Mă gândeam că toată România va fi la fel de șocată la știrea că în acest an școlar 8.494 de elevi cu medii între 1 și 4.99 iau bursă de merit, potrivit regulilor stabilite Ministerului Educației. Dar nu a fost chiar un șoc, ba chiar s-au găsit organizații care să spună că este o măsură bună pentru că distribuie resursele echitabil. Cică explicația privind procentul de burse la nivelul fiecărei clase constituie echilibrul perfect dintre principiul meritocrației și cel al echității și a venit din partea elevilor. Mai urmează să-i punem pe bolnavi să își facă singuri diagnosticul și să stabilească tratamentul și apoi să lansăm proiectul politic România sănătoasă.
Așadar, în România anului 2023, un ministru al educației reușește să răstoarne întreg sistemul de valori care stă la baza unei democrații și anume sistemul bazat pe merit și competență și introduce un sistem în care inechitatea este evidentă.
În urmă cu câteva zile ministra Educației, Ligia Deca, aflată la o conferință TEDx a declarat:„Un exemplu clasic este cel al burselor. Deși scopul declarat, intenția a fost înțeleasă, fără să agreăm împreună ce înseamnă merit în societate, e greu să schimbi ceva care a mers foarte mult timp în alt fel.”
Ministra Educației ar trebui să înțeleagă că nu trebuie să facem o întreagă filosofie cu privire la ce înseamnă merit în societate. Este foarte simplu să mergem la un dicționar care ne spune că merit înseamnă o ”calitate, o însușire remarcabilă care face pe cineva sau ceva să fie vrednic de stimă, de laudă, de răsplată”.
Nu credem că este necesară o întreagă dezbatere în societatea noastră dacă trebuie să considerăm că media 1,64 poate fi asimilată ca fiind remarcabilă ori dacă persoana care are această medie este vrednică de stimă, de laudă ori de răsplată.
Totuși, pentru orice pedagog discuția despre meritocrație în scoală este una destul de ”tehnică”, aș putea spune. Adică nu relativismul unor piste metafizice de reflecție este dominanta, ci o discuție serioasă despre promovarea meritului școlar ca și element de substanță pentru meritul social, precum și recunoașterea, cuantificarea și recompensarea meritului școlar. Nu este nevoie sa se schimbe mentalitățile colective, trebuie doar să-i ascultăm pe dascălii pricepuți și să-i lăsăm, nu să-i încurcăm atunci când vor să promovăm valorile meritocratice în educație și să diminuăm mediocritatea prin educație și evaluare. Sunt teme importante și, chiar dacă sistemul politic nu selectează meritocratic pedagogi pentru a face managementului ministerului sau a departamentelor acestuia, nu putem spune că aceste lucruri nu există, ci doar arbitrariul sau voința ministrului sau a secretarilor de stat este măsura pentru România educată.
Este adevărat un lucru pe care l-au descoperit sociologii educației: între meritocrația socială și cea școlară există o corelație în sensul că meriorația școlară va reprezenta și un bun predictor pentru meritocrația socială viitoare. O precizare este necesară: acest lucru este valabil în societățile normale. La noi, în România educată a lui Iohannis, este valabilă ipoteza corelației inverse: o societate unde meritocrația socială nu funcționează, cei care fac legi vor promova și lipsa meritocrației școlare.
Nu credeam că există cineva în toată societatea noastră care să asimileze medii de 1,2,3 ori 4 cu lauda, stima ori răsplata. Și totuși, se pare că există. Însuși persoana care are în mână destinele educației copiilor din România, deci, practic, viitorul României pentru următoarele decenii, ministra Educației, consideră că este normal ca media 1 să însemne ”vrednic de stimă, de laudă, de răsplată”.
Este pur și simplu o bătaie de joc la adresa tuturor elevilor care învață pentru performanță și pentru a se autodepăși. Este o sfidarea tuturor elevilor care așteaptă de la noi, adulții, corectitudine, echitate și transparență, și nu în ultimul rând responsabilitate.
Mai este important un lucru aici: elevii nu își vor putea evalua singuri nivelul la care se afla. Cum să înțeleagă un copil care primește bursa de merit pentru nota 4 sau 5 că este incompetent, că are mult de muncă dacă el ia bursă de merit. Cum zice cunoscuta lege a lui Dunning și Kruger: Dacă ești incompetent, nu poți ști că ești incompetent. Calitățile de care ai nevoie pentru a produce un răspuns corect sunt exact calitățile de care ai nevoie pentru a recunoaște răspunsul corect.
Eliminarea unui prag minim de notă a însemnat lipsa unui criteriu unic și obiectiv pentru acordarea burselor de merit și introducerea cotei de 30% de bursieri a determinat situații aberante în care avem bursieri cu medii de 2,3 sau chiar puțin peste 1.
