Genocidul. Ce am văzut la Bucha, Irpin, Borodianka, Hostomel

Data publicării:
Alexandru Muraru
Alexandru Muraru
Deputat PNL
Alexandru Muraru este președintele PNL Iași. Este doctor în ştiinţe politice, cercetător ştiinţific şi cadru didactic în Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
vizita alexandru muraru in ucraina
Foto: Alexandru Muraru/ Facebook

Am văzut cu ochii mei gropile comune, distrugerile imense, sute de case și blocuri rase complet, am văzut locurile genocidului pe care invadatorii ruși l-au transformat în cel mai cumplit loc al crimei din Europa. „A doua armată a lumii” s-a dovedit a fi o armată de violatori și tâlhari, criminali odioși care nu mai pot fi considerați ființe umane. Garda națională rusă, mercenarii ceceni, soldații Armatei Ruse au făcut ca 80 de ani de civilizație după al doilea război mondial să fie șterși.

Toate împrejurimile Kievului arată ca în al doilea război mondial. Pădurile din jurul Kievului arată ca acum 80 de ani, după invazia nazistă, totul este ars, distrus, soldații sunt acum la toate baricadele, avanposturile, cazemate, nimic nu este încheiat. În suburbiile Kievului a fost o crimă și o distrugere sistematică, planificată, coordonată. Obiectivul a fost întâi terorizarea populației și apoi crima în masă și colapsarea infrastructurii critice.

Barbaria a fost flagrantă aici, în Bucha, nimic nu va mai fi ca înainte. Crimele au început pe 25 februarie, a două zi după invazie. La începutul lui aprilie, când forțele ucrainene au eliberat împrejurimile Kievului, crimele odioase au ieșit la suprafață. Acestea au schimbat cursul războiului din Ucraina. Torturile și asasinatele armatei ruse au întărit voința guvernelor occidentale de a înarma Ucraina și au redus posibilitatea pentru o pace negociată. Liderii din toată Europa au venit la Bucha și continuă să vină pentru a vedea ei înșiși devastarea și crima. Ceea ce s-a întâmplat aici cred că a pus capăt posibilității ca Ucraina să mai cedeze ceva. Ucraina va lupta pentru a căuta dreptatea de la Bucha și de peste tot. Acesta e noul legământ al Ucrainei.

Peste 1200 de cadavre au fost găsite până acum într-un areal pe care l-am parcurs și care curpinde localitățile satelit de lîngă Kiev: Bucha, Irpin, Borodianka, Hostomel și în alte zeci de sate. Acestea sunt situate la 30-60 Km de Kiev și aveau populație numeroasă de 13.000-60.000 locuitori fiecare. Criminalii ruși s-au răzbunat pe tot ce au găsit în cale pentru că au realizat că nu pot intra în Kiev. Rezistența și ostilitatea ucrainenilor i-au făcut pe ruși să aplice planul barbar, adică uciderea bărbaților adulți, torturile, violarea femeilor pentru a suprima rezistența și de a obține o cădere nervoasă colectivă, o prăbușire și un abandon care să se răspândească în toată țara.

Primarul din Borodianka mi-a spus că toată infrastructura orașului a fost distrusă, aproape toate blocurile bombardate și fiecare din cei care au rămas în oraș când au venit rușii are, dacă mai este în viață, o traumă pentru totdeauna.

În Bucha, unde au fost uciși peste 400 de ucraineni, groapa comună pe care am văzut-o a fost identificată în primele zile ale lui martie din satelit, cadavrele au fost ulterior deshumate și analizate de procurori și legiști și s-au văzut crimele odioase: cadavre legate cu mâinile la spate, împușcați în cap sau în membre, unii cu ochii scoși sau alte torturi îngrozitoare. Unele cadavre sunt decapitate. Mulți au fost răpiți, puși să sape gropi individuale sau luați de ruși pentru diverse operațiuni în spatele frontului. Există numeroase cazuri, unde, după bombardamente, oamenii s-au adăpostit în subsoluri, dar cu ajutorul grenadelor și a puștilor mitralieră, rușii au pătruns și i-au lichidat astfel. Numai în ultimele zile câteva gropi comune au fost identificate cu zeci de civili lichidați de soldații lui Putin.

Au avut liste, au căutat cu precădere bărbați și membri ai elitei, cum ar fi oficiali locali, activiști sau uneori doar bărbați de vârstă militară. Au mers din casă în casă, blocurile și casele care nu sunt complet distruse au geamurile și ușile sparte, a fost o vânătoare locuință cu locuință, apartament cu apartament. Lunetiștii au stat săptămâni aici, astfel încât, când oamenii ieșeau pentru a căuta mâncare, îi executau sau prindeau imediat. Supraviețuitorii, oficialii și militarii ne au spus cum rușii trăgeau în toate direcțiile, în orice mișcare era pe stradă sau la ferestre, puteau vedea cu vizierele lor termice orice mișcare și astfel eliminau pe toți.Top of Form

Bătălia pentru a prelua Kievul s-a transformat într-o crimă odioasă, alături de torturi, incendieri, violuri.

Am înțeles pe deplin că invazia barbară a rușilor în Ucraina a avut scopul de la bun început a unui genocid: de a elimina națiunea ucraineană. 90% dintre victime sunt executate cu ordine și acțiuni prestabilite. Demonstrează că rușii au comis în mod deliberat execuții în masă ale ucrainenilor, că au comis un genocid.

Partenerii noștri
Playtech
Devine obligatoriu pentru casele de schimb valutar și cazinouri: Schimbări radicale cu noi reguli împotriva...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei