De ce a acceptat președintele să o nominalizeze pe Viorica Dăncilă
Decizia lui Klaus Iohannis de a accepta o nouă propunere de premier din partea PSD a căzut ca un trăsnet pentru mulți dintre susținătorii săi. Și este de înțeles. În primul rând, pentru că atitudinea din ultimul an a Viorică Dăncilă o plasează în tabăra celor mai înverșunați apărători ai modificării legilor justiției. În al doilea rând, este evident că experiența sa este departe de a fi cea pe care o presupune cea a unui șef de guvern. De ce a făcut-o, totuși?
Ca să înțelegem motivația președintelui este fundamental să înțelegem contextul. Iar contextul se poate rezuma într-o singură frază: de un an încoace, elementul decisiv care a împiedicat mutilarea justiției, înlocuirea procurorilor-șefi incomozi și acapararea tuturor instituțiilor care mai rezistă asaltului noii puteri a fost disponibilitatea unor lideri PSD de a transforma guvernul într-o zonă tampon.
Sub Grindeanu și sub Tudose, executivul a transpus în realitate programul economic al guvernului, a continuat să dirijeze fonduri considerabile spre județele controlate de baronii partidului, a numit o puzderie de activiști mediocri în funcții-cheie, a creat o harababură fără precedent în legislația fiscală, a transformat băncile și multinaționalele în inamicii bunăstării românilor, dar, foarte important, s-a abținut de la a da loviturile de grație justiției și instituțiilor neînregimentate politic pe care și le-ar fi dorit majoritatea colegilor de partid. A fost minimul din ce ar fi trebuit să facă și maxim din ce au putut face, sub presiunea constantă a lui Liviu Dragnea, a lui Călin Popescu Tăriceanu și a aliaților lor.
Cum s-a ajuns la transformarea guvernului într-o zonă tampon, anul trecut, am explicat în detaliu în mai multe editoriale. În cel intitulat "Adevărul despre acordul Iohannis-Dragnea pentru numirea lui Tudose" scriam:
"Singura presupunere logică care se poate face este că o conversație Iohannis-Dragnea pe tema Tudose a avut loc în aceeași termeni ca și în decembrie, când Dragnea a apelat la Grindeanu ca soluție de avarie: "Din cele șase nume pe care le-ați propus eu îl voi accepta pe ăsta. Dacă veniți cu altul, îl resping ca pe Shhaideh." Iar Dragnea a spus da, pentru că nu poate uita eșecul cu Shhaideh, iar astăzi nu mai este nici pe jumătate la fel de puternic ca în decembrie.
De ce l-a acceptat Iohannis pe Tudose? Pentru că nu a avut altă variantă mai bună pe masă. Toți cei șocați, pe bună dreptate, de Tudose se uită cu reproș la Iohannis de parcă ar fi avut o mie de candidați aliniați în față și el l-a ales cu mâna lui pe cel mai ciufulit.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Nu. Ca să poată numi pe cineva trebuie ca mai întâi să îi fie propus de către Dragnea și Tăriceanu. Responsabilitatea președintelui se întinde fix până la limita pe care i-au trasat-o liderii majorității parlamentare. Limita lui este limita ofertei politice a PSD și a ALDE.
Uitați-vă în PSD și ALDE și spuneți cine ar fi fost mai potrivit. Da, ar fi fost câțiva oameni decenți și acolo. Atunci de ce nu i-au propus Dragnea și Tăriceannu pe unul dintre acești foarte puțini oameni rezonabili? Știm foarte bine răspunsul. Pentru că sunt antiteza lui Sevil, idealul lui Dragnea de premier obedient (...)
Atotștiutorii au tot felul de teorii abracadabrante, dar realitatea este că Grindeanu a fost propus de Dragnea și acceptat de Iohannis pentru că fiecare a primit asigurări de la apropiați că noul premier se va comporta conform dorințelor sale.
