual de cooperare dintre Republica Moldova şi NATO? Vorbind de aderare, vorbim de o perspectivă destul de largă, dar şi de nişte paşi pe care Republica Moldova trebuie să-i facă în direcţia reformelor.

Cred că relaţiile dintre Republica Moldova şi NATO, dacă ţinem cont şi de complexitatea situaţiei de la Chişinău, sunt nişte relaţii foarte foarte bune. Şi poate este lipsă de modestie, dar cred că am contribuit şi eu la aceste relaţii, în ultimii cinci ani fiind şef al Misiunii Republicii Moldova la NATO. În primul rând aş dori să reamintesc faptul că Republica Moldova, în 2014, a trimis primul contingent de trupe în misiunea KFOR, ceea ce cândva părea de neimaginat. În al doilea rând, Republica Moldova a devenit parte a Iniţiativei privind dezvoltarea capacităţilor de apărare, o iniţiativă foarte importantă, cu ajutorul căreia sperăm să ne dezvoltăm sectorul de securitate, şi sper foarte mult ca până la sfârşitul anului să fie deschis un Oficiu NATO la Chişinău. Probabil că rezultatele alegerilor ne vor permite să grăbim acest proces care acum, din pcăate, trenează. Dar relaţiile pot fi considerate drept foarte bune. Cât despre susţinerea populaţiei în privinţa opţiunii de aderare la NATO, după ultimele sondaje ar fi 25% pentru. Însă aş vrea să fac o trimitere la Ucraina şi să arăt că opţiunile populaţiei se schimbă foarte repede. Dacă odată, în Ucraina, pentru aderarea la NATO se pronunţa undeva la 8-10% din populaţie, acum, după unele date peste 50% este pentru. Ceea ce eu cred nu este că Guvernul ar trebui să facă o propagandă în favoarea NATO, dar este o nevoie ca populaţia să fie informată corect despre ceea ce este NATO şi care sunt avantajele, să fie o discuţie în societate.

O propagandă anti-NATO, în schimb, există, ea se face pe canalele media ruseşti.

Există o propagandă anti-NATO, dar problema este că nişte instituţii democratice, un stat democratic nu-şi pot permite să folosească aceleaşi mijloace de propagandă la care recurge Rusia şi nici nu ştiu dacă ar avea efectul scontat. Cred că cel mai important este ca populaţia să fie corect informată despre NATO, despre beneficiile pe care le-ar avea Moldova. Foarte multă lume vorbeşte despre neutralitate, dar de fapt exemplele Suediei, al Elveţiei demonstrează faptul că a fi neutru este foarte costisitor. Şi, încă o dată, vorbind despre neutralitate, statutul de neutralitate nu trebuie privit ca un obstacol în calea cooperării cu NATO. Exemplele de care spuneam, Elveţia, Austria, Suedia, Finlanda, Irlanda, demonstrează că poţi avea o cooperare cu NATO foarte activă, iar dacă luăm cooperarea Suediei cu NATO, probabil este una mai activă decât a unor state membre. De aceea, însuşi statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu este o problemă pentru cooperarea cu NATO.

Şi atunci care ar fi obiectivul realist pe care Republica Moldova l-ar putea fixa şi atinge în relaţia cu NATO, într-un orizont de cinci ani?

Eu cred că răspunsul ar trebui să decurgă din ceea ce am vorbit până acum. Obţinerea unui statut de neutralitate real, care ar fi respectat inclusiv de Rusia, aceasta este calea cea mai bună. Nu pot fi forţate lucrurile şi nu poţi schimba georgafia. Suntem o ţară de frontieră, am putea fi o punte între Est şi Vest dacă s-ar dori şi din Est. Nu ne trage nimeni de mână în NATO, deşi se speculează mult la Chişinău. Ceea ce se doreşte din partea NATO este să avem nişte relaţii bune, prin care NATO să ne ajute să ne reformăm armata, sectorul de securitate pentru a fi capabili în anumite domenii. De exemplu în cel cibernetic, să avem anumite capabilităţi pentru a face faţă anumitor riscuri. Deci asta este fiolosofia NATO, nu ne trage nimeni de mână în NATO.

