„Principala prioritate a României trebuie să fie garantarea drepturilor lucrătorilor români din Marea Britanie. Mai departe, România trebuie să păstreze bunele relaţii cu Londra în materie de securitate, în cadrul NATO, dar şi să consolideze relaţiile economice cu Marea Britanie”, consideră europarlamentarul Siegfried Mureşan, care mai subliniază că „poporul britanic a votat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană şi trebuie pornit de la premisa că oamenii politici britanici vor implementa ceea ce poporul a votat”. Cum Brexitul nu a fost singurul şoc de proporţii suferit de Europa, în 2016, evoluţiile din Turcia fiind o altă problemă de proporţii, rămâne de văzut în ce măsură relaţiile Vestului cu Ankara vor putea fi menţinute în sfera previzibilului și pragmatismului. „Trebuie să înţelegem că, dacă Europa nu va asigura cel mai important aspect pentru Turcia din acel acord, anume liberalizarea regimului de vize, atunci vom avea o înrăutăţire a relaţiei dintre UE şi Turcia în comparaţie cu momentul anterior acordului şi se pare că exact asta se produce acum”, explică Siegfried Mureşan, într-un interviu acordat Digi24.ro.
Foto: Guliver/ Getty
Digi24.ro:Cum aţi receptat cooptarea în Cabinetul de la Londra a câtorva dintre vocile care au militat pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană?
Siegfried Mureşan: Liderii politici care au militat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană au avut poziții pur populiste. Au făcut o prezentare trunchiată a realității și au ascuns publicului consecințele negative ale ieșirii Marii Britanii din UE. Consecințe care, iată, încep deja să apară. Spre exemplu, devalorizarea lirei streline din ultimele luni înseamnă implicit scăderea puterii de cumpărare a britanicilor, înseamnă benzină mai scumpă, prețuri mai mari ale produselor de import, înseamnă inclusiv scumpirea concediilor în condițiile în care majoritatea britanicilor aleg să-și petreacă concediile în celelalte țări ale Uniunii Europene.Și acestea nu sunt toate consecințele negative care deja sunt resimțite de cetățenii britanici. Vedem, totodată, încetinirea creșterii economice în trimestrul doi al anului și scăderea creșterii economice prognozate pentru anul 2017. Mai vedem cum mari companii, precum Vodafone, Ford, Siemens, Ryanair, easyJet, Visa, Airbus și Goldman Sachs, anunță că își vor reduce activitatea în Marea Britanie. Toate aceste consecințe erau previzibile, erau știute și de politicienii britanici care au militat pentru ieșirea din UE, dar care au preferat să inducă în eroare cu bună știință electoratul pentru a-și atinge obiectivul. Tocmai din această cauză, politicienii britanici care au susținut Brexit-ul se confruntă acum cu o problemă de credibilitate. Vedem în principal cazul noului ministru al Afacerilor Externe, Boris Johnson, ale cărui atacuri la adresa partenerilor externi ai Marii Britanii, în speță Statele Unite ale Americii, devin acum o problemă pentru diplomația britanică. Vedeți ce jenante sunt momentele când acum, în calitate de ministru de Externe, Boris Johnson se întâlnește cu oameni politici străini pe care înainte i-a jignit. Dar, dincolo de toate aceste lucruri, mai este de remarcat faptul că, în prezent, nu mai există o dezbatere în Marea Britanie între cei care au susținut rămânerea în Uniunea Europeană și cei care au militat pentru ieșirea din Uniune. Politicienii care au dorit rămânerea în UE, în frunte cu fostul prim-ministru David Cameron, au avut o argumentație slabă, neconvingătoare și au dispărut din peisajul public britanic. Acum dezbaterea este în ce mod să se producă ieșirea din Marea Britanie, dacă să fie o ieșire abruptă și să se rupă brusc relațiile cu Uniunea Europeană sau dacă să fie o ieșire concretizată prin păstrarea unei relații mai apropiate între Marea Britanie și Uniunea Europeană.