Dragnea a fost convins că va reuși să-l preseze și să-l determine pe Grindeanu să facă ce vrea el, deși știa că acesta are conexiuni, inclusiv de familie, cu alte triburi rivale. Iohannis a primit la rândul său asigurari că Grindeanu poate fi presat și/sau convins să nu treacă de liniile roșii.
În prima fază, când Grindeanu a cedat și a dat OUG 13, Dragnea a crezut că i-a ieșit calculul și l-a sustinut pe premier chiar dacă nu era fericit că îi lipsește entuziasmul stahanovist al lui Iordache și atașamentul lui Sevil față de marele conducător.
Când a văzut, după reacția străzii și după retragerea Ordonanței, că Grindeanu s-a desprins de tot de el și că își ia azimutul din acceași direcție din care a primit și Iohannis garanții de bună purtare, Dragnea a început să-l sape. Și când a realizat că nu îl poate convinge să revină sub tutela lui l-a executat.
A fost o pierdere pentru Iohannis? Evident. Prin Tudorel Toader și prin Viorel Ștefan, miniștrii Justiției și Finanțelor, Grindeanu reușise să pună o barieră între Dragnea și planurile sale în justiție și în economie."
Motivul pentru care președintele și-a dorit un premier care să respecte anumite linii roșii este evident. Dar ce l-a făcut pe Dragnea să propună un premier despre care nu era, totuși, sută la sută sigur că va reuși să îl convingă să îl ajute în principala sa problemă, cu DNA? De ce a propus un om care trebuia convins și nu pe cineva de tipul Carmen Dan, căruia trebuia doar să-i ceară?
Pentru că la vremea respectivă șeful PSD încă spera că poate ajunge la o înțelegere cu președintele. Că își poate negocia rămânerea la putere și imunitatea fără să mai riște un eșec într-o coliziune frontală, cum i s-a întâmplat la începutul anului trecut.
Ce s-a schimbat între propunerea lui Mihai Tudose și cea a Vioricăi Dăncilă? De ce nu a optat și a treia oară pentru un premier atent la liniile roșii? De ce a ales, din nou, să-l înfrunte direct pe președinte?
Motivul principal este dosarul "Tel Drum". Lovitura teribilă primită de Liviu Dragnea, în noiembrie, a însemnat, după cum scriam în acele zile, "spulberarea ultimelor speranțe că și-ar putea negocia libertatea. Că președintele Iohannis sau altcineva ar fi dispus să încerce, măcar, să blocheze anchetele care îl vizează în schimbul unor avantaje politice sau economice."
Schimbarea radicală de atitudine a liderului PSD, după anunțul implicării sale în afacerea "Tel Drum", s-a văzut clar, chiar de a doua zi, când toți senatorii puterii din Comisia de Apărare au boicotat ședința în care urma să fie dezbătută achiziția sistemului de rachete Patriot. A fost primul semn concret și extrem de strident că Liviu Dragnea nu se va da în lături de la absolut nimic pentru a-și apăra libertatea. Și că de atunci încolo își va cere dreptul cu cuțitele pe masă.
"Odată, însă, cu deschiderea dosarului TelDrum, Liviu Dragnea a realizat că nu mai are ce spera. Nu din România, cel puțin. Că jocul său dublu nu mai are niciun sens. De aceea, anunțul făcut luni de DNA echivalează cu alinierea totală și fără rezerve a poziției celor doi lideri ai coaliției de guvernământ.
De abia acum, Dragnea și Tăriceanu joacă în tandem. Iar parteneriatul lor a fost cimentat definitiv de convingerea că niciunul nu mai are nicio portiță de scăpare individuală. Ori înving împreună, ori părăsesc scena politică împreună.
Din această schimbare derivă noutatea esențială: chiar dacă, poate, nu a căutat asta niciodată deliberat, președintele nu mai poate conta pe ezitările sau speranțele deșarte ale liderului PSD pentru a pune frână planurilor lui Tăriceanu dar și ale altor grupări, care doresc în egală măsură subordonarea justiției și scoaterea României din parteneriatele strategice cu Occidentul.
