De ce s-a lepădat Liviu Dragnea de Șerban Nicolae

Susținătorii campaniei anti-justițiare pe care o duc PSD, ALDE și Traian Băsescu, sunt în stare de șoc. Pirueta pe care a făcut-o principalul partid de guvernământ în privința Legii Grațierii, în doar 24 de ore, i-a lăsat fără cuvinte. Dar mai ales fără explicații.

Miercuri, în Comisia Juridică, Şerban Nicolae și Traian Băsescu au obținut votarea amendamentelor de graţiere a condamnaţilor pentru fapte de corupţie. Joi, votul a fost repetat, pesediștii care în urmă cu o zi se luptaseră pentru corupți s-au abținut, iar propunerile lor au fost respinse. La scurt timp, liderul PSD s-a dezis de ei și a declarat ferm că nici după votul din plen legea graţierii nu va include fapte de corupţie.

În februarie, când premierul a anunțat retragerea OUG 13, cei ce așteaptă cu sufletul la gură să le fie grațiate pedepsele sau amnistiate faptele de corupție au avut o explicație. Protestele.

Au știut încă din clipa în care demonstrațiile au luat amploare că PSD și ALDE nu vor avea forță să le țină piept. Au continuat să spere până în ultima clipă într-un miracol, dar în sufletele lor știau că partida a fost pierdută. De această dată, decizia PSD de a-i abandona i-a luat pe nepregătite.

Nici ei și niciun om cât de cât familiarizat cu politica românească nu este atât de naiv încât să își imagineze că Liviu Dragnea chiar nu își dorește grațierea faptelor de corupție. El este parte integrantă din lumea care a fost dată peste cap de ofensiva anticorupție. Cum să nu își dorească o reîntoarcere la vremurile de lapte și miere ale tunurilor la scară mare și a imunității absolute?!

Din acest motiv, nu îl cred nici când îl ceartă pe Șerban Nicolae, lasând impresia că el nu a știut nimic și că șoferul lui Cătălin Voicu a făcut totul de capul lui. Asta este o glumă! Când a fost PSD un partid de rebeli, disidenți sau indisciplinați?!

Supremația absolută a acestui partid s-a datorat tocmai disciplinei de fier pe care au demonstrat-o, de fiecare dată, în chestiunile fundamentale. Și da, relația corupților cu pușcăria este o temă de viață și de moarte pentru PSD.

Așadar, șansele ca Șerban Nicolae să fi depus amendamentul cu grațierea faptelor de corupție fără încuviințarea lui Liviu Dragnea sunt aproape zero. Mai mult, nici măcar Călin Popescu Tăriceanu nu putea fi străin de inițiativa șefului Comisiei juridice din Senat.

Cu cât complicitățile sunt mai evidente, cu atât mai caraghioase par declarațiile bățoase ale lui Liviu Dragnea, nemulțumirile față de ”modul în care a funcționat Comisia Juridică,” față de ”unii dintre colegii noștri,” sceneta jucată în fața jurnaliștilor în care a lăsat să se înțeleagă că îl va muștrului pe Șerban Nicolae pentru indisciplina sa – ”păreri personale putem avea fiecare dintre noi în baie.”

S-a pus, din nou, în postura din ianuarie, când se jura că nu a știut ce conține Ordonanța 13, deși era convins că nimeni nu îl crede. De ce a aceptat liderul PSD să se umple de ridicol, încă o dată, prin renunțarea, în ultimul moment, la grațierea corupților dar mai ales pentru că și-a certat colaboratorii care, cel mai probabil, au executat un plan agreat de comun acord?

Să le dăm o mână de ajutor celor ce se simt dezamăgiți de Liviu Dragnea. Nu trebuie să fie aspri cu el. OUG 13 și amendamentul privind grațierea corupților arată că liderul PSD este curajos și perseverent. Pare laș doar atunci când este forțat să bată în retragere. Pare năuc, în pragul depresiei, spășit, nu își găsește cuvintele și dă vina la întâmplare pe tot felul de ”nevinovați” doar după ce se lovește de un zid. În iarnă, zidul a fost strada. Acum, zidul a fost justiția. Statul de drept.

În doar zece zile, Liviu Dragnea a avut parte de două înfrângeri usturătoare. Iar de a doua a aflat cu puțin timp înainte de a cere oamenilor săi din Comisia Juridică să revină asupra amendamentului cu grațiere corupților. Este vorba de decizia Curții Constituționale care a respins sesizarea Avocatului Poporului și a blocat posibilitatea ca Dragnea să ajungă premier. Prima lovitură în plex, după eșecul din iarnă, a fost decizia, din 24 aprilie, prin care Înalta Curte i-a menținut condamnarea din dosarul Referendumul.