Unele ţări membre şi-ar dori ca Marea Britanie să rămână, într-o formă sau alta, contributor la bugetul UE; altele vor de la Regatul Unit, pe mai departe, garanţii de securitate în contextul agresiunii ruse; şi cam toate capitalele pretind Londrei să nu altereze migraţia intra-europeană. Sigur, subiectele de nengocieri sunt mult mai multe, dar întrebarea este: La ce tip de înţelegere se poate ajunge înainte de activarea Art. 50 al Tratatului de la Lisabona? Trebuie spus că în unele chestiuni este loc de negocieri bilaterale, între Marea Britanie şi fiecare stat membru, dar în altele UE are competenţe exclusive.
Poporul britanic a votat pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și trebuie pornit de la premisa că oamenii politici britanici vor implementa ceea ce poporul a votat, chiar dacă eu, personal, consider că Marea Britanie ar fi avut mult mai mult de câștigat de pe urma rămânerii în UE. În această situație, eu cred că este atât în interesul Marii Britanii, cât și al Uniunii Europene ca, după Brexit, să avem o relație strânsă, o relație apropiată. Sunt mai multe variante de cooperare ulterioară: fie Marea Britanie își va asuma statutul de membru EEA (The European Economic Area - Spațiul Economic European), de membru EFTA (The European Free Trade Association - Asociația Europeană a Liberului Schimb), fie va adopta modelul de cooperare UE - Elveția sau va alege să încheie un acord de liber schimb sau o uniune vamală și comercială UE - Marea Britanie special adaptat la nevoile celor doi parteneri. În cazul în care Marea Britanie ar deveni membru al EEA şi EFTA, aceasta ar participa la piața internă, dar nu și în alte domenii de politică europeană comună. Va trebui să aplice legislația UE referitoare la piața internă, însă nu va fi implicată în procesul de luare a deciziilor și ar trebui, de asemenea, să plătească o contribuție financiară la bugetul UE in schimbul accesului la piața internă. Modelul de cooperare UE - Elveția ar însemna încheierea mai multor acorduri bilaterale „sectoriale” între Marea Britanie și UE, doar că acest lucru se va petrece în timp. Ca să înțelegem ce presupune acest lucru, astăzi între Uniunea Europeană și Elveția există 120 de acorduri bilaterale. În plus, această variantă presupune, de asemenea, ca normele privind piața internă să fie implementate de Marea Britanie fără ca ea să participe la procesul de decizie. Modelul unui acord de liber schimb sau al unei uniuni vamale și comerciale UE - Marea Britanie este un alt scenariu de lucru. UE are o astfel de uniune vamală și comercială cu Turcia, dar aceasta nu oferă acces la piața internă.
Marea Britanie va dori, deci, să păstreze relațiile economice strânse cu Uniunea Europeană...
Este, în primul rând, în interesul Marii Britanii să aibă relații economice cu UE de vreme ce Uniunea este principalul partener economic al Marii Britanii: în 2015, 44% din bunurile și serviciile exportate de Marea Britanie au avut ca destinație Uniunea Europeană, în timp ce 53% din importurile Marii Britanii din 2015 au provenit din UE. Tocmai de aceea accesul la piața unică europeană este esențial pentru Marea Britanie. Pe de altă parte, însă, Uniunea Europeană nu poate oferi Marii Britanii acces la privilegiile ce decurg din participarea la piața unică fără a se respecta și obligațiile care revin fiecărui stat membru participant la piața unică. Marea Britanie poate să adere la piața unică doar dacă va garanta respectarea celor patru libertăți, de circulație, a oamenilor, a bunurilor, a serviciilor și a capitalului, iar acest lucru nu este negociabil. Însă, pentru a vorbi despre relațiile post-Brexit, Marea Britanie trebuie mai întâi să înainteze cererea formală de părăsire a Uniunii Europene, după cum prevede Articolul 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană. De aceea, și discuțiile acestea, dacă și cum va contribui Marea Britanie la bugetul UE, trebuie să se refere la ce se va întâmpla cel mai probabil după 2018, adică după ce vor trece cel puțin doi ani de la activarea Articolului 50.