Reforme ample şi pe alte domenii solicită şi alţi parteneri externi ai Republicii Moldova, Uniunea Europeană de exemplu. Recent, comisarul pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn, a declarat că „UE așteaptă acum de la Republica Moldova fapte concrete: lupta împotriva corupției, reforme în audiovizual, investigarea furtului miliardului, colaborare cu societatea civilă". În ce măsură este capabilă Republica Moldova de „fapte concrete?

Cred că Guvernul actual, chiar dacă este foarte criticat atât în Republica Modlova, cât şi în afară, a reuşit să facă anumiţi paşi importanţi. În primul rând s-a obţinut o anumită stabilitate. Deşi Guvernul nu a avut o finanţare externă precum cele dinaintea sa, s-au plătit la timp salariile, pensiile. Datorită faptului că s-a pus o anumită ordine la Vamă, s-au obţinut sume suplimentare. În acelaşi timp, au fost adoptate pachete de legi. La începutul anului Guvernul a adoptat o foaie de parcurs cu foarte multe măsuri concrete. După ultimele date provenite de la UE, Guvernul a îndeplinit această foaie de parcurs în proporţie de 90%. Ceea ce vorbeşte despre faptul că Guvernul este în stare să livreze anumite rezultate. Faptul că Guvernul României a acordat acea tranşă de 60 de milioane (de euro) este iarăşi o dovadă că acele angajamente au fost îndeplinite. Altfel nu s-ar fi acordat această tranşă. Problema pe care o văd eu a fi cea mai acută în Republica Moldova ţine, da, de corupţie, dar şi de faptul că instituţiile de stat sunt foarte slabe. Deci Republica Moldova ar trebui să obţină o asistenţă în privinţa consolidării instituţiilor de stat, inclusiv în ceea ce priveşte lupta cu corupţia.

Există politicieni la Chişinău care consideră că este nevoie de o formă de asistenţă internaţională şi în investigarea furtului miliardului. Este fezabilă o asemenea idee?

Există două rapoarte Kroll deja. Guvernul a adoptat chiar luna trecută un pachet de şapte legi care trebuie să ducă la curăţarea sistemului bancar. Acum, rămâne ca aceste legi să fie implementate. Cum anume vor fi implementate depinde de capacitatea instituţiilor de stat în a-şi face treaba. Şi cred că aici ar avea nevoie Republica Moldova de o susţinere după modelul „nu-i da peştele, învaţă-l să pescuiască”. Dacă un om se duce într-o instituţie de stat şi nu poate obţine un serviciu de calitate fără a plăti cuiva mită, acel stat nu are şanse de a livra. Evident că s-au făcut asemenea încercări, inclsuiv din partea UE, trimiterea unor consilieri şi aşa mai departe. Cred însă că ceva nu a funcţionat în această asistenţă şi poate trebuie regândit sistemul.

Preşedintele Klaus Iohannis spunea zilele trecute că Republica Moldova are nevoie de partide şi instituţii puternice. Mai spunea şi că abordarea de până acum a României este discutabilă pentru că s-a concentrat mai mult pe sprijinirea unor persoane. România cum poate participa, concret, la acest efort de consolidare instituţională?

Aş începe spunând că de 20 de ani Românie ne tot ajută şi trebuie să spun „Mulţumesc” pentru acest ajutor.

Dar trebuie să ajute şi eficient.

Cred că ajutorul a fost eficient pe anumite sectoare, pe anumite domenii. Evident că şi eu mi-aş fi dorit să fie mai multe poduri de piatră decât de flori, iar dacă o dată la cinci ani am fi construit un pod de piatră peste Prut astăzi am fi avut vreo cinci-şase. Evident că sunt domenii unde România poate face mai mult. Cred că sunt domenii pe care România trebuie să le privească pur şi simplu dintr-o perspectivă de business. Sunt proiecte care ar putea fi din punct de vedere economic convenabile României. Gazoductul Iaşi-Ungheni...

Care avansează greoi.

Şi partea română poate fi înţeleasă, întrucât un om de afaceri are nevoie de stabilitate, predictibilitate. Când ai o criză cronică la Chişinău, politică şi economică, e greu să te aştepţi că vor veni investitori. Sper foarte mult că după alegeri va fi o stabilitate ce va permite şi avansarea proiectelor strategice. Cu gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău, în linii mari aş spune că proiectul se derulează conform graficelor.