De aceea arăta, joi, dărâmat, de aceea s-a dezis de Șerban Nicolae, de aceea a bătut în retragere nu doar pe frontul Legii Grațierii, dar și pe cel al confruntării cu Sorin Grindeanu și cu miniștrii pe care și-i dorește remaniați. Părea la un pas de a arunca prosopul pentru că tocmai realizase că deciziile Înaltei Curți și a CCR sunt semne că șansele de reușită ale Planului B au scăzut dramatic.

Mulți s-au întrebat după ce Sorin Grindeanu a decis retragerea OUG 13 care va fi planul B al lui Liviu Dragnea. Nu planul B al PSD. Al lui Dragnea, personal. OUG 13 nu rezolva doar problemele mulțimii de penali din toate partidele, ci și pe cele personale ale șefului PSD.

Dilema acelui moment: odată înăbușit blitzkriegul din ianuarie, cum va încerca Dragnea să se salveze? Trei luni mai târziu am aflat răspunsul. Planul B a constat în obținerea unor decizii favorabile la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Curtea Constituțională.

La Înalta Curte? A crezut Dragnea că poate întoarce sentința definitivă care l-a obligat să-și dea demisia, în 2015, din funcția de ministru al Dezvoltării și din cea de președinte executiv al PSD? Oricât ar părea de neverosimil, răspunsul este ”da.” Nici nu ar fi cerut anularea condamnării și rejudecarea apelului dacă nu ar fi fost convins că are sorți mari de izbândă.

Pe ce s-a bazat Liviu Dragnea? Pe semnale consistente că noua conducere a Înaltei Curți îl privește cu simpatie și cu înțelegere. Unul dintre aceste semnale, care a trecut aproape neobservat, este o propunere făcută la mijlocul lunii februarie de către o judecătoare de la Înalta Curte, Simona Marcu, care coordonează o comisie în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Ca să înțelegeți pe cine ar fi mulțumit propunerea judecătoarei Marcu, făcută la acel moment în numele CSM, este suficient să redăm interpretarea elogioasă a site-ului Luju.ro:

”De departe, cea mai importanta modificare din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara se regaseste la art. 19 si se refera la inlocuirea completelor de 5 judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie cu complete de 9 judecatori supremi. Din componenta completelor de 9 judecatori, conform propunerii CSM, ar urma sa faca parte judecatori din toate sectiile instantei supreme, in toate materiile (civil, contencios), inclusiv in materie penala.

Amintim ca "plutoanele de executie" de 5 judecatori de la ICCJ au fost create de fostul ministru al Justitiei Catalin Predoiu sub pretextul "Legii micii reforme" (202/2010) care, sub masca unei celeritati, a incalcat principiul repartizarii aleatorii a dosarelor, astfel incat a nascocit complete de 5 judecatori in penal, care sa fie conduse de presedintele si vicepresedintele Inaltei Curti.

Completele "aleatorii" de 5 judecatori sunt stabilite anual, prin tragere la sorti. Practic, prin aceasta modificare s-a obtinut ca toate dosarele demnitarilor sa ajunga in ultima faza de judecata la completele conduse de oamenii fostului presedinte Traian Basescu.”

În traducere: completele de 5 judecători care și-au pus semnătura pe cele mai răsunătoare condamnări pentru corupție ar fi urmat să fie înlocuite cu unul singur, de nouă membri, ”diluat” cu judecători de la alte secții, considerați mai puțin intrasigenți.

În final, CSM nu și-a asumat propunerea judecătoarei Marcu, deși LuJu o prezenta ca pe un fapt împlinit. Cu toate acestea, semnalul a fost receptat cum se cuvine de Liviu Dragnea. Și nu a fost nici singurul și nici de departe cel mai promițător pentru el.

De aceea era zâmbitor în dimineața zilei de luni, 24 aprilie, când urma să primească verdictul, și își declara încrederea în justiție. Din păcate pentru el, nu i-a ieșit. Judecătorii din ”plutoanele de execuție” au rămas surzi la mesajele colegilor și i-au menținut pedeapsa.

Cu toate acestea, Dragnea nu s-a considerat învins. Știa că mai are o soluție. Ce nu a vrut Înalta Curte să facă pentrul el, putea fi rezolvat și de Curtea Constituțională.

