Analiză Cum relansăm piața de muncă din România?

În data de 8 mai, un număr de aproape 900.000 de oameni erau în șomaj tehnic și 330.000 în șomaj, conform datelor de la Ministerul Muncii. După numai două săptămâni, numărul salariaților în șomaj tehnic a scăzut cu o treime, la sub 600.000, în vreme ce numărul contractelor încetate ca efect al crizei a crescut la peste 400.000.

Așadar, vestea bună este că un număr net de aproximativ 200.000 de lucrători au reluat lucrul. Vestea proastă este că, în doar două săptămâni, 70.000 de oameni și-au pierdut locurile de muncă! Iar situația față de începutul lunii aprilie este și mai gravă, peste 220.000 de contracte fiind încetate în ultimele două luni. Ce se poate face? Care sunt măsurile care ar putea salva cel puțin în parte locurile de muncă aflate acum în pericol? Este Guvernul gata să ia măsurile necesare? A pregătit ceva?

Susținerea cheltuielilor salariale propusă de Guvern – o măsură cu probleme

Dintr-o declarație a șefului Cancelariei prim-ministrului aflăm că Ministerul Muncii propune, pe de o parte, continuarea programului de șomaj tehnic pentru unele domenii, iar pe de altă parte, susținerea companiilor care își reiau activitatea după 15 mai și recheamă salariații din șomaj tehnic, cu o sumă reprezentând 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut. Această susținere ar urma să fie acordată pentru o perioadă limitată, de trei luni.

Efectul acestei măsuri ar putea fi benefic pentru companiile care au redus/sistat activitatea și au trimis oamenii în șomaj tehnic. Cu toate acestea, există cel puțin 4 mari probleme care fac ca o astfel de măsură să fie nepotrivită:

1. Harzardul moral

Companiile care nu au trimis oameni în șomaj tehnic, indiferent dacă acum sunt sau nu în dificultate din cauza efectelor crizei în economie, nu vor putea să beneficieze de acest ajutor, chiar dacă în următoarea perioadă piața le va fi defavorabilă. 

Pe scurt, antreprenorii care și-au protejat singuri angajații sunt trimiși la plimbare, iar cei care deja au fost ajutați o să fie ajutați iar. Halal echitate economică, nu?

2. Efectul de balast și lipsa adiționalității

Dacă o companie planifica oricum să își reia activitatea la 100% din capacitate, va putea beneficia de un ajutor de la stat, ceea ce îi va scădea costurile cu forța de muncă cu până la 40%, deși nu avea neapărat nevoie. Mai mult, în acest fel, va fi mai competitivă pe piață decât o companie cu același profil, care nu a trimis angajații în șomaj tehnic și a preferat să reziste și să își țină oamenii la muncă și să plătească taxe la stat. Astfel, se nasc premisele unei competiții neloiale și se cheltuie bani fără vreun efect pozitiv.

Din acest punct de vedere, credem că eficiența banilor publici este potențial scăzută, neexistând suficiente condiționalități care să dirijeze fondurile către companiile care au nevoie, pentru a proteja în continuare locuri de muncă.

3. Rigiditatea măsurii, chestionarea plafonării și lipsa unui studiu de impact

Deși este de înțeles că ne grăbim și că ar fi trebuit ca Guvernul să iasă cu această măsură încă de pe 15 mai, totuși nu este deloc clar care este baza de calcul pentru măsura propusă. Inițial, măsura era gândită neplafonată și atunci avea o oarecare logică - 41,5% este o aproximare a taxării medii pe angajat. Adică statul renunță la taxele asupra angajaților respectivi trei luni pentru ca firmele să își revină. 

Dar dacă plafonăm la nivelul salariului mediu brut pe economie în anul 2020 (5.429 de lei), atunci vom avea un sprijin mai substanțial pentru angajatorii care plătesc salarii mici față de cei care plătesc salarii mai mari de salariul mediu brut. Spre exemplu, există companii românești din domeniul automatizărilor industriale care au închis ușile pentru că pe lanțul lor valoric clienții din industria auto au oprit activitatea. Genul acesta de companii care au valoare adăugată mare și ingineri bine pregătiți și plătiți adecvat vor primi un sprijin mai redus decât companiile ce angajează la nivelul salariului minim. Poate că un studiu de impact ar fi putut da și o altă dimensiune decât cea socială, mai apropiată de obiective de politică industrială, atât de necesară în această perioadă de relansare post-criză.

4. Ratarea lecțiilor crizei în ceea ce privește flexibilitatea forței de muncă

Măsura propusă nu produce vreo reformă de substanță, ci doar oferă un paliativ temporar, foarte scump de altfel pentru cetățenii plătitori de taxe. Mai toate țările OECD au văzut în criza sanitară o oportunitate de a consolida piețele de forță de muncă și a le întări reziliența la crize / șocuri. S-a văzut clar cu ocazia crizei că România nu are o legislație care să permită prea mare flexibilitate - practic între varianta cu șomajul tehnic, adică trimitem lumea acasă și cea cu săptămâna redusă de lucru de 4 zile în loc de 5, nu mai avem alte alternative. Și nici vreun sprijin public pentru situații în care ar exista perioade de volatilitate mare de activitate. 

