Interviu cu Alin Gvidiani. Harta obstacolelor din calea reintegrării R. Moldova şi Transnistriei
Cum decurg discuţiile tehnice dintre Chişinău şi Tiraspol, de ce blocajul este nota dominantă a procesului de reglementare în conflictul transnistrean şi care e locul României în tot acest puzzle nebulos? Un interviu Digi24.ro cu Alin Gvidiani, şeful Direcţiei analiză și planificare din cadrul Biroului politici de reintegrare al Republicii Moldova.
Digi24.ro: „Misiunea Biroului pentru reintegrare este promovarea şi realizarea politicii Guvernului îndreptată spre reintegrarea teritorială, politică, economică şi socială a Republicii Moldova”, aşa scrie pe site-ul instituţiei pe care o conduceţi. Pentru că vorbim aici de relaţia cu Transnistria, care sunt, pentru Guvernul de la Chişinău, obiectivele cel mai dificil de realizat şi promovat?
Alin Gvidiani: Inițial, țin să precizez că, în lumina recentelor modificări operate prin Hotărârea Guvernului nr.1183 din 26.10.2016, denumirea actuală a instituției este Biroul politici de reintegrare, cu statut de direcție în cadrul Cancelariei de Stat, aflată în subordinea directă a Viceprim-ministrului responsabil de realizarea politicii în domeniul reintegrării țării, personalul subdiviziunii fiind numit și eliberat din funcție de către Secretarul general al Guvernului, la propunerea Vicepremierului menționat. Acest fapt a avut loc în contextul reformării structurale a Cancelariei de Stat, cu ulterioara extindere a procesului la nivelul autorităților administrației publice centrale și locale.
Referitor la misiunea-cheie atribuită Biroului, aceasta a rămas neschimbată și este legată nemijlocit de realizarea obiectivului guvernamental de reintegrare a țării, coordonând în acest sens activitatea autorităților administrației publice, grupurilor de lucru sectoriale pentru întărirea încrederii și securității pe ambele maluri ale Nistrului, delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC), contribuind la buna organizare a consultărilor și negocierilor pe problematica transnistreană, elaborând şi avizând proiecte de acte normative, documente de politici, planuri de acțiuni ce vizează domeniul de competență, acordând asistența necesară Vicepremierului care exercită și funcția de reprezentant politic în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului, ș.a.m.d.
Dezideratele urmărite de obiectivul reintegrării vizează eliminarea tuturor barierelor existente între maluri, restabilirea spațiilor naționale unice și a integrității teritoriale, ancorarea regiunii transnistrene în vectorii politicilor interne și externe a Republicii Moldova, armonizarea reglementărilor normative de pe ambele maluri, funcționarea unui sistem uniformizat de instituții ale statului, asigurarea aplicării tratatelor internaționale la care statul este parte și garantarea respectării drepturilor fundamentale ale omului pe întreg teritoriul țării, etc.
Însă, nereglementarea diferendului, dar și prezența elementelor independente de voința și capacitățile autorităților constituționale conturează o serie numeroasă de dificultăți și vulnerabilități în implementarea obiectivului respectiv în regiune, printre care enumerăm următoarele:
- lipsa unui control efectiv asupra situației din raioanele de est ale țării;
- imposibilitatea obiectivă de a implementa prevederile legislaţiei naţionale în vigoare și de a aplica angajamentele internaționale existente, în special, a celor în materia drepturilor omului;
- inaccesibilitatea localităților din stânga Nistrului pentru reprezentanții autorităților publice de pe malul drept pe motivul menținerii artificiale de către administrația de facto de la Tiraspol a diverselor bariere în calea liberei circulații, dar și a calificării oricărei activități desfășurate de aceștia ca surse eminente de risc pentru așa-numita securitate și stabilitate regională;
- prezența unui factor excesiv de militarizare și de monopolizare a opiniei publice;
- asistență multidimensională din exterior care alimentează menținerea unui regim paralel celui legitim în măsură să obstrucționeze dezvoltarea social-economică echilibrată, promovarea reformelor structurale, parcursul european și global-integraționist al statului recunoscut la nivel internațional în frontierele sale;
