Ce ascunde atacul ministrului Justiției împotriva Procurorului General
Sordidă povestea cu ministrul Justiției care îl acuză pe Augustin Lazăr pentru închiderea unui dosar al lui Klaus Iohannis, în 2014, dosar clasat, de fapt, de un procuror care poartă același nume de familie cu procurorul general. Dar nu din motivul la care se gândesc, probabil, foarte mulți români.
Da, este cert că Tudorel Toader a creat deliberat acest scandal, știind de la bun început că nu Augustin Lazăr a închis dosarul deschis, în 2013, primarului Sibiului de la acea vreme, ci procurorul Cristian Lazăr. Dar nu a făcut-o doar pentru a mai da o lovitură credibilității procurorului general și a facilita schimbarea sa, așa cum gândesc, probabil, majoritatea celor care urmăresc scandalul.
A făcut-o, în primul și în primul rând, pentru a se apăra de Liviu Dragnea. A creat o diversiune pentru a-și mai păstra o vreme funcția, fără să-i pese nici că mânjește reputația procurorului general și nici că va fi dovedit un mincinos fără scrupule. Să intrăm în detalii.
De la bun început, de când a cerut revocarea lui Augustin Lazăr, ministrul Justiției a urmărit două scopuri. Primul este cel asumat oficial, fără jenă: înlăturarea de la conducerea Ministerului Public a unei persoane care s-a încăpățânat să reziste furiei demolatoarea anti-justiție a coaliției PSD-ALDE. A unui magistrat care a îndrăznit să-l înfrunte public de mai multe ori. A unui șef de instituție care îl încurcă foarte tare pe Călin Popescu Tăriceanu, sponsorul și dirijorul ministrului Justiției.
Însă al doilea scop, cel ascuns, l-a determinat pe Toader să transforme încercarea de revocare a lui Lazăr într-un circ jenant, pe care îl alimentează cu bună știință, prin noi și noi acuzații inventate și atacuri grosoloane: consolidarea imaginii de luptător înverșunat împotriva ”statului paralel”, care nu ezită să mintă cu nerușinare ca să doboare un presupus vector al influență al ”statului paralel” în justiție.
De ce își sacrifică Toader bruma de credibilitate care i-a mai rămas ca să dea o dovadă și mai stridentă de angajare totală în lupta împotriva justiției independente? Pentru că se află într-o poziție mai vulnerabilă decât oricând. Dragnea, nu Klaus Iohannis sau Augustin Lazăr, a devenit cel mai mare dușman al său, iar eforturile sale de a-l debarca din fruntea ministerului Justiției se intensifică pe zi ce trece. Toader este azi obsesia lui Dragnea.
De ce? Pentru că îi refuză singurul lucru care îl mai poate salva, o nouă Ordonanță de Urgență privind amnistia și grațierea. Nimic altceva, nici măcar înlocuirea lui Koveși și a lui Lazăr, nu îi vor fi de folos, în final, dacă nu reușește să scape de condamnări. Iar la cum merg lucrurile la Curtea Supremă, sunt șanse mari ca în câteva luni să primească o nouă condamnare, de data asta cu executare.
De ce a făcut Toader o mie de porcării de când este ministru a Justiției și refuză să mai facă una în plus, care i-ar garanta recunoștiința veșnică a lui Dragnea, funcții și bani? Pentru că îi este frică de consecințele penale ale unei noi Ordonanțe nucleare (la cum îi este și Vioricăi Dăncilă), dar mai ales pentru că nu îl lasă Tăriceanu. Și cum Dragnea nu se poate dispensa de Tăriceanu, pentru că altfel pierde majoritatea în Parlament și odată cu ea și guvernarea, a pus toate tunurile pe Toader, pe care se chinuie de luni bune să îl înlocuiască cu cineva care își va asuma o nouă OUG 13.
Cum a rezistat Toader în tot acest răstimp? În primul rând, prin susținerea totală primită de la Tăriceanu, care vrea ca Dragnea să piardă șefia PSD, pentru că altfel, în 2019, nu va putea candida cu șanse la prezidențiale. Doar dacă Dragnea părăsește arena politică Tăriceanu are o șansă să fie susținut de social-democrați în cursa pentru Cotroceni.
Dar susținerea lui Tăriceanu nu ar fi fost suficientă dacă Toader nu ar fi făcut paradă de lupta sa împotriva lui Koveși și a președintelui pentru a-i convinge și pe aleșii PSD că slujește și interesele lor, fiind un soldat devotat sută la sută războiului cu ”statul paralel.”
Da, nu dă OUG privind amnistia și grațierea, dar în rest le face pe toate! Este suficient? Pentru Dragnea, Vâlcov și alți câțiva servanți obedienți ai liderului PSD, nu. Dar pentru grosul armatelor PSD și ALDE, da. Pe această fractură din ce în ce mai vizibilă care s-a căscat între interesele lui Dragnea și ale camarilei și cele ale restului liderilor PSD a mizat Toader când a început atacul josnic împotriva lui Lazăr.
Știa că pe fondul asaltului regizat isteric împotriva celei mai importante redute a procurorilor îi va fi imposibil lui Dragnea să convingă suficienți membri CEx să susțină remanierea sa, sau suficienți parlamentari ca să voteze la vedere moțiunea depusă de PNL împotriva sa. De ce să dai afară din Guvern un ministru atât de curajos și de loial cauzei anti-justiție?