Munca flexibilă – o alternativă mai eficientă propusă de PLUS și de mediul de afaceri

Care ar fi o soluție mai bună? Cam toată lumea din OECD se uită la o soluție adoptată în alte țări de susținere a pieței de muncă, pe care o cer cam toți actorii importanți din piață (asociații de afaceri, patronate), iar Uniunea Europeană a creat un program de 100 de miliarde de euro menit să susțină guvernele țărilor membre care doresc să implementeze astfel de măsuri de protejare a locurilor de muncă – SURE (link). 

Această măsură se numește în original kurzarbeit (denumirea originală germană, care înseamnă muncă pe timp redus) și care în alte țări precum Cehia a primit numele comercial de Program de Retenție a Salariaților. Acest sistem a fost folosit cu succes de Germania pentru a depăși criza financiară începută în 2008, un raport al OCDE concluzionând că acest program a salvat 500.000 de locuri de muncă în acea perioadă.

Acest sistem presupune că, pentru o perioadă determinată de timp, cât angajatorul este în dificultate și are activitatea diminuată, salariatul să aibă un program redus, pentru care să primească salariu redus corespunzător programului de la angajator, iar statul să acopere o parte din diferența până la salariul întreg. În acest fel, salariatul este în activitate, angajatorul produce, iar statul cheltuie mai puțin decât în cazul șomajului (normal sau tehnic) și primește și taxele și impozitele aferente muncii parțiale și produselor vândute. 

Flexibilitatea este dată de faptul că dacă angajatorul are 80% de lucru, atunci plătește 80% din salariu, restul fiind acoperit de stat, iar dacă activitatea scade la 70% sau crește la 90%, sprijinul statului crește sau scade după caz, acoperind diferența până la 100% din salariul din contract.

Diferența de eficiență față de măsura propusă de Guvern care propune un procent fix (41,5%) este enormă.

Mai mult, pentru partea de activitate acoperită de stat, angajatorul este încurajat, eventual printr-un stimul suplimentar, să deruleze programe de pregătire profesională.

Un program de muncă flexibilă de tip „kurzarbeit” ar oferi o serie de avantaje față de măsura propusă de guvern:

• Oferă sprijin mai corect pentru firme, având în vedere că toate întreprinderile care au probleme în a menține și/sau a relua activitate în întregime se califică, indiferent dacă s-au folosit de șomajul tehnic în trecut sau au depus eforturi considerabile să își păstreze angajații în activitate;
• Este o variantă mult mai eficientă de cheltuire a banului public pentru că sprijinul este modulat în funcție de nevoile reale ale companiilor și nu fixat de guvern, fără studiu de impact;
• Dezvoltă conceptul de muncă flexibilă pe piața românească  - o reformă structurală ce va stimula numărul de locuri de muncă pe termen mediu și este în linie cu tendințele globale ale pieței de muncă. 
• Crește predictibilitatea pentru angajați, aceștia știind că nu vor rămâne pe drumuri în caz de dificultate temporară;
• Crește reziliența la șocuri - practic, atunci când firmele ajung în dificultate, fie în condiții de forță majoră, fie din alte cauze legate de activitatea lor economică, se poate activa temporar acest instrument pentru menținerea măcar parțială a activității. În acest mod se stimulează o revenire parțială a activității pentru firmele afectate în continuare, având în vedere că pot beneficia de susținere de la stat pentru norme parțiale de muncă (nu trebuie să suspende contractele total);
• Ajută la dezvoltarea competențelor în rândul angajaților, pentru că stimulează continuarea activității lor inclusiv pe perioada crizei și permite folosirea normei parțiale neutilizate pentru programe de formare profesională;
• Este o alternativă mult mai bună la șomajul tehnic, pentru că (1) statul plătește munca și nu șomajul, (2) angajatorul plătește taxe și impozite pe salariile aferente muncii parțiale (3) angajatorul plătește salariul aferent programului parțial al personalului în loc ca acesta să fie acoperit de stat (conform șomajului tehnic)

Programul propus necesită și întărirea dialogului social, în acest mod Guvernul având posibilitatea de a stimula revigorarea relațiilor între patronate și sindicate, care ar trebui să cadă de acord pentru solicitarea sprijinului public. 

În ceasul al doisprezecelea, sperăm ca Guvernul să scoată capul din nisip și să asculte vocea mediului de afaceri și să accepte sprijinul profesioniștilor PLUS ce le stau la dispoziție pentru ajutor. Până la urmă interesul public trebui să primeze celui politic. În cazul în care există întrebări cu privire la cele descrise mai sus, evident că suntem deschiși la o dezbatere publică serioasă.