Cum pot fi taxate unele multinaţionale
NEW YORK – În ultimii ani, globalizarea a trebuit să suporte un nou val de atacuri. Poate că unele critici sunt absurde, însă una dintre acestea este absolut justificată: globalizarea le-a permis multinaționalelor mari precum Apple, Google și Starbucks să eludeze plata taxelor.
Apple a devenit cel mai bun exemplu de eludare a plății taxelor în lumea corporațiilor în momentul în care a pretins că un număr de câteva sute de persoane care lucrează în Irlanda sunt adevărata sursă a profiturilor sale, după care a încheiat o înțelegere cu guvernul acestei țări care i-a permis companiei să plătească o taxă de 0,005% din profit. Apple, Google, Starbucks și alte companii asemănătoare pretind să sunt responsabile din punct de vedere social, însă primul element al responsabilității sociale ar fi să-și plătească partea cuvenită de taxe. Dacă toată lumea ar evita să plătească taxe așa cum fac aceste companii, societatea nu ar putea să funcționeze, cu atât mai puțin investițiile publice care au dus la crearea Internetului de care depind Apple și Google.
Corporațiile multinaționale încurajează demult o cursă între țări prin care acestea își scad taxele sub nivelul competitorilor lor. Tăierea taxelor din 2017, realizată de Președintele SUA Donald Trump, a fost punctul culminant al acestei curse. Un an mai târziu putem să-i vedem rezultatele: petrecerea s-a terminat și a lăsat în urmă un munte de datorii care a crescut cu peste 1000 de miliarde de dolari anul trecut.
Mânată de amenințarea unei economii digitale care ar putea să lase guvernele fără venituri cu care să funcționeze (și poate să perturbe modelul economic tradițional), comunitatea internațională recunoaște în sfârșit că ceva nu este în regulă. Dar problemele actualului sistem de taxare a multinaționalelor - bazat pe așa-numitele prețuri de transfer - sunt cunoscute demult.
Prețurile de transfer se bazează pe principiul unanim acceptat că taxele trebuie să reflecte locul în care se desfășoară activitatea economică. Dar cum se determină acest lucru? În economia globalizată, produsele traversează granițele în mod repetat, de regulă nefinalizate: cămăși fără nasturi, mașini fără sisteme de transmisie. Sistemul prețurilor de transfer presupune că se poate stabili valoarea (prin utilizarea așa-numitului principiu „arms-length”) pentru fiecare stadiu al producției și astfel se poate estima valoarea adăugată în interiorul fiecărei țări. Însă acest lucru nu este posibil.
Rolul în creștere al proprietății intelectuale și al activelor necorporale înrăutățesc situația pentru că dreptul de proprietate se poate muta rapid prin toată lumea. Din acest motiv Statele Unite au abandonat demult utilizarea sistemului prețurilor de transfer în interiorul SUA, în favoarea unei formule care atribuie profitul unei companii fiecărui stat proporțional cu valoarea vânzărilor, cu numărul locurilor de muncă și cu capitalul din acel stat. La nivel global trebuie să mergem spre un sistem similar.
Modul cum se va realiza acest lucru este foarte important. Dacă formula se va baza în principal pe vânzările finale, care se realizează în mod disproporționat în țările dezvoltate, țările în curs de dezvoltare vor fi private de veniturile fiscale necesare. Vânzările finale pot fi potrivite pentru taxarea tranzacțiilor digitale dar nu și pentru industrie sau alte sectoare unde este vital să includem în calcule și locurile de muncă.
Unii se tem că includerea locurilor de muncă în calcule va exacerba competiția în domeniul taxelor, pentru că guvernele vor încerca să încurajeze multinaționalele să creeze locuri de muncă pe teritoriul lor. Un răspuns adecvat pentru această îngrijorare este impunerea unui nivel minim global pentru taxa pe veniturile corporațiilor. SUA și Uniunea Europeană pot - și trebuie - să facă acest lucru. Dacă ar face-o, ceilalți i-ar urma și ar opri această cursă din care nu pot câștiga decât multinaționalele.
De la înființare, Proiectul OECD și G20 împotriva erodării bazei de impozitare și a transferării profiturilor a avut o contribuție importantă la regândirea taxării multinaționalelor prin progresul realizat în domeniul înțelegerii unor chestiuni fundamentale. De exemplu, dacă există o parte pozitivă a multinaționalelor, ea se regăsește în faptul că întregul este mai mare decât suma părților. Principiile standard ale taxării (simplitatea, eficiența și echitatea) trebuie să ne călăuzească în alocarea „valorii reziduale”, așa cum susține Comisia independentă pentru reforma taxării companiilor la nivel internațional (al cărei membru sunt). Dar aceste principii nu sunt conforme nici cu menținerea sistemului prețurilor de transfer și nici cu situarea vânzărilor la baza taxării.
Și politica este importantă: obiectivul multinaționalelor este să obțină susținere pentru reformele care să continue cursa dintre state de scădere a taxelor și să mențină oportunitățile de eludare a taxelor. Guvernele din unele țări dezvoltate în care aceste companii au o influență politică semnificativă vor susține aceste eforturi, chiar dacă o vor face în dauna restului țării. Alte țări dezvoltate, preocupate de bugetul propriu, vor vedea aici o nouă oportunitate de a profita în detrimentul țărilor în curs de dezvoltare.
Inițiativa OECD/G20 consideră că eforturile sale pun bazele unui „cadru bazat pe incluziune”. Un astfel de cadru trebuie să fie ghidat de principii, nu doar de politică. Dacă obiectivul este într-adevăr incluziunea, atunci prioritatea trebuie să fie bunăstarea celor peste 6 miliarde de oameni care trăiesc în țările dezvoltate și pe piețele emergente.