Problema unirii dintre România şi Republica Moldova „trebuie rezolvată cu calm, cu o discuţie aşezată, cu un plan pe termen lung”, mai spunea preşedintele Klaus Iohannis. Care este filosofia Guvernului pe care dumneavoastră îl reprezentaţi?

Guvernul de la Chişinău nu abordează problema unirii. Guvernul de la Chişinău îşi doreşte o republică independentă, suverană, îşi doreşte relaţii foarte bune cu România şi care, după cum deseori s-a subliniat la Chişinău, s-ar regăsi în Uniunea Europeană alături de România. Dar nu putem să negăm faptul că la Chişinău sunt partide, oameni politici care îşi asumă direct proiectul sau ideea unirii. În ultimul timp numărul acestor adepţi ai unirii a crescut şi cred că a crescut în primul rând datorită faptului că din 2010 guvernele care s-au perindat la Chişinău, politicienii au dezamăgit populaţia. Populaţia este dezamăgită atât de clasa politică, dar şi de anunţatul curs pro-european al Republicii Moldova. De aceea, mulţi văd unirea ca o cale de a scăpa din sărăcia de la Chişinău, de problemele care sunt. Cred că dacă această situaţie de instabilitate va continua, dacă această sărăcie va continua, numărul celor care vor unirea va creşte. De aceea este foarte important pentru Guvernul de la Chişinău să stabilizeze situaţia, să încerce să creeze pentru cetăţeni condiţii mai bune de viaţă. Poate pare materialist ceea ce spun, anume că moldovenii îşi doresc unirea din considerentul de a trăi mai bine, dar acestea sunt realităţile. Fiecare dintre noi îşi doreşte o viaţă mai bună. Aşa cum foarte mulţi oameni din România pleacă peste hotare şi-şi caută o viaţă mai bună, la fel foarte mulţi moldoveni îşi doresc o viaţă mai bună în România.

Ar rezulta ca şi la nivelul partidelor politice să crească numărul celor care vor face din unire o temă?

Păi putem compara. Dacă la ultimele alegeri prezidenţiale, cele din 1996, nu a fost niciun exponent clar al unirii Republicii Moldova cu România, acum avem cel puţin doi candidaţi care au ca platformă ideea unionistă. Primul este domnul Mihai Ghimpu, de la Partidu Liberal, care are şi sloganul „Uniţi pentru Unire!”. Al doilea candidat este doamna Ana Guţu, de la partidul Dreapta, care vorbeşte deschis despre necesitatea unirii Republicii Moldova cu România. Evident că în comparaţie cu alegerile din 1996 sau chiar cu ultimele alegeri parlamentare tema unirii devine tot mai stringentă, devine un factor de presiune, aş spune, asupra politicienilor. Şi după cum am văzut cu marşul care a avut loc la Bucureşti, devine un factor de presiune nu numai la Chişinău, dar şi la Bucureşti, care nu va putea fi ignorat. Cu atât mai mult cu cât în 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire.

Va fi şi o presiune simbolică.

O presiune simbolică, dar va veni şi o presiune a străzii, o presiune a electoratului.

Pe ambele maluri ale Prutului?

Atât la Chişinău, cât şi aici la Bucureşti. Va trebui să se discute despre unire, va trebui ca partidele să facă nişte acţiuni, inclusiv în ceea ce priveşte marcarea a 100 de ani de la Unire. Poate n-ar fi rău să aibă loc unele acţiuni comune pentru a nu da frâu liber unor profitori politici. Trebuie să recunoaştem că, după cum a arătat-o experienţa unor lideri politici de la Chişinău, problema unirii a constituit mai mult un profit personal pentru unii. Şi aici mă gândesc la domnul Iurie Roşca – la începutul anilor '90 era mare unionist şi propunea ca Republica Molrodva să se numească Republica Română Moldova, iar acum este mare susţinător al lui Putin în Republica Moldova şi îşi doreşte Republica Moldova parte a lumii ruse. A lăsa la voia sorţii problema, fără a fi discutată, fără a încerca un management, (ar însemna că) putem avea şi evenimente nedorite.