Și până atunci?
Până atunci Marea Britanie va avea aceleași drepturi și obligații ca oricare al stat membru: să contribuie la buget și să beneficieze de pe urma lui. Deci, de abia după transmiterea cererii formale de retragere din UE vor putea începe oficial negocierile. Pe de altă parte, din momentul în care a fost înaintată cererea, ceasul începe să bată fiindcă în doi ani de la momentul înaintării ei, dacă nu există un acord, Marea Britanie iese automat din UE, cu excepția cazului în care, prin votul unanim al statelor membre UE, s-ar decide prelungirea acestui termen. Înțelegem cu toții că astăzi o unanimitate este mereu greu de atins în Consiliu, deci, practic, după doi ani de la activarea Articolului 50, orice stat membru al UE poate genera automat Brexit-ul în cele mai neconvenabile condiții pentru Marea Britanie. Declanșarea acestui celebru articol 50 reduce foarte mult avantajul pe care Marea Britanie l-ar avea în negocieri, tocmai de aceea este de înțeles că, înaintea depunerii cererii oficiale, Guvernul britanic ar vrea să știe în ce direcție ar merge negocierile și ce perspective există. Tocmai din acest motiv este important ca și autoritățile române să aibă din timp o poziție clară de negociere, iar aceasta, în opinia mea, trebuie, în primul rând, să cuprindă solicitarea de garantare a drepturilor cetățenilor români care trăiesc în Marea Britanie. Sunt oameni care au ales să meargă să muncească într-un alt stat membru al UE știind bine ce drepturi și obligații vor avea ca cetățeni europeni în Marea Britaniei și s-au trezit peste noapte, neîntrebați, fără voia lor, lucrători într-o țară care nu mai este membră a Uniunii Europene.
România ce priorităţi strategice are în relaţia cu Marea Britanie?
Așa cum am spus și adineauri, principala prioritate a României trebuie să fie garantarea drepturilor lucrătorilor români din Marea Britanie. Mai departe, România trebuie să păstreze bunele relații cu Londra în materie de securitate, în cadrul NATO, dar și să consolideze relațiile economice cu Marea Britanie. Sunt companii mari cu capital majoritar britanic care au investit în România, au creat locuri de muncă la noi în țară. Trebuie să ne asigurăm că Brexit-ul nu va afecta angajații români care lucrează în companiile britanice din țară.
Premierul Theresa May a promis că va negocia dur cu Bruxelles-ul în dosarul privind libera circulaţie. Dar ce pârghii are Londra, în condiţiile în care, la rândul lor, liderii europeni se arată fermi în a condiţiona accesul britanicilor la piaţa unică de flexibilitatea, nu de rigiditatea acestora în chestiunea migraţiei interne?
Relația dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană pe viitor va fi diferită de relația de până acum și, să nu uităm un lucru, Uniunea Europeană a fost foarte generoasă cu Marea Britanie chiar și când aceasta era țară membră, bineînțeles, în limitele tratatelor, a legislației europene.Trebuie să discutăm franc acest aspect, pentru a păstra Marea Britanie în UE până în prezent s-au făcut multe concesii de-a lungul timpului. Acum, prioritatea liderilor celor 27 de state rămase trebuie să fie securizarea proiectului european și reducerea impactului asupra oamenilor din țările lor. De aceea, tocmai în spiritul unei relații bune, Uniunea Europeană este dispusă să negocieze o formă de cooperare agreabilă pentru ambele părți. Dar, repet, ceea ce nu poate fi negociat sunt cele patru libertăți, de circulație, a oamenilor, a bunurilor, a serviciilor și a capitalului. Dacă Marea Britanie dorește să participe în continuare la piața unică europeană, aceste patru libertăți fundamentale ale Uniunii nu pot fi negociate. De vreme ce Marea Britanie va fi în afara Uniunii Europene, încă nu avem cum să știm cum va fi definită această relație, și tocmai pentru că nu știm cum va fi definită legal relația, nu există certitudine nici pentru cetățenii europeni care lucrează în Marea Britanie. De aceea, și vreau să întăresc acest lucru, liderii politici români trebuie să facă din garantarea drepturilor românilor din Marea Britanie o prioritate de negociere a relațiilor post-Brexit.