De aceea, este de așteptat ca toate mișcările tactice pregătite pentru atingerea celor două obiective strategice enunțate mai sus să fie declanșate cu și mai mare rapiditate și duritate decât s-a întâmplat până acum. Ceea ce va generea, după cum spuneam la început, efecte politice, sociale și diplomatice dramatice," scriam pe 16 noiembrie. Propunerea Vioricăi Dăncilă pentru funcția de premier reprezintă unul dintre efectele politice dramatice.
De ce a acceptat-o Klaus Iohannis? Din două motive. Primul: spre deosebire de Sevil Shhaideh, Vioricăi Dăncilă nu i se poate imputa nimic care să justifice o forțare a Constituției. Faptul că vorbește foarte prost engleza, că nu are experiență de conducere și că a prezentat un singur raport în Parlamentul European, în opt ani, nu reprezintă argumente de neclintit. Ele ar fi arhisuficiente în fața segmentului educat al electoratului, dar nu și pentru masa mare de votanți care alege după cu totul alte criterii.
Al doilea motiv, teama de suspendare. Judecând după prezența sa în mijlocul protestatarilor, la începutul anului trecut, nu am nicio îndoială că președintele a subestimat capitalul de imagine pe care i l-ar aduce o eventuală suspendare. Ar deveni, brusc, erou. Teama sa vine, destul de probabil, din doza de imprevizibil pe care o presupune venirea la Cotroceni, chiar și pentru o lună, a lui Călin Popescu Tăriceanu.
Demiterea rapidă a Laurei Codruța Kovesi și a lui Augustin Lazăr, plus schimbări la nivelul conducerii servciilor de informații, ar provoca un adevărat seism în stat. În aceste condiții, în care absolut toate pârghiile puterii ar trece în mâinile PSD-ALDE, cât de mult ar mai conta voința populară, chiar și dacă ar fi majoritar favorabilă lui Klaus Iohannis? Știindu-le măiestria în manipularea voturilor, probate zdravăn de DNA, cu ocazia dosarului "Referendumul", ce șanse am avea ca rezultatul să nu fie alterat?
Și nu este vorba doar de PSD și de ALDE. În mediul rural, mobilizarea la vot depinde enorm de implicarea rețelelor de partid. Deasemenea, o numărătoare corectă a rezultatului depinde de prezența a peste 40000 de observatori în secțiile de votare. S-ar implica PNL cu tot sufletul, în fiecare comună, ca mesajul președintelui să ajungă la alegători? Dar să asigure o numărătoare corectă? Judecând după faptul că opoziție, în PNL, fac doar zece oameni, răspunsul este previzibil. O bună parte din baronii PNL vor face joc de glezne, sau, și mai rău, vor sprijini pe față puterea.
Nu i-a fost frică președintelui și anul trecut, când a respins-o pe Sevil Shhaideh? Ba da. Însă, două lucruri erau diferite. După cum am arătat mai sus, Dragnea era convins că își va putea negocia imunitatea și puterea, fără un război deschis, iar în partid erau suficienți de mulți lideri cu greutate care respingeau ideea suspendării de teamă că efectul va fi contrar, iar președintele va ieși întărit.
De aceea a acceptat PSD să renunțe la Shhaideh și să îl propună pe Grindeanu. Pentru că atât Dragnea cât și unii baroni au considerat că e mai bine să nu se ajungă la suspendare.
Astăzi, Dragnea, după cum s-a văzut, nu mai are nicio speranță și nicio inhibiție pentru că știe că dacă nu merge până la capăt va ajunge în închisoare. Marea noutate este că, începând de la Comitetul Executiv al PSD, de luni, a devenit evident că și puținii baroni care nu agreau strategia lui Dragnea au încetat să i se mai opună.
A trecut destul de neobservat amănuntul că Niculae Bădălău, președintele executiv al PSD, a fost cel care a propus-o pe fosta profesoară din Videle, Teleorman, pentru funcția de premier. De ce este relevant? Pentru că până în ziua Cex-ului Bădălău a fost principalul susținător al lui Mihai Tudose în ofensiva împotriva lui Dragnea. Fostul premier nu ar fi îndrăznit să îl atace cu atâta îndârjire pe șeful partidului dacă nu l-ar fi încurajat mai mulți baroni locali, care i-au promis susținere totală, până la capăt.