Astfel, dacă până acum elevii concurau cu ei înșiși (știau că trebuie să muncească pentru a atinge media minimă pentru acordarea bursei), acum se creează o falsă competiție și o luptă pentru a prinde un loc în procentul de 30%, fără ca obiectivul competiției să fie învățarea, ci doar ”plasarea” elevului într-o formulă acceptată.
Chiar dacă ministra Deca a declarat că a recurs la un prag procentual, eliminând pragul notei din cauza subiectivismului sistemului de notare, nici acest sistem nu elimină problemele existente la acest nivel. Ne putem aștepta să crească presiunile pe profesori și creșterea fenomenului de contestare a notelor. În fine, este foarte posibil să avem de-a face cu un fenomen al transferurilor de la o unitate școlară la alta, unde elevii, cu media din anul anterior, se pot încadra în baremul de 30%.
Folosirea statisticii ca element de probă este periculoasă când o fac oameni care nu înțeleg fenomenul la care aplicăm proceduri statistice. A folosi pragul de 30% la nivel de clasă, fără a corela cu nivelul clasei sau alte criterii de performanță conține o presupoziție absolut șocantă: în fiecare clasă, o treime dintre elevi sunt excepționali, în condițiile în care testele PISA, cât or fi ele de contestate sau contestabile, arată că procentul elevilor care se află sub nivelul 2 pe fiecare domeniu de testare era, în anul 2018, următorul: științe - 44%, matematică - 46,5%, citire/lectură - 40,8%. Și asta în condițiile în care sunt exact 6 niveluri de competențe pentru fiecare domeniu, nivelul 6 fiind cel mai ridicat.
Înțelegem că anul viitor sunt patru rânduri de alegeri, dar această mită electorală este mai periculoasă decât legendarul ulei și zahăr, cizmele de gumă sau gălețile galbene și albastre ori roșii sau portocalii, din trecut. Democrația și deformările ei se pot corecta în practică uneori, dar jocul cu viitorul copiilor poate antama un dezastru pentru viitorul Romaniei.
Paradoxal, după aproape 35 de ani de democrație, ne aflăm în fața unui nou sistem de „cotă”: așa cum în comunism erau stabilite producții în ”cote la hectar”, în același fel, Doamna Deca a stabilit ”cota de bursieri”. Învățăm sau nu învățăm, suntem obligatoriu bursieri. Bursa de merit (450 lei/lună) trebuie să reprezinte un stimulent pentru învățare și pentru prezența la ore.
Cel mai probabil intenția Ministerului Educației a fost aceea de a nu lăsa pe dinafară clase întregi unde niciun elev nu obținea burse de merit ori din rațiuni incluzive pentru elevii din medii defavorizate, ori pentru motivarea unor categorii pentru a nu părăsi școala, dar atunci ar trebui tratate cu aceeași măsură cazurile claselor în care niciun elev nu promovează bacalaureat sau examenul de admitere la liceu, ceea ce, în mod, evident nu se întâmplă și nici nu este de dorit.
Singura dezbatere pe care trebuie să o facem acum, și care trebuia făcută odată cu dezbaterile privind noua lege a educației, este aceea cu privire la scopul bursei de merit. Ce reprezintă acest tip de bursă: vrem ca această bursă să îi aducă pe copii la școală și să îi mențină în câmpul școlar ori dorim să îi facem pe elevi competitivi și să stimulăm performanța școlară?
Plătim elevii incompetenți, leneși ori delăsători doar pentru ca să vină la școală?
Această normă pentru stabilirea burselor de merit ne arată, deși nu mai era nevoie, că scoala de astăzi promovează mediocritatea, o reproduce și chiar o premiază. Nu doar mediocritatea individuală, dar și cea colectivă sunt promovate prin mai multe pârghii: evaluare, numiri politice în managementul sistemului școlar, lipsa de viziune a întocmirii programului școlare și a curriculei, iar acum și prin condițiile de recunoaștere a meritului școlar.
Din punctul nostru de vedere, bursa de merit trebuie să rămână instrumentul pentru stimularea performanței școlare, așadar aceasta trebuie să reflecte nici mediul, nici situația socio-economică a elevilor, ci DOAR rezultatele școlare ale acestuia; vorbim aici despre efort, disciplină, performanță într-un cadru competitional onest, transparent și echitabil.
În final, cred că trebuie să mai facem un lucru, despre care îi voi consulta colegii mei senatori. Voi propune o modificare legislativă pentru ca elementele de metodologie-cadru privind acordarea burselor școlare să facă parte din lege. Cunoscutele ordine de ministru prin care se stabilesc elemente importante de conținut pentru organizarea sistemului de învățământ, în anumite condiții, pot deforma sistemul și contrazice valorile și principiile noii legi a educației naționale. În cazul de față, valoarea excelenței este călcată în picioare, alături de principiile calității sau chiar de principiul interesului superior al elevului.
Bursele de merit nu sunt doar un subiect pentru o dezbatere internă a pedagogilor și specialiștilor în educație, sunt, din nefericire, un semn al triumfului tot mai evident al incompetenței în educație, cultură și societate.
