O știre senzaționalistă plecată de la o trunchiere a adevărului a aprins spiritele până la paroxism. În numele adevărului, vă rog să găsiți mai jos argumentele mele și, la finalul articolului, scuzele mele pentru cei care au avut de suferit din cauza acestei neînțelegeri.
În ultimele zile am primit zeci de amenințări cu moartea. Un domn mi-a zis că mă va aștepta cu motorul pornit. O doamnă mi-a descris cu lux de amănunte cartierul unde locuiesc și mi-a amenințat cu moartea întreaga familie. O altă doamnă, mamă a trei copii, a folosit cuvântul Dumnezeu de trei ori într-un mesaj de două rânduri și mi-a transmis că va arunca cu pietre în mine până mor. Oameni buni, până să mă omorâți, n-ar fi bine să lăsăm argumentele să vorbească?
Alți oameni, ceva mai îngăduitori, mi-au transmis că vor face plângeri penale pentru că încalc Codul Civil (!!!), în care scrie că părinții au datoria și obligația să se îngrijească de sănătatea și educația copiilor lor. Adevărat. Și, totuși, nu părinții decid dacă cei mici fac Teorema lui Pitagora sau formula benzenului și în ce clasă. Noi, societatea, lăsăm asta în grija profesorilor, că știu ei mai bine.
Închipuiți-vă cum ar fi fost ca, la acest început de an școlar, în școlile din România să se fi predat un curs despre virusuri, vaccinuri și particularitățile corona, care sunt soluțiile, pentru individ și pentru societate. În toate școlile, profesorii de biologie și-ar fi suflecat mânecile și le-ar fi dat copiilor știința pe care n-au primit-o în aproapre doi ani de pandemie. În atâta amar de vreme, Ministerul Educației ar fi putut să investească într-un curs complet corona, cu profesori emeriți, care să fi filmat lectii demonstrative, care să se poată difuza până în ultimul cătun din țară. Informația, știința, ar fi ajuns la toți elevii acestei țări, atractiv și pe înțelesul lor și toți copiii ar fi știut mai mult decât părinții cât de mare este pericolul și cât de simplu poate fi el eliminat. Copiii și-ar fi depășit părinții și, cine știe, poate i-ar fi ajutat pe adulți să ia decizii.
Dar, de fapt, povestea noastră este despre post-adevăr. În care oamenii nu se mai ascultă. Etichetele sunt gata pregătite. Concluziile sunt trase chiar înainte ca evenimentele să se producă. Ziariștii sunt în căutare de senzațional, nu de adevăr. Ei au nevoie de stimuli cu care să îi șocheze pe cititori. Știrile trebuie să scandalizeze, să scoată din sărite, să îi invite pe oameni să urască, să înjure cu patimă, nu să-i ajute să știe și să înțeleagă. Cum să nu fie senzațională, de mare trafic, o știre despre un Prelipceanu ieșit din minți, care face apel să fie separați copiii de părinți? Cum să lași adevărul să distrugă o așa bunătate de știre? (transcrierea completă a fragmentului din emsiune este la finalul articolului)
Pentru că, dacă cineva ar fi vrut adevărul, atunci măcar ar fi ascultat tot fragmentul din emisiune, în care subiectul era deficitul de educație, nu vaccinarea, cum greșit a fost prezentat. Ministrul Educației tocmai îmi spunea că printre petițiile pe care le-a primit la minister, multe conțineau înjurături (ce coincidență!). Iar concluzia lui era că avem un mare deficit de educație. Eu am preluat argumentul și am exemplificat cu rata mică de vaccinare la nivel național. Ce dovadă mai bună pentru deficitul educație vreți?! Am continuat spunând că cei care nu se vaccinează nu înțeleg că sunt în pericol de moarte. Nu cumva copiii lor ar trebui să știe asta? Nu cumva școala ar trebui să folosească știința și să îi facă pe copii să înțeleagă cât de mare este pericolul? Și așa copiii să se elibereze de neștiința părinților? Asta ar trebui să facă școala, prin educație, prin știință. Să le de copiilor noștri aripi, ca să fie deasupra neputințelor și prejudecăților noastre. Pandemiile vor fi provocări ale lumii în care vor trăi copiii noștri. Cum îi pregătim noi? Folosind ce am apucat pe la școală, în secolul trecut, și apelând din plin la ce varsă presa senzaționalistă?
