Nu-mi propun niciodată să dau titluri clickbait editorialelor mele. Și-așa mi s-a spus ba că sunt prea lungi și prea seci, ba că sunt un idealist incurabil. Chiar un coleg drag, pe care îl respect enorm, m-a dojenit recent: „Domnule Burduja, de ce insistați cu acorduri de vioară când în aceste zile se trage cu artileria grea?” Insist, pentru că au și acordurile de vioară rostul lor. Vine ziua când gurile de tun vor amuți și, în liniștea asurzitoare, vom fi cu toții în căutare de repere.
Nu există democrație solidă fără partide mari, după cum nu există partide mari fără idei mari. Prefer oricând să vorbesc despre idei decât să vorbesc despre oameni; noi, oamenii politici, suntem (tot mai) trecători, pe când ideile sunt temelia trainică a oricărei construcții partinice și de stat. Ideile sunt cele care dau substanță, continuitate, predictibilitate – elemente care au lipsit României de prea multe ori în ultimele decenii. Dar nu a fost întotdeauna așa.
Uneori, cele mai bune răspunsuri pentru viitor vin tocmai din trecut. Acum aproape un secol, în februarie 1923, marele liberal I.G. Duca, doctor în drept și științe politice la Sorbona, cel care avea să devină președinte al Partidului Național Liberal și Prim Ministru al României, definea în mod strălucit liberalismul: „o doctrină de progres, ceva viu, care trebuie mereu să se adapteze nevoilor sociale, să urmărească neîncetatele prefaceri ale vieţii moderne, să priceapă noile curente, să le atragă, să le îndrume”.
O definiție perfect valabilă și astăzi. Partidul Național Liberal poate și trebuie să conducă efortul pentru modernizarea României, angajând societatea românească într-un demers național al dezvoltării și demnității. O poate face, într-un context local și global extrem de tulbure, doar regăsindu-și valorile sale fundamentale – back to basics. Acesta este răspunsul.
Cele patru coloane ale liberalismului românesc
Același I.G. Duca ridică patru coloane pentru „templul doctrinei liberale”. Le descriu aici, nu pentru că sunt un romantic (pledez vinovat, oricum), ci pentru că rămân relevante, cu unele nuanțe. Prima coloană este ordinea, fără de care progresul e imposibil. Dezordinea generează anarhie, impredictibilitate, oportunități și investiții ratate. Ordinea înseamnă un cadru legislativ coerent și stabil, continuitate în actul guvernării, coerență transpartinică în acțiunile strategice pentru România.
A doua coloană a liberalismului este democrația, pe care I.G. Duca o pune în antiteză cu populismul periculos: „Democrația e grea, e ingrată. Datoria ei e sa înstruneze pornirile nesănătoase, să ridice stavila rațiunii în fața valurilor pasiunii, să spună adevărul când mulțimea așteaptă măguliri”. Vă sună cunoscut? Cât de actuale sunt cuvintele celui care avea să fie răpus pe 29 decembrie 1933 de gloanțele legionarilor!
România și lumea întreagă sunt astăzi din nou sub asaltul unor curente extremiste, care pun sub semnul întrebării democrația și meritele ei. Istoria rimează, desigur, iar popoarele care nu învață din greșelile trecutului își merită soarta. România are nevoie urgentă de recredibilizarea instituțiilor fundamentale ale democrației, de la Parlament la Guvern, Curtea Constituțională, Avocatul Poporului, justiția independentă. Un stat drept și de drept, în care cetățenii să-și împlinească visurile lor cele mai înalte, fără să (mai) fie nevoiți să plece peste hotare.
A treia coloană este patriotismul, care „nu trebuie luat în înțelesul său restrâns, intransigent sau intolerant...[și] nu exclude colaborarea cu străinătatea”, în cuvintele lui I.G. Duca. Puțini – și doar cei ignoranți – îl pot bănui de naționalism obtuz pe cel care s-a opus în permanență derapajelor vremurilor deasupra cărora s-a străduit să se ridice. A treia coloană a lui I.G. Duca oglindește în fapt celebrul dicton al lui Vintilă Brătianu, „prin noi înșine”, prin care statul proteja și promova capitalul autohton. Astăzi, într-o economie globală tot mai nesigură, este bine să depindem cât mai puțin de alții, în interiorul pieței comune europene, unde trebuie să ne jucăm cu inteligență cărțile.
În fine, a patra coloană a liberalismului este armonia socială, vitală pentru coagularea tuturor energiilor societății, spre deosebire de lupta de clasă promovată de socialism. Dreapta trebuie să preia și astăzi din temele preferate de partidele de stânga, recunoscând provocările creșterii inegalităților, veniturilor scăzute pentru categorii sociale vulnerabile etc. Dar trebuie să o facă inteligent, explicând cu subiect și predicat că dezvoltarea economiei de piață este benefică întregii societăți, pe când socialismul îi face pe cei bogați mai săraci, iar pe cei săraci și mai săraci. Armonia socială implică unitatea în jurul unor obiective comune, în sens opus față de tendințele de fragmentare și polarizare socială, accelerate de rețelele sociale și de efectul clasic de echo chamber. Câtă nevoie are astăzi România de armonie socială! Și cine poate pretinde că vrea să (re)construiască țara în lipsa ei?