- blocarea continuă a negocierilor în formatul „5+2” de către reprezentanţii Tiraspolului pe motivul nedorinţei de a iniţia discuţiile asupra statutului regiunii, subiectelor politice şi de securitate, dar şi în general a indezirabilităţii de a soluţiona cele mai urgente probleme cu care se confruntă populaţia;
- sabotarea activităților în cadrul diverselor formate de dialog (ex.: CUC, în unele grupuri de lucru), tergiversând intenționat abordarea unor probleme de interes major (ex.: reluarea liberei circulații între maluri, deblocarea accesului fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole amplasate după traseul Camenca-Tiraspol, eliminarea barierelor artificial impuse de reprezentanții pretinselor structuri transnistrene pentru a limita comercializarea pe malul stâng a produselor certificate de organele de resort din R. Moldova, etc.) și prioritizând rezolvarea urgentă a chestiunilor de interes exclusiv pentru partea transnistreană;
- menţinerea abordărilor neconstructive ale Tiraspolului cu politizarea excesivă a problemelor de ordin tehnic, social-economic şi juridic, dar şi încălcarea angajamentelor pozitive, asumate în negocieri;
- tensionarea premeditată a situaţiei din Zona de Securitate şi din regiune, urmare a acţiunilor unilaterale ale Tiraspolului (ex.: desfăşurarea exerciţiilor militare neautorizate, exercitarea unor presiuni constante asupra subdiviziunilor teritoriale ale instituţiilor moldoveneşti, menţinerea aşa-numitului regim de frontieră pe linia administrativă şi migraţional în localităţile din regiune: restricţionarea aflării pe teritoriul regiunii nu mai mult de 45 sau 90 de zile a persoanelor ce nu deţin pretinsa “cetăţenie transnistreană”, etc.);
- interpretarea eronată a evenimentelor și evoluțiilor în procesul de reglementare;
- utilizarea continuă de către partea transnistreană a unei retorici confrontaționiste și acuzatorii la adresa autorităților moldovenești, cu lansarea unor declarații și comentarii nefondate, ce denotă incapacitatea purtării unui dialog corect și de bună-credință.
În pofida acestor circumstanțe, autoritățile de la Chișinău continuă să mobilizeze eforturile partenerilor internaționali întru sprijinirea procesului de reglementare, avansarea dialogului în negocieri, atragerea asistenței tehnice necesare, sincronizarea acțiunilor în promovarea unor poziții consolidate, crearea premiselor de instituire a spațiilor unice, de apropiere a locuitorilor și de reunificare a malurilor.
Reieşind din rolul ce a fost atribuit OSCE în procesul de reglementare, Chişinăul va insista pe sporirea vizibilităţii acesteia, cu formularea unor poziţii clare, imparţiale şi compatibile cu principiile de desfăşurare a negocierilor, dar, şi determinarea unor soluţii favorabile intereselor legitime ale populaţiei de pe ambele maluri.
În cadrul dialogului Chișinău-Tiraspol, partea moldovenească va insista continuu pe asigurarea unei funcţionalităţi permanente a platformelor de dialog de la nivelul reprezentanților politici și a experţilor sectoriali de pe ambele maluri, pe promovarea activă a iniţiativelor în măsură să reflecte viziunea autorităților constituționale, precum şi pe identificarea unor soluţii pozitive la problemele actuale de pe agendă.
Pentru a asigura o dinamică constantă procesului şi a impulsiona activitatea grupurilor de lucru întru identificarea unor soluţii viabile la problemele existente, Chişinăul va fi proactiv, intervenind cu noi iniţiative şi proiecte de documente constructive. Spre exemplu, va propune lansarea unor noi platforme de dialog la nivel de experţi pentru a facilita îmbunătăţirea interacţiunii în materia drepturilor omului cu implicarea instituției ombudsmanilor și a societății civile, implementarea proiectelor de dezvoltare regională în localitățile de est ale țării, realizarea programelor cultural-artistice comune şi a celor de reabilitare a patrimoniului arhitectural, asigurarea accesului locuitorilor din regiunea transnistreană la Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112, etc.
Conform priorităţilor stabilite în Programul de activitate și Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018, în comun cu autoritățile publice centrale urmează a fi promovate noi acțiuni pozitive întru a realiza obiectivul guvernamental de reintegrare a țării, a soluționa problemele stringente ale locuitorilor și agenților economici din regiunea transnistreană și a implementa principiul „Un Guvern – o singură voce”.
