Începe!
©FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Deși suntem în plină campanie electorală, la vârful politicii domnește o concordie stranie. Cu foarte puține excepții, lipsesc atacurile între partide. Nici unul nu face declarații belicoase, nu prezintă dovezile (abundente) ale incompetenței și corupției celorlalți, nu face dezvăluiri cu impact. Tensiunea și agresivitatea de anii trecuți au dispărut cu desăvârșire. Chiar și candidații care își dispută marile orașe demonstrează o surprinzătoare lipsă de vlagă.
Există multe explicații. PSD se vede deja (și va fi, probabil) marele învingător și nu se agită prea mult. Liberalii sunt mai ocupați să își tranșeze luptele interne decât să încerce să răstoarne ierarhiile în localitățile dominate de social-democrați. Iar partidele mici nu au fonduri, idei mobilizatoare, strategi și nici lideri carismatici (cu excepția PMP), care să le dea șansa de a produce surprize.
La toate acestea se adaugă scoaterea din joc de către DNA a multor baroni și oameni de afaceri cu interese politice. Fără mizele, combinațiile și banii lor, valoarea candidaților-instrumente pe care îi susțineau pentru a câștiga ceva, concret, după alegeri a scăzut considerabil. Și o dată cu ea și intensitatea spectacolului.
Fără Hrebenciuc, Nichita, Mazăre, Cosma, Duicu, Bunea Stancu, Bâgiu, Cherecheș, Uioreanu, Ostaficiuc, Frunzăverde, Popescu, Căncescu și mulți alții alegerile locale nu mai sunt ce au fost. Din fericire! Și chiar dacă unii continuă să tragă sfori – chiar și acum, când sunt cu un pas în închisoare - rolul lor a devenit minor. Din regi și baroni au ajuns mărunți uneltitori.
Dar mai există o explicație pentru lipsa de combativitate de la vârful politicii. Care are legătură tot cu DNA, dar pe un alt plan. Anchetele și condamnările nu au semănat doar frică printre arhitecții complexului politico-mafiot. Au instaurat și lehamitea.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
La ce bun să te chinui să-ți impui primarul, consilierii sau președintele de consiliu județean dacă aceștia vor tremura de câte ori semnează o atribuire de contract, de frica procurorilor? Evident, nu vorbim de favoritisme și de ciupelea de rigoare din fiecare sumă cheltuită din banul public, matrapazlâcuri de rutină, ci de marile lovituri. Scara tunurilor care se mai pot da în condiții acceptabile de risc a devenit motiv de depresie.
Împuținarea prăzii îi face și să privească mai blazați confruntea cu clanurile rivale. Dar și acceptarea evidenței că, până la urmă, nu ei sunt dușmanii. După cum descria compentent Hrebenciuc, într-o conversație cu mai mulți ascultători decât și-ar fi dorit, partidele au respectat tot timpul algoritmul 70% pentru cei de la putere, 30% pentru opoziție.
Dușmani le sunt doar cei ce i-au făcut să plătească pentru corupție, i-au stigmatizat, i-au arestat, i-au inculpat, i-au condamnat, i-au pensionat prematur, i-au sărăcit (vorba vine), au făcut același lucru și cu rețelele lor și îi obligă să verifice de fiecare dată când mănâncă dacă farfuriile sunt din sticlă sau din porțelan. Pe cei din DNA, din servicii, anumiți oameni din SRI în special, și pe susținătorii lor externi nu îi privesc nici cu blazare, nici cu resemnare.
Virulența și răfuiala nu au dispărut din discursul politic. Doar că nu au nicio legătură cu alegerile locale. Narațiunile politice care domină azi spațiul public urmăresc bombardarea dușmanilor comuni: DNA, SRI și ambasada SUA (pentru că nu îndrăznesc să atace frontal administrația americană preferă să invoce presupuse jocuri și greșeli personale ale diplomaților acreditați la București).
Așa se explică și de ce Călin Popescu Tăriceanu a început să îl reevalueaze pe Traian Băsescu, Traian Băsescu pe Victor Ponta, Victor Ponta pe Traian Băsescu, Traian Băsescu pe Sebastian Ghiță și tot așa.
În acest moment istoric, când toate rivalitățile care ne-au ținut cu sufletul la gură în ultimii zece ani sunt date uitării, nu mai are nicio relevanță că omul care îl căinează pe Traian Băsescu pentru că nu a fost invitat la inaugurarea scutului antirachetă este unul și același care a cerut, în 2006, retragerea trupelor românești din Irak, fără anunțarea prealabilă a aliaților.
Și nici că omul care spune despre Victor Ponta că „s-a retras demn din guvern” și că are un viitor politic luminos în față este cel care ne-a repetat de un milion de ori că Ponta este un mincinos patologic și „profund corupt”.
