Donald Trump și vraja Twitter

Criticii lui Donald Trump i-au subestimat frecvent abilitățile de comunicare politică, probabil din cauză că este atât de diferit de predecesori precum Franklin D. Roosevelt sau Ronald Reagan. Și FDR sau Reagan s-au remarcat ca mari comunicatori.

Chiar dacă au fost urâți de largi segmente ale populației, ambii președinți au vorbit întregului popor american. Prin contrast,Trump s-a adresat în primul rând minorității care l-a ales. Discursul său inaugural a sunat ca un discurs de campanie și, după instalare, o serie de declarații false și ordine executive controversate i-au redus din credibilitate în fața celor mai moderați (dar nu și în fața susținătorilor).

Abilitățile de comunicare ale lui Trump s-au format în lumea emisiunilor de televiziune, acolo unde afirmațiile provocatoare distrează telespectatorii și crește audiența.

El a folosit această abordare în timpul alegerilor primare din partidul Republican pentru a se face remarcat într-un grup de 17 candidați. Există o estimare care arată că Trump a primit publicitate gratuită pe televiziuni de 2 miliarde de dolari, enorm față de cele 100 de milioane plătite pentru publicitate de rivalul său republican, Jeb Bush.

După câștigarea nominalizării republicanilor, mulți se așteptau ca Trump să urmeze calea tradițională și adopte la alegerile generale un discurs spre centru (axei politice).

El însă a surprins din nou prin folosirea unei campanii populiste focusată pe categoriile de oameni rămași fără joburi din cauza competiției globale și care resping schimbările culturale din ultimele decenii.

Mesajul populist și-a atins ținta și Trump a caștigat Colegiul Electoral cu toate că a pierdut votul popular cu aproape trei milioane de voturi. Fără cele 100.000 de voturi din statele dezindustrializate din nord, Trump n-ar fi ajuns președinte.

Mulți observatori se așteptau ca, după preluarea mandatului, mesajul său să se îndrepte către centrul spectrului politic. Dar Trump a bulversat din nou analiștii când a continuat să se adreseze bazei sale electorale. Se speculează că e o încercare de înființa un partid nou, populist, pe baza votanților din clasa muncitoare (așa numiții “democrați ai lui Reagan”) și ai republicanilor din Tea Party.

Trump + Twitter 

Donald Trump s-a manifestat neconvențional și în alegerea instrumentelor de comunicare.

Noile tehnologii aduc oportunități noi. FDR s-a folosit de celebrele sale “discuții la gura sobei” (mesaje informale adresate poporului american) transmise la radio. Reagan a fost un maestru al discursurilor pentru televiziune.

Consilierii lui Reagan formulau mesajele administrației cu focus pe chestiunile prioritare ale zilei sau săptămânii respective.

Trump s-a folosit de Twitter, pe lângă măiestria sa în utilizarea televiziunii.

Spre surpriza multora, Trump a continuat acest tip de comunicare și după instalarea la Casa Albă. Folosirea mesajelor pe Twitter nu este nouă (și Obama avea un cont foarte activ), însă implicarea personală a lui Trump ridică întrebarea posibilității de a exprima chestiuni politice complexe în doar 140 de caractere. Dar ca metodă de comunicare în care este în centrul atenției, guvernarea pe Twitter i-a permis să treacă peste Congres și presă.

Comunicarea politică se schimbă în timp și există multe metode de a comunica eficient.

Grecii antici aveau școli de retorică pentru a-și cizela discursul public. Cicero s-a remarcat în senatul din Roma după ce a studiat oratoria. Woodrow Wilson nu a fost un elev prea strălucit însă a reușit să învețe oratoria pentru că o considera esențială pentru a deveni un lider. Winston Churchill și-a atribuit adesea succesul personal artei de a construi frazele. Martin Luther King Jr. a beneficiat de educația primită în tradiția unei biserici afro-americane, cu o bogată tradiție orală.

Mario Como, fost guvernator al statului New York, îl compara pe Bill cu Hillary Clinton: ”ea este mai degrabă metodistă (aripă a protestantismului n.t.) în timp ce el e mai teatral”.

Oratoria și retorica nu sunt însă singurele forme de comunicare politică eficientă. Și semnalele non-verbale sunt o componentă importantă. Au existat și lideri exemplari care nu erau mari oratori, precum Mahatma Gandhi. Dar simbolismul veșmintelor de țăran și al vieții modeste pe care le afișa Gandhi vorbeau mult mai puternic decât cuvintele.

Dacă se compară imaginile celebre ale lui Gandhi cu pozele din tinerețe (tânăr, nesigur și îmbrăcat ca un avocat britanic) devine evident cât de bine a înțeles acesta comunicarea simbolică.

La fel face și Trump în stilul său personal. Să ne gândim la șapca de baseball roșie cu sloganul “Make America Great Again”, la importanța acordată brandului personal (pe vremea când era om de afaceri) sau la utilizarea Twitter-ului.

În plus față de abilitatea de a comunica auditorilor de la distanță, liderii au nevoie să comunice și unu la unu sau în grupuri mici. În unele cazuri această comunicare restrânsă e mai importantă decât retorica.

Touși, arta organizării, abilitatea de a coagula și conduce un cabinet eficient sunt dificil de combinat cu guvernarea pe Twitter.

Harry Truman a fost un orator modest însă a compensat lipsa capacităților retorice prin atragerea și conducerea competentă a unei echipe excepționale de consilieri.

A servi drept exemplu este un alt mod esențial de comunicare a liderilor. În anticiparea unei reacții publice negative la creșterea salariilor pentru oficialii din guvernul din Singapore, primul ministru Lee Hsien Loong a făcut în 2007 anunțul că va renunța la creșterea care i se cuvenea.

Până acum, Trump s-a dovedit un comunicator politic mult mai eficient decât se așteptau criticii săi. Dacă însă abordarea sa neconvențională va reuși sau nu pe termen lung, aceasta este una dintre marile întrebări.

Copyright: Project Syndicate 2017 - Donald Trump’s Dark Art of the Tweet