Sunteţi adeptul unei forme speciale de autonomie pentru raioanele din stânga Nistrului. Ce ar presupune pentru locuitorii din acea zonă şi care ar fi, totodată, dividendele politice?
De jure, formula menționată este expres stipulată în prevederile cadrului legal național și reprezintă o viziune agreată la nivelul tuturor ramurilor puterii de stat (legislativă, executivă și judecătorească). A se vedea în acest sens conținutul art.110 alin.(2) din Constituția R. Moldova ce statuează că regiunii transnistrene îi poate fi atribuită o formă specială de autonomie, în conformitate cu statutul special adoptat prin lege organică. Același deziderat este reiterat și în art.4 alin.(3) din Legea nr.764-XV din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a R. Moldova, și desigur în Legea nr.173-XVI din 22.07.2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului, unanim adoptată de către Parlamentul R.Moldova, reprezentând un document-cadru în ceea ce priveşte definirea elementelor de reglementare politică a conflictului transnistrean. Aspecte relevante în aceeași ordine de idei pot fi regăsite în cuprinsul apelurilor legislativului moldovenesc cu privire la criteriile de democratizare a zonei transnistrene a R. Moldova și cu privire la principiile şi condiţiile demilitarizării zonei transnistrene, aprobate prin Hotărârea Parlamentului nr.117 din 10.06.2005.
Referitor la ingredientele viitorului statut, este de remarcat faptul că acestea sunt legate de parametri concreți ce vor fi reflectați în documentul final cu privire la reglementarea cuprinzătoare a dosarului transnistrean, care conform procedurilor regulamentar stabilite prin Protocolul de la Bratislava din 20.02.2002, urmează a fi coordonat și negociat în cadrul formatului de negocieri „5+2”, și ulterior aprobat de către conducerea de nivel politic a părților. Formatul „5+2” constituie mecanismul cel mai eficient pentru finalizarea procesului de reglementare, având în vedere faptul că actorii antrenaţi dispun de potenţial politic, diplomatic şi economic necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite.
Activitatea de reglementare trebuie să includă o perioadă de tranziţie în vederea atingerii unei sincronizări a proceselor de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv cu instituirea elementelor de legislaţie tranzitorie, necesare pentru avansarea politicilor de reintegrare și elaborarea mecanismelor provizorii de soluționare a problemelor cu care se confruntă populația și agenții economici din regiunea transnistreană, creând condițiile propice pentru reîncadrarea graduală a regiunii în spațiile unice ale țării (economic, financiar-bancar, politic, social, cultural, informațional etc.).
Statutul special al regiunii transnistrene va modela construcția teritorial-administrativă a regiunii în componența statului unitar și indivizibil R. Moldova, tabloul transferurilor de competențe centru-regiune-local, prerogativele exclusive ce vor rămâne în atribuția autorităților publice naționale (de ex.: cetățenia, politica monetară, afacerile externe, apărarea și securitatea națională, controlul vamal și managementul frontierei de stat, etc.), structura sistemului instituțional uniformizat și modul de reprezentare a regiunii în structurile puterii centrale de stat, relațiile bugetare clar definite.
Reglementarea durabilă și definitivă a conflictului va produce o serie întreagă de efecte benefice pentru populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului: crearea premiselor necesare pentru dezvoltarea social-economică durabilă și îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor, consolidarea instituțiilor democratice, completarea reformelor structurale inițiate și atingerea plenară a obiectivelor de politică internă și externă, garantarea drepturilor și libertăților inalienabile ale omului conform strandardelor dreptului internațional, combaterea susținută a manifestărilor de infracționalitate (contrabandă, crimă organizată, trafic ilicit de arme și ființe umane), depășirea diviziunilor politice și consolidarea societății, generarea unei atmosfere de securitate regională și internațională.
Din perspectiva Chişinăului, proiectul de pacificare în vigoare a stârnit numeroase nemulţumiri, dar obiectivul instituirii unei misiunii civile datează deja de peste un deceniu fără să avanseze. Ce ar mai putea impulsiona ieşirea din blocaj şi atingerea obiectivului respectiv?