După valuri succesive de extindere, anul 2016 a produs prima ieşire din Uniune a unui stat membru. În acelaşi timp, 2016 este şi anul unei mari răceli în relaţia UE - Turcia. Politic vorbind, aveţi experienţa unor capitale ca Berlin, Bruxelles; cum evaluaţi capacitatea instituţiilor europene şi a principalelor cancelarii de a gestiona concomitent două şocuri de asemenea anvergură?
Ieșirea încă nu s-a produs. Da, cetățenii britanici au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, trebuie să plecăm de la premisa că ieșirea se va produce, însă Brexit-ul încă nu s-a produs și se va produce efectiv, cel mai probabil, la doi ani de la activarea Articolului 50. În ceea ce privește relația cu Turcia, eu am spus de la începutul anului 2016 că acordul UE - Turcia în contextul opririi valului de refugiați era necesar, însă trebuie să știm cu cine discutăm, trebuie să avem în vedere că actualul președinte al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, este un lider autocrat. Din pacate, prin acest acord nu avem nicio pârghie asupra Turciei, Erdoğan poate decide dacă închide sau lasă deschis „robinetul” de refugiați. Totodată, trebuie să înțelegem că, dacă Europa nu va asigura cel mai important aspect pentru Turcia din acel acord, anume liberalizarea regimului de vize, atunci vom avea o înrăutățire a relației dintre UE și Turcia în comparație cu momentul anterior acordului și se pare că exact asta se produce acum. Liderii europeni spun, pe bună dreptate, că există 72 de condiții pe care trebuie să le îndeplinească orice stat care dorește liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Aici nu se poate face rabat deoarece vorbim inclusiv despre valori fundamentale ale Uniunii, de stat de drept, de respectarea legilor, de aplicarea legilor în aceeași măsură pentru toți, și nu preferențial. Pe de altă parte, așa cum era de așteptat, Turciei îi va fi dificil să implementeze toate criteriile privind respectarea drepturilor omului și celelalte condiții pentru ridicarea obligativității vizelor. Așadar era previzibilă o înrăutățire a relațiilor de vreme ce așteptările Turciei generate de acest acord au fost foarte mari în contextul în care Europa era sub presiune și avea nevoie de acest acord. Ce este important de spus, totodată, este că Uniunea Europeană a respectat condițiile acordului care nu spune nicăieri că se va liberaliza regimul de vize pentru Turcia în schimbul stopării fluxului de refugiați chiar dacă Ankara nu îndeplinește cele 72 de condiții. Un alt aspect important care trebuie spus este că, în multe state europene, sprijinul față de proiectul european, față de continuarea integrării europene, a crescut ca urmare a votului pentru Brexit, deci oamenii văd acum care sunt consecințele negative ale îndepărtării de Uniunea Europeană, instabilitate economică, perspective neclare privind libera circulație a persoanelor, a forței de muncă și a capitalului, deci își văd periclitată bunăstarea pe care aderarea la Uniune le-a asigurat-o. Ei trebuie ascultați și trebuie ca viitorii pași de integrare europeană să fie aceia pe care îi dorește majoritatea cetățenilor din toate statele membre ale Uniunii Europene. Dacă Europa se concentrează pe acele câteva domenii mari în care oamenii își manifestă principalele așteptări și dacă pașii de integrare vor fi exact în acele domenii în care cetățenii europeni spun „da, avem de câștigat de pe urma unei mai profunde integrări”, atunci șocul acestui Brexit este gestionabil și că nu se va produce un efect de domino, dimpotrivă, celelalte 27 de state sunt și mai unite.
