Guvernul de care are nevoie PNL

Două ar trebui să fie priorităţile liberalilor în acest moment: să demonstreze că vor să facă opoziţie, apoi să facă opoziţie în mod eficient. În această ordine şi cât mai urgent.

„Nu ştiu pe câţi o să supăr dintre voi, dar astăzi (ieri – n.r.) în plenul senatului nu am votat legea salarizării bugetarilor. Rămân fidel principiilor mele liberale. Cel mai important este că nu putem creşte salariile bugetarilor fără să legăm această măsură de o reformă în administraţia publică şi de criterii de performanţă. În România, cred, trebuie să producem întâi şi pe urmă să împărţim”, scrie senatorul PNL Florin Cîţu, pe contul său de Facebook.

Legea salarizării unitare a trecut de Senatul României cu 85 de voturi pentru, 10 împotrivă şi 12 abţineri. Coaliţia PSD-ALDE a beneficiat de sprijinul masiv al UDMR şi PMP, ai căror parlamentari au votat in corpore „pentru” (cu o mică excepţie la PMP, unde Traian Băsescu a votat „împotrivă”). USR a asigurat restul voturilor contra.

De ce am pornit, însă, de la postarea liberalului Florin Cîţu, care marţi a ieşit din sală? În primul rând, pentru a pune într-o lumină mai elocventă atitudinea generală adoptată de PNL după alegerile legislative, lucru extrem de important dată fiind calitatea şi responsabilitatea sa majoră - de ce cea mai mare formaţiune din opoziţie.

După cum rezultă şi din tabloul votului de pe site-ul Senatului, la nivelul PNL a existat marţi un consemn, acela ca partidul să meargă pe linia abţinerii. Ceea ce, cu câteva excepţii, s-a şi întâmplat. 

Context în care, trebuie subliniat, PSD-ALDE a reuşit să-şi tragă un profit generos şi de pe urma respectivelor excepţii, căci patru liberali au votat în favoarea proiectului dorit de Dragnea şi Tăriceanu.

Oricum, însăşi abţinerea a adus dividende în contul PSD şi ALDE, întrucât mesajul dat astfel de liberali a fost că ei nu se opun.

În plus, abţinerea a fost de fapt modalitatea mascată prin care liderii PNL au lipit partidul de o lege populistă, cea mai onorabilă explicaţie pe care ar mai putea-o da fiind aceea că sperau să obţină un plus de capital sau să nu piardă din fărâma pe care o mai au.

Au mai procedat astfel şi cu alte ocazii, dar pentru că experienţa ne arată că au făcut-o de fiecare dată degeaba, singurul lucru interesant din tot acest joc rămâne întrebarea: De ce repetă, repetă şi iarăşi repetă greşeala? ...Cine ştie la ce-om ajunge dacă-i şi căutăm un răspuns.

Dar dincolo de detaliile tehnico-politice ale votului de marţi pe legea salarizării unitare, rămâne chestiunea de fond – practic, PNL nu face opoziţie.

Iar postarea senatorului Cîţu şi strategia grupului de la Senat, reflectată în votul de marţi, sunt simptomatice pentru nivelul la care liberalii se achită de rolul lor.

Imaginaţi-vă cum ar fi ca acei parlamentari PNL activi pe Facebook (şi îi numeri pe degetele de la o mână) să înceteze pentru o vreme să mai expună erorile guvernării, să analizeze deciziile Guvernului Grindeanu, să atragă atenţia asupra unor cifre umflate, indicatori suspecţi şi manevre de culise în plen sau comisii? Altfel, informaţii accesibile doar specialiştilor şi politicienilor experimentaţi, ori bine conectaţi.

Imaginaţi-vă pentru o clipă toate astea, imaginaţi-vă că ar trage obloanele până şi această fracţie de opoziţie care s-a refugiat din lumea reală în lumea virtuală, imaginaţi-vă că ar dispărea acest fragil exerciţiu care practic depinde de disponibilitatea câtorva parlamentari de a-şi asuma poziţii incomode mai mult în nume propriu decât în cel al PNL. S-ar instala bezna!

Nici n-ar putea fi altfel, cu un USR ai cărui aleşi încă nu şi-au terminat rodajul parlamentar şi a cărui dinamică internă îi va mai consuma din resurse, dar mai ales cu un PNL aflat mereu cu doi paşi în spatele guvernării, uneori dând chiar impresia că i-ar fi complice acesteia şi, în general, incapabil să genereze subiecte, să avertizeze şi să dea în vileag agenda reală a coaliţiei PSD-ALDE.

La cum arată de câţiva ani încoace cursa pentru şefia PNL, ori la cum arată garniturile de lideri centrali şi locali, s-ar zice că partidul Bărtienilor a rămas în zilele noastre fără vreun om care să corespundă minimelor exigenţe - politice, intelectuale şi profesionale – pe care le implică statutul de partid ce-şi zice liberal.

Îndrăznesc totuşi să cred că nu este deloc aşa şi că în PNL există sau pot fi atraşi specialişti dispuşi să îşi asume până la capăt rolul. În schimb, problema liberalilor constă tocmai în mecanismele neliberale de care depinde promovarea unor asemenea oameni, ca şi în structurile de conducere în care unii au prins rădăcini mai mari ca ale arborilor seculari, iar alţii şi-au dezvoltat relaţii transpartinice fructuoase.

Pe un asemenea fond, nu e de mirare nici că PNL-ul de azi e o voce mediocră spre absentă în opoziţia la PSD-ALDE, deşi conform rezultatului de la urne ar fi trebuit să fie prim-solist.

Pe un asemenea fond, nu e de mirare că singurii liberali care fac cu adevărat opoziţie sunt câteva figuri cu adevărat proaspete, dar al căror efort va conta tot mai puţin în imaginea de ansamblu.

Pe acest fond, nu e de mirare că opoziţia la guvernarea din lumea reală se mai face doar din lumea virtuală. Pare că Facebook este, azi, „mai instituţie” ca PNL, iar mai absurd de atât nu cred că se poate.

În fine, pe acest fond, nu e deloc de mirare că PNL nu foloseşte un instrument de bun simţ, dar şi cu potenţial ridicat de a se dovedi şi eficient: Cabinetul din umbră.

E unica metodă prin care cel mai mare partid de opoziţie poate menţine o presiune constantă pe o coaliţie de guvernare care a reuşit să ia atâtea voturi la ultimele alegeri şi care acum abuzează pe toate fronturile de poziţia respectivă.

E unica metodă respectabilă şi eficientă prin care PNL îşi poate promova soluţiile alternative şi în care se poate chiar pregăti de o viitoare guvernare.

Nu în ultimul rând, e unica metodă prin care PNL le-ar mai putea demonstra oamenilor nu atât că face eficient opoziţie, ci că chiar vrea să facă.

Ştiu, subiectul Cabientului din umbră nu este nou, dacă vorbim de PNL. Iar din acest punct de vedere, da, liberalii vor trebui să înceapă tocmai cu o mea culpa pentru modul în care au procedat în precedentele tentative de acest gen.