Reconfigurarea actualei misiuni de menținere a păcii din una militară în una de observatori civili abilitați cu mandat internațional și cu reprezentativitate multinațională este o necesitate obiectivă, care ani în șir este reiterată drept obiectiv primordial în multiple programe guvernamentale și planuri de acțiuni naționale. Or, cea din urmă formulă este în măsură să contribuie efectiv la stimularea negocierilor, întărirea încrederii, promovarea unor programe de reconciliere civică, facilitarea implementării proiectelor de dezvoltare, asigurarea păcii și ordinii publice, sprijinirea reglementării dosarului transnistrean.
Pentru îndeplinirea dezideratului respectiv este necesară însă o voință expres formulată și materializată a tuturor actorilor implicați în existenta misiune de pacificare, cu impulsionarea corespunzătoare a procesului de către participanții formatului de negocieri „5+2” și organizațiile internaționale ce dispun de modele și experiențe în acest sens (OSCE, ONU, UE). Însă, constatăm faptul rezumării eforturilor majorității actorilor externi la tradiționale declarații de susținere și încurajare, fără asumarea unor angajamente concrete, fără oferirea unor perspective temporale de avansare a procesului și fără expunerea unor abordări perceptibile. Pe de altă parte, pe lângă distorsionarea precugetată de către reprezentanții Tiraspolului a activităților desfășurate în CUC, limitarea competențelor stabilite Misiunii OSCE, inducerea permanentă în eroare a opiniei publice, opunerea cu vehemență instituirii unui mecanism transparent de monitorizare a situației din Zona de Securitate și de exercitare nestingherită a sarcinilor regulamentar atribuite observatorilor militari, în mesajele adeseori vociferate de aceștia se dă de înțeles că inițierea oricăror măsuri de transformare a operațiunii de pacificare create prin Acordul din 21 iulie 1992 va încinge spiritele pe Nistru, generând focare de tensiune adiționale.
În cadrul tuturor platformelor de dialog cu partenerii externi (bi- şi multilaterale), autorităţile de la Chişinău reiterează necesitatea înlocuirii operaţiunii curente de menţinere a păcii cu o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional. Totodată, prin intermediul actualului mecanism de pacificare sunt continuate eforturile pentru menţinerea stabilităţii în Zona de Securitate, depăşirea oricăror disensiuni prin metode exclusiv paşnice şi asigurarea ordinii publice.
Urmare a vectorului european parcurs de R. Moldova cât şi a instrumentului operaţional al politicii externe şi de securitate comună al UE, buna-practică georgiană de monitorizare civil-multinaţională a conflictului (Misiunea civilă de monitorizare a UE în Georgia) este una utilă şi care poate fi ajustată la specificul regimului Zonei de Securitate.
Într-o misiune de acest gen, sarcinile ar putea fi următoarele:
a). stabilizare – monitorizarea procesului de stabilizare a situaţiei din regiune, axată pe conformarea părţilor cu un nou acord privind reglementarea problemei transnistrene şi înţelegerea privind implementarea acestuia, inclusiv, retragerea trupelor, descurajarea „sabotării” procesului, a violării drepturilor omului sau a încălcării dreptului internaţional umanitar;
b). normalizare – monitorizarea procesului de normalizare în domeniul guvernării civile, cu accent pe asigurarea ordinii publice şi respectarea statului de drept, dar şi pe problematici conexe precum securitatea infrastructurii energetice şi a culoarelor de transport, aspectele politice şi de securitate legate de revenirea persoanelor intern strămutate;
c). măsuri de creştere a încrederii – implicarea în reducerea tensiunilor prin facilitarea legăturilor dintre părţi şi alte măsuri de creştere a încrederii;
d). fundamentarea politicilor UE faţă de RM.
Astfel, în raport cu participanții actualului format de pacificare UE poate interveni cu argumente convingătoare privind beneficiile investițional-economice și umanitare ale prezenței unei misiuni multinaționale în format civil sau mixt (civil-militar-poliție), inițiind activități pentru elaborarea unui memorandum comun cu UE, care ar servi drept bază pentru cooperarea în problema transnistreană.
Din punct de vedere pragmatic, ce aşteptări sunt de la România în chestiunea soluţionării conflictului transnistrean?
