Editorial De ce programul „Anghel Saligny” de 50 miliarde lei pentru mediul rural este necesar
Merg aproape săptămânal în județ, ca deputat de Iași. Am audiențe cu cetățenii, discuții cu primarii despre proiectele lor de investiții pentru comunitățile pe care le reprezintă și pentru a fi contact în permanență cu necesitățile ieșenilor care locuiesc în mediul rural.
Cea mai gravă problemă este depopularea. Tinerii aleg să plece nu doar pentru locuri de muncă mai bine plătite, ci pentru că nu au siguranța că își pot da copilul la o școală care să ofere condiții normale, de la căldură iarna, racordată la sistemul de canalizare, cu bănci curate și siguranța că tavanul nu cade. Aleg să plece pentru că își doresc apă și canalizare în casă, gaz și drumuri asfaltate.
Pe scurt, tinerii din mediul rural așteaptă ca infrastructura publică să fie la nivelul secolului XXI. Adică își doresc normalitate.
Știu asta din discuțiile pe care le-am avut cu zeci de tineri de 25-30 ani care și-au întemeiat o familie și care își doresc să rămână acasă. Care au prosperat în agricultură, în antreprenoriat local sau care muncesc în fabricile din județ ori fac naveta în Iași.
România are circa 44% din populație în rural. Apa, canalizarea, gazul, drumurile locale sunt vitale pentru acești oameni. Nu avem voie să amânăm finanțarea acestor proiecte, nu avem voie să refuzăm satelor și micilor localități șansa dezvoltării.
România are un decalaj mare de dezvoltare față celelalte state membre ale UE, care și-au rezolvat astfel de probleme de infrastructură în rural cu decenii în urmă. De aceea, cele mai multe dintre programele europene actuale nu mai abordează astfel de probleme, ele trebuind realizate în mare măsură prin programe naționale.
Comisia Europeană a iniţiat o procedură de infringement contra României pentru că reţelele de apă şi canalizare nu sunt pe deplin dezvoltate (din 2.057 reţele de canalizare, numai 1.260 sunt funcţionale). Nivelul de dezvoltare economică a unei societăţi este demonstrat prin accesul la utilităţile de bază, în special accesul la reţeaua de apă potabilă şi canalizare.
România are un decalaj mare de dezvoltare față celelalte state membre ale UE, care și-au rezolvat astfel de probleme de infrastructură în rural cu decenii în urmă. De aceea, cele mai multe dintre programele europene actuale nu mai abordează astfel de probleme, ele trebuind realizate în mare măsură prin programe naționale.
De exemplu, PNRR – parte a Mecanismului UE de Redresare și Reziliență – are atașate condiții de mediu și digitalizare care fac imposibile derularea pe scară largă a unor programe de infrastructură de bază în rural – apă, canalizare, gaz, drumuri locale.
De aceea, apelul pentru susținerea programului de investiții Anghel Saligny nu este unul politic. Este un apel la solidaritate pentru a stopa un flagel: exodul tinerilor din mediul rural.
Este programul prin care recuperăm decalajele de dezvoltare, în special pe acelea din mediul rural, față de civilizația occidentală din secolul 21. Programul compensează eficace ceea ce nu putem face doar cu fondurile europene, sau nu putem face suficient de rapid mai ales în cazul dezvoltării micilor comunități locale.
Astăzi, PNL are 1237 primari, PSD are 1438, USR are 45 iar UDMR are 199. Acest program nu este o competiție politică, nu este despre cifre, ci despre oameni care locuiesc în aceste localități. Toate comunitățile din România în care se vor face lucrări vor avea o șansă egală la aceste fonduri. Noi ne dorim ca toți românii să trăiască mai bine, să aibă condiții mai bune.
Nimeni nu își închipuie că dacă vom construi un drum sau dacă vom construi o rețea de apă, de aceste modernizări vor beneficia doar cei care votează cu un partid anume. Nu, aceste investiții se adresează tuturor comunităților românești.
Toţi vom avea de câştigat daca aceste comunități sunt prospere. Exemple precum becul de 2000 de euro în PNDL nu trebuie să se mai repete. Unde au existat fraude, cei responsabili trebuie să plătească, dar o generalizare de acest fel la nivelul întregului program este absurdă și cinică.
Nu în ultimul rând, președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit în mai multe rânduri de nevoile comunităților locale. De aceea, inclusiv proiectul România Educată este parte a mecanismului de dezvoltare locală și națională.
Noul Programul Naţional de Investiţii a fost gândit de PNL și susținut de premierul Florin Cîțu, fiind un angajament pentru onorarea promisiunii din alegerile locale și generale legat de dezvoltarea României.
- Etichete:
- guvern
- opinii
- alexandru muraru
- anghel saligny
- agora digi