Patru vectori pentru noul PNL și România 4.0
Suprapuse peste cele patru coloane ale lui I.G. Duca, aș adăuga pentru noul PNL patru elemente cheie, pe care le-am explicat pe larg în Planul pentru România (Ed. Litera, 2020). Mai întâi, Partidul Național Liberal trebuie să fie principalul promotor al inovării, ca factor esențial pentru creșterea productivității individuale și pentru dezvoltarea economiei românești. Implică investiții masive în cercetare și dezvoltare, în câteva domenii strategice unde România poate avea un avantaj comparativ substanțial (IT&C, biotehnologie, agricultură, apărare).
În al doilea rând, PNL trebuie să fie partidul României conectate, prin susținerea investițiilor masive în infrastructură, pentru a aduce românii cât mai aproape de oportunități (de muncă, de studiu, de petrecere a timpului liber). România are nevoie de un upgrade accelerat al infrastructurii, pe trei paliere: conectarea la Uniunea Europeană (implicit, creșterea atractivității pieței locale ca destinație de investiții străine directe și creșterea competitivității producătorilor autohtoni); conectarea marilor orașe, ca principale motoare economice, la zonele rurale, pentru a permite, pe de-o parte, un ritm de creștere susținut pentru România metropolitană și, pe de altă parte, ridicarea nivelului de trai în România rămasă în urmă, prin efecte de tip spillover; în fine, investiții în calitatea vieții, atât în zonele urbane (de ex., regândirea cartierelor de blocuri comuniste), cât și în mediul rural (infrastructura de bază – apă, canal, acces facil la educație și servicii de sănătate de calitate).
În al treilea rând, Partidul Național Liberal trebuie să cucerească de la stânga și să repoziționeze temele ecologiste prin promovarea avantajelor noului model de dezvoltare verde. Desigur, România trebuie să-și apere interesele și poziția economică – o țară în curs de dezvoltare nu poate fi împinsă brusc spre emisii zero, fără un cost absurd. Totodată, trebuie să ne batem pentru susținerea energiei nucleare, unde avem o tradiție și rezultate constant bune (puțină lume știe că centrala de la Cernavodă este, în fiecare an, printre cele mai performante din lume).
În același timp, nu putem ignora tendința globală (și, mai ales, europeană) de accelerare a tranziției către o economie verde. PNL trebuie să asigure României capacitatea de a profita de acest val, investind deștept în producătorii autohtoni din sectoarele vizate: transport, ambalaje, construcții, alimente. Avem o bază solidă, iar switch-ul către „România verde” și „România bio” poate fi mai mult decât profitabil, punând la masă capitalul autohton și fondurile europene, structurile de cercetare, dezvoltare și inovare, mediul academic și decidenții politici, pentru crearea unui cadru legislativ favorabil.
În final, noul PNL trebuie să asigure României rezistența la șocuri externe (celebra „reziliență”) prin dezvoltarea capacităților interne de producție, competitive pe piața unică – „prin noi înșine în Europa”. Vorbim de siguranță alimentară, securitate energetică și un sector industrial reinventat, în contextul (post)pandemic de decuplare de Asia. Instrumentele de sprijin sunt cunoscute și trebuie implementate cât mai urgent: Banca de Dezvoltare a României și Fondul Român de Investiții. Ambele pot veni în sprijinul capitalului românesc pentru a ne asigura că acoperim din producția internă o parte cât mai însemnată din nevoile pieței românești și, totodată, îndreptăm deficitul comercial masiv pe care România îl înregistrează.
O analiză de bază e suficientă pentru a vedea unde trebuie investit. Produse românești cu valoare adăugată mai mare vor permite plata unor salarii mai mari, ceea ce va putea atrage înapoi din diaspora milioanele de români alungați de lipsa oportunităților. Și așa rezolvăm și criza forței de muncă. În fapt, Partidul Național Liberal trebuie să-și asume misiunea de a crea locuri de muncă noi și mai bine plătite. Mesajul pentru români trebuie să fie simplu: asta vă punem în plus în buzunar. Jobs, jobs, jobs.
Concluzie
Templul doctrinei liberale începe, așadar, cu cele patru coloane clasice, care rezistă de mai bine de un secol (cu pauza forțată de deceniile comunismului întunecat): ordine, democrație, patriotism, armonie socială. La acestea, noul PNL este dator să adauge patru elemente pentru revoluția globală 4.0 a vremurilor noastre: România inovatoare, conectată, verde și sigură.
Închei cu o scurtă istorioară. În primul lui mandat de deputat, la doar 28 de ani, I.G. Duca s-a remarcat printr-un discurs strălucit împotriva guvernului conservator de la acea vreme. Se spune că un singur coleg liberal l-a felicitat, Take Ionescu, prin aceste cuvinte: „Tinere, să dea Dumnezeu să ai mai puțini pizmuitori și mai mult noroc decât mine.” Duca a ajuns ministru la 34 de ani și apoi premier, urmând o carieră de excepție. La locul unde a fost asasinat, pe peronul gării din Sinaia, există și astăzi o mențiune scurtă și la obiect, cum erau și discursurile sale: „jertfă iubirei sale de neam și țară”. Ca liberali și ca români, avem datoria astăzi să luăm aminte și să fim vrednici de exemplul unor asemenea înaintași.