Deși România nu este parte a procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană, rolul acesteia poate fi pus în valoare din perspectiva statului-membru al UE, organizațiilor internaționale și de cooperare regională la lucrările cărora participă și R. Moldova, și la care în special sunt puse în discuții aspecte ce vizează situația raioanelor de est ale țării. În această ordine de idei, abordările vecinului de peste Prut trebuie să fie constructive, flexibile și favorabile pozițiilor pentru care pledează Chișinăul, fără aprofundări în careva propuneri sau inițiative în măsură să prejudicieze procesul de negocieri, să denatureze prioritățile guvernamentale și reglementările constituționale ale R. Moldova, sau, pasibile de eventuale interpretări eronate din partea unor actori.
Prezența UE în negocierile pe dosarul transnistrean, promovarea de către aceasta a Programului „Măsuri de Consolidare a Încrederii”, dar, și disponibilitatea unor instrumente distincte de asistență din partea autorităților de la București, oferă prilej statului român de a contribui cu expertize tehnice utile pentru depășirea dificultăților generate de nereglementarea conflictului, de a realiza proiecte de dezvoltare și acțiuni umanitare, de a sprijini multidimensional persoanele afectate de diferend, de a da curs solicitărilor de conlucrare lansate de instituțiile moldovenești și de a susține reformele structurale promovate de Guvernul de la Chișinău.
Au existat schimburi de experienţă cu Irlanda de Nord - specialişti irlandezi au venit la Chişinău, o delegaţie din Republica Moldova, din care aţi făcut parte, a fost la rândul ei acolo. Însă resorturile şi arhitectura conflictului transnistrean, ca şi contextul regional mi se par a fi foarte diferite. Ce s-a putut extrage din experienţa irlandeză?
Evenimentele la care vă referiți au avut loc în vara anului 2015. Astfel, la prima etapă pe 18 iunie 2015 Crisis Management Initiative (CMI) cu suportul Ambasadei Marii Britanii la Chişinău şi a Ministerului Afacerilor Externe al Finlandei au organizat la Chișinău un workshop cu genericul „Acuzarea de fapte penale în contextul reglementării conflictelor: lecții învățate și bune practici din procesele de promovare a păcii”, la care au participat reprezentanți ai autorităților publice naționale și experți internaționali în materie de mediere a diferendelor. Obiectivele atelierului de lucru au vizat antrenarea participanților într-o platformă interactivă de discuții menită să abordeze subiectul cauzelor penale intentate pe ambele maluri ale Nistrului, să-i familiarizeze cu experienţa altor state în gestionarea situaţiilor respective (în speță, au fost supuse atenției cazul Irlandei de Nord – Marea Britanie și cel al Țării Bascilor – Spania), precum și efectuarea unui schimb de opinii pe marginea eventualelor sugestii în măsură să contribuie la sprijinirea procesului de reglementare transnistreană.
Pentru a asigura o continuitate activității menționate, în perioada 05-08 august 2015, Institutul Internaţional Causeway, CMI și Ambasada Marii Britanii la Chişinău au organizat o vizită de studiu în or.Belfast, Marea Britanie, cu implicarea a 6 participanți din R.Moldova, inclusiv, Viceprim-ministrul pentru reintegrare și Procurorul General. Scopul vizitei a constat în familiarizarea participanţilor cu experienţa pozitivă a Marii Britanii în reglementarea conflictului din Irlanda de Nord, cu bunele practici de elaborare şi implementare a unor mecanisme viabile de instituire a păcii şi de aplicare a justiţiei tranziţionale. În cadrul vizitei delegaţia moldovenească a purtat discuţii la Şcoala de Drept din Belfast, Ministerul Justiţiei, Biroul Procurorului General, Serviciul public de urmărire penală, au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai puterii legislative şi executive, ai diferitor partide politice, cum ar fi Jeffrey Donaldson, membru al Adunării Legislative Naţionale a Irlandei de Nord şi al Parlamentului britanic şi Martin McGuiness, Viceprim-ministru al Irlandei de Nord, exponent al renumitei mişcări politice Sinn Fein. De asemenea, au avut întrevederi şi cu activişti ai societăţii civile antrenate în procesul de reintegrare a comunităţilor opozante din Irlanda de Nord, precum şi cu unul dintre comisarii din cadrul Comisiei pentru drepturile omului de la Belfast, dl Alan McBride.
