Nu de puține ori specialiștii au comparat acțiunile Germaniei naziste din anii premergători celui de-al doilea război mondial și și cele ale Rusiei de astăzi aflată sub autoritatea lui Vladimir Putin. Unii chiar au insistat cu documentarea și au găsit asemănări izbitoare între discursurile prin care Hitler și Putin au justificat acțiunile agresive și complet iresponsabile. Dacă ne îndreptăm privirile spre Marea Britanie din anii `30 ai secolului trecut, putem vedea că Neville Chamberlain a făcut eforturi vecine cu naivitatea sperând că dacă va ceda cerințelor lui Hitler, acesta se va opri. Așa cum știm, a fost o iluzie. În mod obișnuit, speranțele pe care le-a avut Chamberlain sunt omenești, perfect valabile pentru situații în care sunt îndreptate înspre parteneri raționali. De asemenea, azi știm că Hitler era departe, foarte departe de a fi așa ceva.
Au fost și în epocă suficiente voci care cereau să ca Hitler să nu fie iritat inutil și în acest fel să fie evitat războiul. Dar un monstru ca Hitler se folosea exact de aceste așa-zise slăbiciuni ale oamenilor politici și ale societăților care nu își doreau războiul, el miza ca îi vor fi satisfăcute toate mofturile teritoriale și militare doar pentru că celelalte țări occidentale evitau o nouă confruntare sângeroasă.
Astăzi știm lecțiile istoriei și de aceea ne e clar că Vladimir Putin i-a luat locul lui Hitler, aproape că îi copiază mișcările. Cum au venit la putere, și unul și celălalt au început să investească semnificativ în propriile armate și în echiparea acestora. Accentele pe propagandă și forță, disprețul față de societățile liberale și democratice occidentale, agresivitate excesivă și minciuni pe bandă rulantă în diplomație, diversiuni și provocări în teritorii considerate ale lor - toate acestea sunt caracteristice ambilor dictatori.
Într-un asemenea context, cu agresiune militară venită de la lideri cu care efectiv nu se poate discuta și dialoga pentru că își construiesc o realitate paralelă - cei care stau cuminți, o pățesc. Din acest motiv, singura variantă omenească onorabilă este aceea de a sprijini victimele acestor căpcăuni ai istoriei. Nu este niciun dubiu că, dacă vom sta deoparte, după ce vor supune cu bombe și rachete o țară, va urma alta, și apoi vor călca în picioare încă una. Până când ceilalți vor spune „stop” și vor lua atitudine. Aceasta este astăzi singura opțiune și este salutar că sunt foarte multe țări occidentale în acest trend. De asemenea, este o mândrie pentru noi românii să știm că suntem în mod clar și ferm de partea forțelor care se opun unei barbarii îngrozitoare care este declanșată de armata rusă în Ucraina.
Recent, Parlamentul german a aprobat un proiect de lege care prevede livrări de armament greu, inclusiv tancuri cu muniție antiaeriană către Ucraina. A doua zi, cancelarul Olaf Scholz a fost avertizat printr-o scrisoare deschisă de mai multe nume notorii din Germania să nu gireze astfel de livrări care ar putea escalada conflictul militar. Problema cu astfel de poziții, care se vor pacifiste în sine, este că reprezintă exact genul de opinii pe care gangsterii politici precum Putin și ai lui le citesc într-o cheie a slăbiciunii, a lipsei de curaj și mai mult, sunt încurajați să ia în continuare prin violență ceea ce cred ei că li se cuvine. Dictatorii total iresponsabili care au la dispoziție putere militară nu știu să se oprească decât atunci când întâlnesc pe cineva mai puternic decât ei. Sunt croiți după același tipar al mafioților mărunți sau al golanilor de cartier, respectă doar forța și numai forța. Orice discuție, dialog, diplomație, apel la rezonabilitate - toate acestea le apar ca semnalmente ale slăbiciunii, deci ca o invitație la alte violențe.
Nu sunt de acord cu aserțiunile care pun la zid autoritățile române, care văd și judecă totul în alb și negru, nu operează cu nuanțe. Din rațiuni de securitate și de strategie politică și diplomatică, facem mai mult decât spunem. Acționăm și apoi comunicăm. Este important acest lucru, mai important decât a prezenta lucrurile așa cum se petrec. Președintele Iohannis a spus-o primul, apoi primul-ministru și restul oficialilor. E o strategie de comun agreată. Dar oficialii europeni și americani, partenerii noștri, cei care sunt angrenați în acest efort imens de a ajuta Ucraina știu foarte bine realitate. Știu exact, în fiecare clipă, tot suportul pe care țara noastră îl oferă. Ucraina, oficialii și autoritățile știu exact că România ajută mai mult decât și-ar fi putut cineva imagina. Sunt mândru de ce face țara noastră și toți cei care depune eforturi în instituții, în mediul asociativ, în comunități. Este un exercițiu de solidaritate care folosește și României, ne dă încredere în noi.
De asemenea, Poziția președintelui american Joe Biden de a sprijini Ucraina este una foarte corectă. „De-a lungul istoriei noastre, am învățat că atunci când dictatorii nu plătesc niciun preț pentru agresiunile lor, vor provoca și mai mult haos și vor fi și mai agresivi”, a declarat Biden la două luni de la declanșarea războiului de către Federația Rusă. Nu trebuie să fim naivi, trebuie să ne amintim că aproape toată lumea nu a făcut economie de eforturi și a încercat calea dialogului și a diplomației înainte de declanșarea invaziei, dar totul a fost în zadar. Rolul diplomației nu se diminuează. Dar e nevoie de mai mult decât atât acum, este nevoie de fermitate. Iar a livra armament greu Ucrainei în acest moment înseamnă exact acest lucru, că suntem fermi, că nu mai tolerăm ca armata lui Putin să ucidă, să jefuiască, să violeze și că ucrainenii trebuie sprijiniți nu doar cu vorbe bune, ci și cu arme grele.
Revenind la comparațiile cu perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial, ne amintim că și atunci au existat astfel de poziții care considerau că dacă sunt satisfăcute cerințele lui Hitler, se va prezerva pacea. Ideea nu este în sine greșită, dar eroarea e să considerăm că indivizi ca Hitler sau Putin sunt persoane rezonabile, care să creadă într-un dialog și să respecte niște angajamente. Din păcate, nu a fost cazul la Hitler, nu este cazul nici la Putin.
