Editorial Dezinformarea - pericol iminent pentru poporul român
Fenomenul dezinformării nu este străin poporului român. Ne-am confruntat cu el imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial.
A fost, însă, respins de generațiile anterioare, care aveau o doză puternică de bun-simț, o legătură cu realitatea pe care n-au reușit comuniștii să o șteargă. Dezinformarea și manipularea și-au găsit un teren propice doar în rândul tinerilor și copiilor educați în comunism, odată cu dispariția vechii generații.
Ultimii ani ai regimului dictatorial în România au adus, însă, o trezire la realitate. Nimeni dintre români nu mai credea în știrile de la televizor. Nimeni nu mai credea în abundența promovată în cele două ore de program patriotic difuzate în fiecare zi de televiziunea română.
Realitatea i-a învățat pe mulți că adevărul este în fața lor, nu pe ecran, iar minciunile care trebuiau spuse erau conștientizate și erau asumate ca unelte de supraviețuire și nimic mai mult.
Am crede că adevărul a triumfat, am crede că poporul român s-a călit ani în șir pentru a recunoaște minciuna, manipularea în masă.
Ce se întâmplă însă de 30 de ani încoace ne arată pericolul unui sistem social în care oamenii sunt învățați să nu se implice, în care educația este distrusă în mod sistematic, iar manipularea este utilizată masiv chiar de către cei care trebuie să informeze.
Poporul român, cu toată rezistența lui la minciună, pare să-și fi pierdut busola, pare să fi pierdut abilitatea de a recunoaște minciunile, abilitate care a constituit chiar arma supraviețuirii sale.
De câțiva ani încoace asistăm la o degradare tot mai accentuată a sistemului educațional. În unele regiuni ale României învățătorul era cel mai de vază om din sat, iar profesorul de la liceu și de la facultate erau printre cei mai respectați oameni ai comunității.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Era o cultură a respectului, iar unii oameni în vârstă mai vorbesc despre formule clasice de adresare: „Domnule profesor", „Domule elev", care arată esența unei educații în care dorința de cunoaștere era respectată, încurajată, susținută.
Toate acestea au dispărut din sistemul educațional românesc, iar puținii profesori dedicați care mai abordează școala ca loc de promovare al științelor și de formare a caracterelor sunt, de regulă, descurajați.
Un alt fenomen care contribuie la sporirea fragilității intelectuale în fața manipulării este un mediu jurnalistic lipsit de independență economică, un mediu în care sunt promovați profesioniști ai manipulării, aducători de audiențe prin orice mijloace. Jurnalistul român este transformat tot mai mult în unealtă de producție, căutându-se îndepărtarea, prin mijloace financiare, de esența meseriei, aceea de a informa, de a prezenta fapte reale, verificate, utile societății.
Jucătorul principal în disoluția socială a poporului român este, din păcate, chiar statul român, capturat de urmașii Partidului Comunist.
Avem dovada zilnică a unui stat care nu dorește să contribuie la dezvoltarea intelectuală a poporului român, la bunăstarea economică, la activismul social. Nu sunt doriți oameni inteligenți, implicați, care apreciază știința și dovezile clare. Vedem un aparat de stat incapabil să reacționeze la marile sau micile provocări pe care viața le scoate în calea unui popor. Vedem un stat care nu este capabil să comunice cu cetățenii sau să înțeleagă necesitățile acestora.
Societatea românească s-a împărțit în trei lumi care trăiesc în medii total separate, în realități diferite. Avem statul și aparatul de stat care rareori vine în contact cu cetățeanul pentru a-l ajuta, pentru a-i îmbunătăți viața, pentru a crea o comunicare reală. Avem cetățenii de rând, care nu mai înțeleg nimic din realitate, care sunt deja pierduți în noianul de informații din care nu mai au capacitatea de a distinge adevărul de manipulare. Și avem clasa de mijloc, acei cetățeni care au capacitatea de a analiza, care știu să caute informațiile reale, de cele mai multe ori urmărind canale de comunicare din afara țării. Aceste trei categorii par că fac tot posibilul să nu interacționeze, să stea la distanță unele de celelalte.
Cetățeanul de rând, cel care este departe de confortul intelectual pe care-l aduce cu sine o educație analitică, științifică nu poate decât să se simtă pierdut, izolat, departe de o bunăstare pe care o vede, dar care-i este refuzată de ani în șir. Este cel mai vulnerabil, este cel care este manipulat și manipulabil. Este acel om de care râd ceilalți văzându-l la rând la farmacie să-și cumpere iod, îngrijorat de un accident nuclear despre care nu știe nimic, dar despre care a auzit că s-ar putea întâmpla. Este cel de care se râde pentru că nu calculează câtă economie face la carburant sau la ulei dacă își face astăzi provizii.
Aparatul de stat se simte în siguranță. Viclenia și pozițiile călduțe transmise de la o generație la alta, locul sigur de unde s-au asigurat înaintașii că nu-i va da nimeni afară, obișnuința de a fi privilegiați îi face să se simtă confortabil și, chiar dacă nu înțeleg mare lucru din realitatea din jurul lor, posibilitatea unei alte realități îi sperie.
A treia categorie, a celor inteligenți, a învățat, în timp, să interacționeze cu primii doar atunci când este strict necesar, construindu-și o relativă siguranță, o bulă personală departe de interacțiunea socială. Pentru ei, activitățile civice nu duc la nimic bun, iar politica mânjește. Ei stau departe de toți și de toate.
Toată această separare duce cu pași mari la o distanță care va fi extrem de dificil de trecut la un moment dat, la fărâmițarea socială, la disoluția poporului român. Vom avea de pierdut cu toții, iar cei mai bine de 4 milioane de români pe care i-am pierdut deja ar trebui să ne ridice serioase semne de întrebare.
Încotro ne îndreptăm ca stat, încotro ne îndreptăm ca popor? Mai sunt doar o mână de oameni care încearcă să lupte pentru a ține laolaltă aceste trei categorii clar diferențiate ale poporului român, doar câțiva care ne dăm seama că putem să ajungem mult mai departe dacă vom învăța din nou să colaborăm, să ne susținem unii pe ceilalți, să ne acceptăm cu defectele și calitățile noastre și să încercăm să ne ridicăm unii pe ceilalți.
Sper din tot sufletul ca cei câțiva să reușim să trezim cumva din letargie poporul român, să reușim să readucem sentimentul de unitate, de încredere că împreună suntem o forță, dar singuri ne vom pierde mai devreme sau mai târziu. Trebuie să învățăm să ne ajutăm, România merită efortul nostru, al tuturor!