Nu mai contează nici că omul care îl elogiază acum pe Traian Băsescu este cel ce l-a vrut demis în 2012 și care , pentru a-și atinge scopul, a fost la un pas să distrugă statul de drept. Tot ce contează este ca „victimele”, fie ei politicieni, oameni de afaceri sau ofițeri de informații, să poată opri tăvălugul care amenință să-i scoată definitiv din structurile de putere.
Evident, nevoia cetățenilor de a fi conduși de oameni integri, care să nu-i mai fure și care să-și pună toată energia în servirea interesului public nici nu este adusă în discuție. În viziunea „victimelor” nu (mai) există nici legitimitate, nici onestitate în demersul de asanare a elitei corupte.
Evident, faptul că aniversarea Marii Uniri ne va găsi cu o autostradă Sibiu – Budapesta, dar nu și cu una București – Sibiu nu le este imputabil. Și nici degradarea învățământului, nici faptul că medicii se dezinfectează cu apă chioară, nici nivelul de trai scăzut.
Totul este sau răfuială politică (cât timp Traian Băsescu a fost președinte) sau, mai nou, încercarea de distrugere a elitei politice și economice autohtonă, cu scopul colonizării României. De către cine nu ni se spune direct, având în vedere că noi am fost cei ce am cerut să facem parte din NATO, din UE și să avem un parteneriat strategic cu SUA. Și am fost de acord cu toate obligațiile privind justiția și statul de drept care stau la baza acestor alianțe.
Azi este doar retorică, mâine însă vor fi fapte. Toate pregătirile care au loc în prezent, modificările de regulament care să permită schimbarea lui Valeriu Zgonea de la conducerea Camerei Deputaților, propunerile de ciuntire a Legii ANI și restul propunerilor anti-justițiare adunate în sertarele parlamentarilor penali vor fi puse la bătaie, cel mai probabil, după alegerile locale.
Pe valul de euforie generat de scorul foarte bun ce va fi obținut de PSD este greu de crezut că liderii penali ai partidului nu vor forța o contraofensivă împotriva celor de a căror frică tremură de ani buni. Ce va fi diferit față de momentul „marțea neagră” este că li se vor alătura mulți politicieni din alte partide care au susținut cu fervoare DNA până când ei sau membri de familie au fost puși sub acuzare.
Trebuie să ne așteptăm, în scurt timp, la o serie de lovituri împotriva instituțiilor care se încăpățânează să acționeze așa cum le-a cerut Traian Băsescu, în urmă cu aproape zece ani. Atunci când președintele a înțeles că dacă nu întărește statul și dacă nu lasă mână liberă profesioniștilor din servicii și justiție nu va reuși să respecte angajamentele asumate prin parteneriatele strategice și nici să se protejeze de loviturile mogulilor și ale tonomatelor din partide și media.
Din fericire, oricât de amplă va fi coaliția corupților și iresponsabililor în final va pierde partida. Și dacă vor reuși să oprească timpul în loc o vreme, poate câteva luni, și dacă vor reuși să șubrezească pe termen scurt câteva instituții, nu vor schimba nimic, cu adevărat. Istoria nu mai este de mult de partea lor. Iar ofensiva Rusiei în estul Europei nu îi ajută deloc, așa cum speră unii dintre ei. Din contră. Îi încurcă.
Pentru că pe acest fundal geopolitic, încercarea de a readuce România în zona gri în care s-a zbătut până foarte de curând nu va fi privită cu relaxare, ca o răscoală a unor boieri provinciali disperați că își pierd iobagii. Nu. Va fi tratată ca un conflict acut pe unul dintre fronturile foarte importante ale noului Război Rece. Iar reacțiile și riposta vor fi pe măsură.
Cuplarea deplină a României la Occident nu s-a împiedicat nici de Năstase, nici de trioul Vântu-Voiculescu-Patriciu, nici de Hrebenciuc, nici de Geoană, nici de Antonescu, nici de Ponta și cu atât mai puțin se va împiedica de Tăriceanu sau Dragnea. Nici măcar de Traian Băsescu.
Momentul confruntării este perfect. Fără un conflict deschis, tranșat rapid și cu fermitate riscăm ca și viitorul Parlament să fie aceeași reflecție fidelă a hărții trasate de clanurile învingătoare în alegerile locale. Încă patru ani cu o ghiulea de picior, cu un Parlament precum cel actual, dispus oricând să atace statul de drept și justiția pentru a-și scăpa pielea, ar fi un dezastru. Vara aceasta trebuie să se aleagă apele.
P.S. Au trecut destul de discret știrile întâlnirilor de săptămâna trecută dintre președinte, premier și David Cohen, numărul doi din CIA. Ca și specializarea acestuia - combaterea circuitelor financiare ilegale. În contextul descris mai sus, vizita este cât se poate de relevantă. Pentru că exact devoalarea circuitelor financiare ascunse, care a început după 11 septembrie 2001, a făcut posibilă aflarea adevărului despre jocul dublu făcut (inclusiv) de mulți politicieni și afaceriști români. Pe față, cu Europa și cu SUA. Pe ascuns, mufați la banii rușilor.