Toți cei care au dat știrea șoc despre "ieșirea/derapajul" lui Prelipceanu au numărul meu de telefon. Cei mai mulți dintre ei au fost la mine în studio cel puțin o dată pentru a se exprima în legătură cu un subiect sau altul. Ne cunoaștem. Niciunul nu m-a sunat ca să mă întrebe ce m-a apucat. N-au sunat nici în redacție ca să vadă dacă nu cumva a fost chemată salvarea pentru că Prelipceanu și-a pierdut mințile și face astfel de apeluri în direct la televiziune. Dacă m-ar fi sunat, i-aș fi invitat să vizionăm împreună fragmentul din emisiune, ca să afle ce am spus. Cu tot cu context, care era deficitul de educație, nu vaccinarea. Se înțelege foarte bine. Toate cuvintele sunt acolo. Poate că unele dintre ele ar fi putut mai bine alese. Dar era o emisiune în direct, fără script, așa mi-am exprimat ideile atunci. Dealtfel, au fost suficient de mulți oamenii care mi-au spus că au înțeles foarte bine ce am spus și că sunt de acord cu mine. Printre ei și confrați, în a căror percepție am chiar foarte multă încredere.
Concluzia acestei întâmplări ține tot de post-adevăr. Dacă noi, consumatorii de știri, deschidem site-urile ca să ne scandalizăm și să avem pe cine înjura, eventual chiar și pe cine să amenințăm cu moartea, site-urile vor avea toate motivele să ne răspundă așteptărilor. Ok, este și acesta un mod de a trăi și de a interacționa cu lumea. Dar odată cu el ne asumăm și lipsa de soluții. Ele nu au cum să apară dacă nu ne ascultăm unii pe alții, dacă nu suntem de acord că merită respect și cineva care are o altă părere și că părerea aceea chiar trebuie ascultată, ne vom complace în ciorba noastră caldă a unei țări, a unei comunități în care niciodată nimic nu e bun și niciodată nimic nu va merge.
Dacă ce am spus a ofensat pe cineva, vă rog să înțelegeți că nu a fost intenția mea. Chiar și așa, tuturor celor care s-au simțit lezați, vă rog să primiți scuzele mele sincere. Și vă mai rog ceva. Să învățăm împreună că democrația înseamnă respect și recunoașterea drepturilor celorlalți. Mi-ar plăcea tare mult ca școala să-i învețe pe copiii noștri să își formeze opinii solide, argumentate, pe care să și le susțină fără teama de a fi răstălmăciți și amenințați cu moartea. Atunci, copiii noștri vor ști mai mult ca noi și se vor fi eliberat de noi.
TRANSCRIERE EMISIUNE:
Sorin Câmpeanu (SC): Are rost să vă spun că între aceste 350 de petiții cel puțin 200 denotă o lipsă de educație, un respect minim la nivel uman. Nu față de un profesor, ci față de un ...
Cosmin Prelipceanu (CP): Conțin înjurături, da? Asta ne spuneți.
SC: Da.
CP: Ați primit petiții care conțin înjurături.
SC: Da. Da.
CP: Știm. Că asta primim în fiecare zi.
SC: Nu pun accentul decat pe lispa de educație.
CP: Dacă suntem într-o țară în care o treime din oameni s-au vaccinat, în condițiile în care sunt atâția care mor în spitale, este absolut clar că avem un deficit de educație. Cred ca nu mai avem nevoie de înjurăturile pe care le primiți dumneavoastră în petiții. Nu e clar că avem o problemă de educație? Oamenii în țara asta nu reușesc să înțeleagă că sunt în pericol de moarte.
SC: Din păcate.
CP: N-ar fi bine ca măcar de copiii lor să avem grijă? Măcar copiii lor să înțeleagă asta. Asta ar trebui să facă școala. Să-i scăpăm pe copii de părinții lor. Asta trebuie să facă școala.
SC: Nu pot să fiu părtaș la această afirmație.
CP: Ba da. Vă spun eu. Asta ar trebui să facă școala.
