Europa se scufundă în haos
NEW YORK – Nu cu mult timp în urmă - doar câțiva ani, oricât de greu ar fi de crezut - Europa părea că face parte dintr-o lume apropiată de imaginea idilică de sfârșit-al-istoriei descrisă de Francis Fukuyama la sfârșitul Războiului Rece. Democrația, prosperitatea și pacea păreau consolidate ferm.
Nu și acum. Unele zone ale Parisului ard la propriu. Marea Britanie este divizată de Brexit. Italia este condusă de o coaliție stânga-dreapta dificilă care se opune regulilor bugetare ale UE. Germania se confruntă cu o realiniere politică și se află în fazele premergătoare ale tranziției spre un nou lider. Ungaria și Polonia au îmbrățișat iliberalismul pe care îl vedem în toată lumea. Spania are de înfruntat naționalismul catalan. Iar Rusia comite noi acte de agresiune la adresa Ucrainei.
Într-o perioadă scurtă de timp din punct de vedere istoric, viitorul democrației, prosperității și păcii din Europa a devenit incert. Majoritatea lucrurilor care se credea că sunt stabilite s-a dovedit că nu sunt. Demobilizarea rapidă a NATO de după Războiul Rece pare bruscă și prematură.
Nu există o explicație unică pentru aceste evenimente. Ceea ce vedem în Franța este populism de stânga, rezultat al dificultăților oamenilor de a se descurca și al respingerii noilor taxe, indiferent de justificarea acestora. Este ceva diferit de lucrurile care au alimentat ascensiunea extremei drepte în Europa: atitudinea de defensivă culturală în fața provocărilor locale și globale, în special a migrației.
Uniunea Europeană și-a pierdut treptat atractivitatea în imaginația publicului. Era prea departe, prea birocratică și prea orientată spre elite. Între timp, agresiunea reînnoită a Rusiei ar putea reflecta raționamentul Președintelui Putin că, după ce a realizat profituri politice uriașe din „investițiile” militare precedente din Ucraina și Siria, nu are multe de pierdut din alte acțiuni similare.
Clasa politică a Europei are propria sa responsabilitate pentru haosul actual. UE a introdus o monedă comună fără o uniune bancară sau fiscală, ceea ce a făcut imposibilă o politică economică coerentă. Decizia de a supune la vot continuarea apartenenței Marii Britanii la UE, în condițiile în care hotărârea s-a luat cu majoritate simplă și fără a explica consecințele despărțirii, a fost o eroare.
La fel, deschiderea granițelor Germaniei în fața revărsării de refugiați, oricât de nobile ar fi fost motivațiile Cancelarului Angela Merkel, a dus la o reacție negativă previzibilă. Recent, Președintele francez Emmanuel Macron nu și-a făcut un serviciu când a dat înapoi în fața „vestelor galbene” și a oferit compromisuri care probabil vor alimenta demonstrații suplimentare și vor exacerba problemele bugetare cu care se confruntă țara.
Nu trebuie să credem că situația se va îmbunătăți. E doar o chestiune de timp până când Partidul Adunarea Națională de extremă dreapta din Franța (fostul Front Național) și alte partide politice din Europa își vor da seama cum să combine populismul economic cu cel cultural și vor amenința ordinea politică stabilită după cel de-al Doilea Război Mondial.
Marea Britanie va rămâne dezbinată de subiectul relațiilor cu UE (sau a lipsei lor), indiferent de rezultatul Brexit; și este posibil ca un Regat Unit post-Brexit să aibă propria lui criză din cauza noilor solicitări de unitate a Irlandei și de independență a Scoției. Nu există nicio formulă de împărțire a puterii între Bruxelles și capitale care să fie acceptabilă și pentru UE și pentru guvernele naționale. Între timp, nu suntem deloc siguri că Putin se va mulțumi cu agresiunea împotriva Ucrainei și se va opri aici.
În plus, într-o lume cu inegalități tot mai mari, violență între țări și în interiorul acestora și schimbări climatice, este mai probabil ca presiunea imigrației să se amplifice decât să dispară. Iar dislocarea economică urmează să se intensifice într-o lume în care competiția globală și noile tehnologii vor elimina milioane de locuri de muncă actuale.
Este evident de ce aceste lucruri sunt importante. Europa reprezintă încă un sfert din economia globală. Este cea mai mare constelație de țări democratice. Secolul trecut ne-a arătat nu o dată care sunt costurile unei distrugeri a ordinii de pe continent.
Din păcate, așa cum nu există o singură cauză care să explice haosul tot mai mare prin care trece Europa, nu există nici o singură soluție. Mai precis, nu există deloc o soluție. Există însă, un set de politici care, dacă sunt adoptate, vor ajuta liderii să înfrunte provocările. O astfel de politică ar fi o strategie completă a imigrației care să pună în echilibru securitatea, drepturile omului și competitivitatea economică. Un efort de apărare care să se concentreze mai mult pe ce se face cu banii decât pe ce sume sunt necesare ar face mult pentru consolidarea securității Europei. Apoi, capacitatea de descurajare trebuie întărită prin susținerea NATO și prin înarmarea în continuare a Ucrainei. Și renunțarea la dependența Europei de gazul natural rusesc are sens, iar asta implică stoparea proiectului Nord Stream II care e destinat aducerii gazului din Rusia direct în Germania, prin ocolirea Ucrainei. Și sunt necesare programe de formare a forței de muncă pentru lucrătorii ale căror joburi vor dispărea ca rezultat al globalizării și automatizării.
Majoritatea acestor programe ar beneficia de implicarea și susținerea Americii. Ar fi bine ca Statele Unite să înceteze să mai vadă în UE un inamic și în aliații NATO niște „paraziți”. Europa are în componență țările cele mai dispuse să colaboreze cu SUA pentru: descurajarea agresiunii Rusiei; integrarea Chinei în comerțul mondial și în cadrul investițional în concordanță cu interesele Occidentului; atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea acolo unde este cazul; stabilirea regulilor de utilizare a spațiului cibernetic.
Din nefericire, este improbabil ca această abordare să fie îmbrățișată prea curând de Donald Trump. Acest lucru nu-i lasă Europei altă opțiune decât să-și înfrunte starea de haos de una singură.
(Un articol apărut în The Project Syndicate sub semnătura lui Richard N. Haas)