Desigur, dacă am face o paralelă între conflictul nord-irlandez și cel transnistrean, am observa că fiecare dintre acestea își au caracteristicile sale specifice și se deosebesc ca origine, manifestare, evoluții, părți implicate, instrumente de reglementare, de fapt, ca și majoritatea diferendelor din diverse părți ale lumii. De exemplu, în timp ce primul conflict are premise istorice de mai bine de 840 de ani în urmă, a intrat într-o fază activă câteva decenii în urmă, are la bază elemente etno-religioase, implică actori de la hotarul vestic al Europei cu o logică de justiție proprie sistemului de drept anglo-saxon, are la bază anumite instrumente de reglementare care au stabilit elementele devoluției competențelor, cel de-al doilea conflict are rădăcini istorice mult mai recente, nu este unul etnic sau religios, este un rezultat al destrămării spațiului sovietic și al tendințelor forțelor unionale de a menține influența asupra autorităților statului suveran și independent nou creat, vizează părți implicate în mecanisme de pacificare și de negocieri cu reguli formal statuate, se derulează la granițele estice ale Europei și se încadrează în logica sistemului de drept continental, nu are convenite careva înțelegeri unanim agreate de soluționare. Totuși, în pofida deosebirilor remarcate, o trăsătură definitorie caracterizează toate conflictele în general: orice diferend, indiferent de zona geografică și particularitățile sale generice, poate fi rezolvat atunci când între părți există bună-credință, încredere, respect mutual, dorința sinceră de a determina un compromis reciproc avantajos, de a identifica scopuri și interese comune, de a atinge o conciliere durabilă, de a construi un stat viabil și prosper în măsură să sporească calitatea vieții cetățenilor și să le asigure condiții de trai decente, și desigur, prezența impulsului de resort din partea mai marilor decidenți regionali.
În partea ce ține de modul de aplicare a actelor de clemență în contextul situațiilor de conflict în raport cu anumite categorii de subiecți certați cu legea, reieșind din lecțiile învățate din dosarul nord-irlandez, conchidem că acestea reies din interesul public major, au menirea de a diminua tensiunile existente între părți, de a atinge o conciliere socială și de a stimula reglementarea definitivă a diferendului. Sub incidența măsurilor de liberare de pedeapsă sau de atenuare a răspunderii juridice cad subiecții ce întrunesc condiții strict determinate: negociatori-cheie ce contribuie prompt la promovarea păcii și la soluționarea durabilă a conflictului, persoane ce cooperează productiv cu organele de drept și predau benevol obiectele infracțiunii, culpabilii ce își recunosc vina, manifestă o căință activă, depun mărturii concludente și renunță de bună voie la acțiunile ilegale, responsabilii ce îmbunătățesc situația drepturilor omului și acordă asistență întru restabilirea drepturilor lezate ale victimelor, împacarea părților, ș.a.m.d.
Nota autorului. La ultimele două întrebări* domnul Alin Gvidiani şi-a declinat competenţa de a răspunde, precizând că depăşesc limitele mandatului şi atribuţiile funcţiei.
*Prin prisma rezultatului final, alegerile prezidenţiale au dat un suflu nou ideii de federalizare a Republicii Moldova, o idee, aş zice, cu consecinţe nu tocmai faste pentru RM, dacă avem în vedere interesul evident al Moscovei de a-şi consolida pârghiile de acţiune în deciziile care se iau la Chişinău. Care ar fi impactul transpunerii în realitate a unui asemenea proiect asupra perspectivelor de soluţionare pe fond a dosarului transnistrean?
*Iniţial, se statuase că cele două părţi ale conflictului transnistrean sunt Republica Moldova şi Rusia, pentru a se ajunge după câţiva ani la un alt binom, Republica Moldova-Transnistria. Rusia a ieşit formal şi convenabil din acea ecuaţie, dar a rămas cât se poate de prezentă în culise, unde veto-ul său îndreaptă lucrurile spre o direcţie sau alta. Care este evaluarea dumneavoastră în această privinţă?
Proiectul „Dosarele conflictului transnistrean. Soluții pentru dezvoltarea societății pe cele două maluri ale Nistrului” este finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) prin programul României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid) și implementat cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală.