Zece zile mai târziu, însă, și CCR l-a lăsat cu ochii în soare. Joi, 4 mai, a respins ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului pe Legea 90, care interzice condamnaților să ocupe funcții în Guvern. Dacă CCR admitea sesizarea și decidea (contrar soluțiilor date în trecut) că Dragnea poate fi premier, o parte din efectele primei condamnări, pe care nu a reușit să o anuleze la Înalta Curte, ar fi fost eliminate. Ar fi putut deveni premier.

Dar nu pentru că nu mai poate deveni premier este supărat șeful PSD. Am spus încă din ianuarie că obiectivul său principal a devenit preșdinția. Din această perspectivă, lucrurile nu s-au schimbat pentru el. Este adevărat că și-ar fi dorit să facă din funcția de premier o trambulină către Cotroceni, cu ajutorul purcoiului de pomeni electorale pe care l-a pregătit, dar nu este o condiție obligatorie.

Contează că este in libertate și poate rămâne președinte al Camerei Deputaților. Ce aberație legislativă! O condamnare penală îi blochează accesul în Guvern dar nu îi interzice să fie al treilea om în stat! Dar ce contează și mai mult este că încă poate visa la o candidatură la prezidențiale în 2019. Așadar, fără o a doua condamnare prima nu îl atinge decât simbolic.

Si atunci de ce era Dragnea prăbușit, joi? De ce se purta la fel de spășit ca după înfrângerea cu Ordonanța 13? De ce a spus de cinci ori că îl susține total pe Grindeanu? De ce a dat înapoi până și cu criticile față de ministrul Finanțelor? De ce a spus că nu îl va mai grăbi pe ministrul Justiției cu modificarea legilor justiției? De ce și-a bulversat partidul cu un nou abandon?

Pentru că decizia CCR pe legea 90 anunță că sunt șanse mari ca CCR să decidă impotriva intereselor sale și pe ultima sesizare care speră să-l salveze. Cea făcută de fosta soție, împotriva acuzației de abuz în serviciu, în dosarul în care sunt judecați împreună. Asta înseamnă că se îndreaptă cu viteză spre catastrofă. Și că nu își mai permite mișcări riscante, care nu-i aduc un beneficiu direct și rapid și care îi radicalizează adversarii.

Mai clar: oamenii pe care se bazează la CCR au eșuat în încercarea de a-l ajuta în privința interdicței de a ocupa funcții în guvern. Ceea ce înseamnă că raportul de forțe în interiorul Curții, care părea să-i fie favorabil până de curând, s-a schimbat. Consecința: o redută vitală a planului B, pe care miza pentru împiedicarea unei a doua condamnări, ar putea cădea definitiv.

Lucru pe care de altfel l-a recunoscut implicit chiar liderul PSD, când a spus că decizia Curții Constituționale pe Legea 90 a fost luată ”cu o majoritate strânsă”. Foarte strânsă. 5 la 4. Pentru că unul dintre oamenii pe care se baza cel mai tare a ales să își pună deoparte frustrările personale și să susțină statul de drept. Dar și pentru că mesajul dat de judecătorii Înaltei Curți, care au menținut condamnarea în dosarul ”Referendumul,” a răsunat puternic. Într-un fel, a fost un efect de domino.

De joi încoace, Dragnea nu își mai permite iluzii. Dacă lucrurile vor rămâne așa nu mai are nicio șansă ca Înalta Curte și CCR să îl scape de consecințele faptelor sale penale. Urmarea cea mai probabilă: procesul în care este judecat acum îsi va urma cursul și dacă va fi condamnat va pierde tot. Libertatea și funcțiile politice. Poate chiar și banii.

Chiar daca perspectivele șefului PSD nu arată bine în acest moment nu înseamnă că totul este pierdut pentru el. Tocmai pentru că decizia CCR pe sesizarea făcută de fosta soție ar putea fi ultima carte pe care o mai poate juca, lupta pe care o va da pentru o decizie favorabilă va fi disperată.

Presiunile pe judecătorii Curții, venite din exterior dar mai ales din interior, de la magistrații care și-au pus toate ouăle în coșul lui Dragnea, vor ajunge la nivelul celor din vara lui 2012. Dacă CCR, ca instituție, rezistă, ar putea fi pentru a doua oară în cinci ani când salvează România de la dezastru.

P.S. O altă lovitură, simbolică, pentru Dragnea este vizita premierului Grindeanu în Israel. Mai precis, întâlnirea dintre acesta și premierul Benjamin Netanyahu. Dragnea s-a chinuit să obțină o întâlnire cu Netanyahu în ultima sa vizită la Tel Aviv, dar nu a reușit. Iar lui Grindeanu i-a ieșit. Cu sprijinul unuia dintre miniștrii foarte apropiați de Ponta, Nicolae Bănicioiu.