Bădălău a fost cel mai vocal și cel mai motivat dintre aceștia, deoarece el visa să îi ia locul lui Liviu Dragnea, nu Mihai Tudose. Dealtfel, Tudose a spus în repetate rânduri că nu urmărește șefia partidului. Iar spusele sale sunt confirmate de poziția publică a lui Bădălău, care își dorea o conducere colectivă. Colectivă, dar sub coordonarea sa.
Faptul că, a doua zi după CEx-ul în care i s-a retras sprijinul politic lui Tudose, chiar Bădălău a propus-o pentru funcția de premier pe apropiata lui Liviu Dragnea confirmă fără dubiu că președintele executiv a fost unul dintre cei care l-au trădat pe fostul premier. Toate încurajările sale, toate declarațiile belicoase împotriva lui Dragnea din ultimele luni, toate propunerile de reformare a stilului de conducere a partidului s-au topit ca prin farmec, chiar în ziua în care Tudose trebuia să demonstreze că are o susținere semnificativă în partid.
Atenție, nu s-a pus niciodată problema de a evita un vot majoritar pentru retragerea sprijinului pentru Tudose. Nimeni nu și-a făcut astfel de calcule nerealiste. Toți știau că din cauza celor 20 de președinți de filiale numiți interimar și dependenți de susținerea lui Dragnea va fi aproape impsobil să obțină un vot majoritar de susținere a premierului.
Scopul a fost ca prin susținerea unor lideri locali puternici în CEx, printr-un vot mult mai strâns decât a existat în cazul Grindeanu, Tudose și Bădălău să-i demonstreze lui Dragnea că degeaba se va încăpățâna să-l demită pe premier în Parlament, printr-o moțiune de cenzură pentru că nu va avea suficiente voturi. Prin oamenii pe care îi controlează în Parlament, Bădălău, Oprișan, Țuțuianu și alți lideri locali ar fi reușit să pice la vot moțiunea de cenzură.
Pe această susținere în Parlament în eventualitatea unei moțiuni de cenzură s-a bazat cu adevărat Mihai Tudose. Asta l-a făcut să îndrăznească să se lege de oamenii lui Dragnea și să amâne semnarea unor alocări bugetare consistente către camarila din jurul șefului. Ce nu a luat în calcul a fost puterea lui Liviu Dragnea și a lui Paul Stănescu de a-i convinge pe Niculae Bădălău și pe alții că au ce să le ofere pentru a-și pune în cui dorințele de a le sufla partidul din mâini.
De aceea a capitulat Mihai Tudose și a refuzat să mai reziste pe baricade, precum Sorin Grindeanu, pentru a ajunge la o moțiune de cenzură. După ce a văzut pirueta lui Bădălău din CEx și a încă câțiva lideri locali a fost convins că nu mai are rost să lupte deoarece va fi înfrânt în Parlament, precum Grindeanu.
Victoria lui Dragnea împotriva nucleului de contestatari din partid l-a convins pe președinte că, dacă le va oferi ocazia, liderii PSD nu vor ezita să-l suspende. Victoria lui Dragnea l-a convins că în clipa aceasta nu mai este nimeni în coaliția de guvernământ care să pună stabilitatea României mai presus de dorința liderului.
Convingerea că deîndată ce o va refuza pe Viorica Dăncilă va fi demarată procedura de suspendare, convingerea că în luna până la referendum alianța PSD-ALDE va pune mâna pe toate frâiele puterii, cu viteza și determinarea de care au dat dovadă, în decembrie, la modificarea legilor justiției și teama că rezultatul referendumului îi va fi potrivnic, chiar și cu o susținere populară masivă, au fost cele trei elemente care în balanța sa au atârnat mai mult decât dorința de a nu-și dezamăgi susținătorii.