În actualele condiţii, modelate de puciul eşuat împotriva preşedintelui Erdogan, care este stadiul curent al implementării acordurilor încheiate de Bruxelles şi Ankara, pe tema stopării fluxului de migranţi din Orientul Mijlociu?
Datorită acordului dintre Turcia și Uniunea Europeană privind stoparea fluxului de refugiați, numărul acestora s-a redus semnificativ față de anul trecut. De aproape 30 de ori mai puțini refugiați au intrat în Uniunea Europeană prin granițele Greciei vara aceasta comparativ cu vara anului trecut. Dacă în iunie 2015, intrau în Europa în fiecare zi circa 1.000 de refugiați prin granițele Greciei, iar în august 2015, sosirile medii ajunseseră la peste 3.500 de persoane în fiecare zi, în vara aceasta, sosirile medii sunt între 60 și 100 de refugiați pe zi. Pe de altă parte, dacă vorbim despre pretențiile Turciei, formulate în ultimele zile pe un ton diplomatic pe cât de dur, pe atât de nejustificat, trebuie spus că, la sfârșitul lunii aprilie, Comisia Europeană a adoptat propunerea legislativă privind liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii turci cu condiția ca autoritățile de la Ankara să îndeplinească toate cerințele prevăzute de foaia de parcurs privind liberalizarea vizelor. În momentul de față nu sunt îndeplinite toate, iar adoptarea propunerii Comisiei Europene de către Parlamentul European poate avea loc doar în momentul în care toate cele 72 de criterii prevăzute în această foaie de parcurs sunt îndeplinite pe deplin de către Turcia.
Unde aţi încadra perspectivele relaţiei dintre Turcia şi Uniunea Europeană?
Este esențial atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru SUA și pentru întreaga lume liberă ca relația cu un stat atât de important în cadrul NATO precum Turcia să fie una bună. Turcia deține a doua armată ca mărime din cadrul NATO, are o importanță strategică datorată poziționării geografice, oferă deschidere la Marea Neagră, a fost, de-a lungul timpului, un partener de încredere al Occidentului, deci este important ca relația cu Turcia ale statelor Uniunii Europene și celelalte state NATO să se mențină la standardele bune de până acum și să nu se deterioreze. Este clar, însă, că cele întâmplate în ultimul an, modul în care a fost implementat acordul privind stoparea refugiaților, puciul eșuat, reacția autorităților de la Ankara în frunte cu președintele Erdoğan la adresa puciștilor nu pot trece neobservate de partenerii occidentali ai Turciei. Dacă în urmă cu zece ani, prin 2004 - 2005, toate statele membre ale Uniunii Europene de atunci susțineau aderarea Turciei la Uniunea Europeană, mai puțin Franța, Austria și Angela Merkel, care era atunci liderul opoziției din Germania, în momentul de față există o majoritate covârșitoare împotriva aderării Turciei. Trebuie să ne gândim cum construim o relație bună bazată pe așteptări realiste, doar atunci putem avea o relație bună. Altfel, dacă se creează așteptări nerealiste și de o parte și de alta, relația nu poate decât să meargă pe drumul deteriorării. De aceea eu cred că trebuie să ne gândim la o relație viitoare cu Turcia care să nu se termine neapărat într-o aderare ca membru plin al UE, de vreme ce nu mai există majoritate în rândul statelor membre care să susțină aderarea Turciei și de vreme ce am văzut în ultimele săptămâni, în special, o discrepanță foarte mare între Europa, standardele și valorile europene, și realitatea din Turcia, așa cum este ea exprimată de factorii politici de astăzi de la Ankara.