Augustin Lazăr nu este nici pe sfert la fel de iritat de acuzațiile pe care i le aduce Tudorel Toader pe cât este Liviu Dragnea, cel care în mod normal ar fi trebuit să jubileze. Parte din nervozitatea pe care nu și-a mai putut-o ascunde în ultimele zile este provocată de jocul abil al ministrului Justiției. Demonstrația spectaculoasă de josnicie făcută de Toader l-a dezarmat complet.
A-l da afară acum ar fi însemnat ca Dragnea să confirme acuzațiile pe care i le aduc toți rivalii săi, că a fost agentul secret al ”statului paralel” și că nu ar avea nicio ezitare să fie din nou, dacă asta l-ar scăpa de închisoare. Și cum altfel decât ca pe un cadou făcut lui Augustin Lazăr și ”statului paralel” ar fi fost perceput votul în Parlament dat de parlamentarii lui Dragnea pentru debarcarea lui Toader?
Toți pesediștii știu că ar fi fost imposibilă o asemenea trădare fără încuviințarea și chiar implicarea activă a lui Dragnea. În acel moment, narațiunea sa că nu luptă doar pentru propria salvare s-ar fi năruit definitiv. Iar dacă îl va detrona ceva pe Dragnea din fruntea PSD va fi această ruptură de interesele marii majorități a liderilor cu greutate.
Pentru Dragnea, OUG privind amnistia și grațierea a devenit o chestiune de viață și de moarte. Așa o considerau și ceilalți baroni ai partidului în ianuarie 2017. Astăzi, nu mai este așa. Chiar și pentru cei care mai au dosare penale deschise, a devenit clar că menghina justiției nu îi mai strânge la fel de tare ca pe Dragnea și pe Vâlcov. Paul Stănescu este relaxat, la fel Gabriela Firea și foarte mulți din grupul lor.
Din acest punct de vedere, între contestarii lui Dragnea și majoritatea membrilor CEx care încă ezită să li se alăture există o punte de înțelegere care nu are nevoie de explicații. Absolut toți își doresc să scape de orice urmă de teamă că DNA îi va lua dimineața din pat sau că procesele pe care le au îi vor duce, în final, în închisoare. Dar pe de altă parte, dacă pun în balanță faptul că, practic, de când au venit la putere nu a mai existat luptă anticorupție și că marea majoritate a dosarelor spre care arată cu degetul Dragnea și televiziunile pe care le finanțează sunt din altă epocă, rezultatul nu le este atât de defavorabil.
De aproape doi ani, au făcut cam ce au vrut cu purcoiul de bani pe care ”rebelii” Grindeanu, Tudose și Dăncilă i-au revărsat peste ei și nimeni nu i-a întrebat de sănătate. Și atunci, chiar este atât de rău ”statul paralel”, împotriva căruia îi montează Dragnea, încât să merite să riște totul luptând împotriva sa cu armele unei forțe de ocupație străine? Nu cumva acest fantasmagoric ”stat paralel” are o problemă doar cu cei care vor să distrugă toată arhitectura instituțională care a asigurat evoluția României în ultimii 13 ani?
La aceste întrebări subversive pentru dictatura lui Dragnea în PSD au început să se adauge și unele foarte concrete pe care și le pun chiar și cei care nu au îndrăznit să-i iasă din vorbă șefului până acum. Cum ar fi cele legate de cine îi spionează? ”Statul paralel”, cum le spun organele de propagandă, sau ciupercăria de firme de bodiguarzi abonate la contracte publice care execută și misiuni paralele pentru liderul partidului?
Din ce în ce mai multe dezvăluiri încep să cadă greu chiar și pesedistului de rând. Cum ar fi cele făcute de Newsweek.ro, care au arătat că din milioanele virate de stat în vistieria PSD, familia trezorierului partidului, Mircea Drăghici, și-a alocat aproape 2 milioane de lei, sub forma unui contract de publicitate, dar și trei mașini, care valorează 200.000 de euro. Inutil să mai spunem că Drăghici este unsul lui Dragnea peste banii partidului.
Actualul șef al PSD scrie istorie. Nu doar prin proporțiile jefuirii banilor publici, ci și prin îndrăzneala cu care își alimentează apropiații din fondurile propriului partid. Au mai făcut-o și alții, dar nu la nivelul său. Și mai deține un record.
Este primul președinte al PSD care a reușit să genereze o mișcare de opoziție internă majoră, activă și vocală împotriva sa, din care fac parte lideri de județe care obțin constant rezultate electorale fără de care partidul nu ar fi câștigat de atâtea ori puterea. Nici Iliescu, nici Năstase, nici Geoană și nici Ponta nu au reușit performanța asta!
Judecând după cât de greu îi este lui Dragnea să-și mai impună voința în Parlament (fie că este vorba de Legea Offshore, de ASF, de CNA, de RRA) este posibil ca în curând să mai marcheze o premieră. Să fie primul președinte al PSD care pierde puterea înainte de a fi înfrânt în alegeri. Și să o facă în stil mare. La doi ani după ce a câștigat-o cu un scor zdrobitor.
