Între cine și cine se dă, cu adevărat, bătălia pentru România

Da, academicienii care se tem pentru integritatea teritorială a României, politicienii care ne anunță grav că suntem ținta unui conflict hibrid și toți cei speriați de o conspirație împotriva românilor, au dreptate. Așa este! Iar lucrurile sunt extrem de grave.

Ce nu vor să recunoască, însă, este că agresiunea nu este pornită din exterior, ci din interior. Și nu de către vreun comando străin, ci de români de ai noștri. Care au început un război cinic împotriva propriului popor, pentru a-și păstra imunitatea și privilegiile de care s-au bucurat netulburați, zeci de ani, până de curând.

Situația internațională s-a complicat, într-adevăr, dar nu prezintă doar dezavantaje pentru România. Au apărut și oportunități la orizont. E drept, majoritatea vecinilor noștri tind să se alinieze, din nou, cuminți, în spatele Moscovei. Dar toți ne sunt, în continuare, parteneri în NATO. Mai trebuie să se întâmple multe până ce s-ar putea simți eliberați de obligațiile parteneriatului euro-atlantic.

Singura problemă reală, acută, este creată de gravitatea loviturilor planificate de noua coaliție guvernamentală împotriva statului de drept, a justiției și a alianțelor strategice. Șubrezirea statului, slăbirea economiei, prin măsuri populiste, distrugerea încrederii cetățenilor în cei ce îi conduc sunt factorii de risc care transformă un context complicat într-unul periculos.

De ce? Pentru că în loc ca energia și atenția statului să fie canalizate spre înțelegerea și valorificarea oportunităților noii ordini mondiale care se naște sub ochii noștri, ele se irosesc. În războiul conducătorilor politici cu proprii cetățeni și în mari operațiuni de jefuire a fondurilor publice.

Suntem pe cale să pierdem, ca țară, pentru că nu ne implicăm suficient în noile jocuri de putere continentale și internaționale. Suntem absenți de la negocierile care vor contura viitoarea arhitectură geopolitică pe continent.

Nu jucăm nimic! Nu ne pledăm cauza și nu ne urmărim interesele! Pentru că singurele interese care îi obsedează pe cei ce ar trebui să dea direcția și să coordoneze acțiunile specialiștilor sunt banii și libertatea lor. În loc să ne folosim de toate relațiile din UE și NATO, noi certăm ambasadorii că îndrăznesc să spună public ceea ce gândesc, oricum, toți oamenii onești.

Avem nevoie de realism și de pragmatism mai mult decât oricând. Avem nevoie ca de aer să înțelegem cum funcționează lumea la care aspirăm, să-i acceptăm cu stoicism nedreptățile inerente și să folosim cu entuziasm și vigoare șansele ce ni se oferă.

Complexul de inferioritate, obsesia că la tot pasul ne pândesc conspirații oculte, teama îngropată adânc în subconștient că nu suntem suficient de buni pentru a deveni o țară mare ne sunt cei mai mari dușmani. Și singurii care ar trebui să ne preocupe.

Vecinii noștri devin realmente periculoși doar atunci când imunitatea statului și a societății scade, ca acum, până aproape de zero. Doar când îi implorăm, prin iresponsabilitatea castei hrăpărețe, să își bage coada. În ciuda retoricii belicoase, nici măcar Rusia nu este mai periculoasă decât o gripă. O gripă, însă, poate da o lovitură fatală unui organism deja distrus de alte boli.

Care sunt bolile care tot mănâncă, de atâția ani, fibra acestei țări? Păi să ne uităm la ce ne spun academicienii, generalii de Securitate și de armată ai lui Ceaușescu care au invadat în ultimele zile spațiul public cu vaietele lor ipocrite.

”O continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii naționale.” O încercare? Despre ce țară vorbesc acești academicieni? Despre România? Nu mai este demult doar o încercare! Erodarea identității naționale este un fapt împlinit.

Nu mai știm cine suntem, cu adevărat, ca națiune pentru că, din 1945 încoace, ei și predecesorii lor s-au folosit de manuale de istorie falsificate, de proletcultism, de patriotismul de paradă, de naționalismul lipsit de substanță, de cultul personalității lui Ceaușescu, de Cântarea României, de Daciada, de 23 August, de spectacole pe stadioane, în care fiecare om devenea un pixel de carton din imaginea dictatorului, pentru a spăla pe creier milioane de oameni.

Avem o problemă de identitate pentru că pe măsură ce au reușit să distrugă rădăcinile pe care le aveam înfipte în România ante-comunistă, într-un timp al normalității, ne-au transplantat într-o nouă realitate. Strâmbă. Pe dos. În care oamenii de valoare, reperele de moralitate și profesionalism, au devenit indezirabili și au fost excluși cu brutalitate. În care hoții, criminalii și impostorii le-au luat locul și au devenit noile modele ale României.

Chiar dacă rețeta transplantului de cap, metoda Frankenstein, a fost de inspirație sovietică, chirurgii au fost români. La fel ca și echipele de suport. Istorici, scriitori, artiști, medici, oameni de știință, jurnaliști. Atunci a început distrugerea identității naționale.

Hoții, criminalii și impostorii post-1989, șoimii patriei furate, nu au făcut altceva decât să ducă pe noi culmi procesul istoric început de înaintași. Așa am ajuns țara corupților, a sărăciei endemice, a minciunii instituționalizate. Le-a luat ceva să facă brand de țară din ”România, ultimul loc din Europa la … ”. Dar în final au reușit. Au reușit să transplanteze țării propria lor identitate.

Unde au fost academicienii până acum? De abia acum constată ”încercarea de erodare a identităţii naționale”? De ce nu au scris nimic chiar din primul an în care României i s-a pus pe frunte eticheta de ”cea mai coruptă țară din Europa”? A, poate pentru că erau ocupați să-i cedeze lui Dan Voiculescu cele 2000 de hectare de teren agricol pe care le dețineau în Călărași, la un preț de nimic?

”Erodarea suveranității.” Care este reperul de suveranitate pentru academicieni? Suveranitatea din anii comunismului? Așa-zisa independență față de sovietici? Ar fi o glumă sinistră. Nu a existat nicio independență reală, în chestiunile majore. Eram și noi un număr în lagărul comunist. Singurul tip de ”suveranitate” din acele vremuri a fost libertatea totală pe care au avut-o capii regimului comunist în a-și bate joc, la sânge, de propriul popor.

Azi, da, putem să fim suverani. Dar să nu uităm că am fost de acord, și noi și alte câteva zeci de țări, să cedăm o parte din această suveranitate când am aderat la UE și când am aderat la NATO. Ne rămâne, însă, destulă pentru a fi mult mai mari și mai puternici decât am fost vreodată.

Dar asta nu o să se întâmple cât timp economia nu o să-și întindă aripile. Și cum ar putea face asta cu o clasă politică și o administrație mediocre, care văd în fiecare afacere privată și companie publică doar vaci de muls?!

Unde erau economiștii Academiei în anii în care bastarzii colegei lor, Elena Ceaușescu, cumpărau pe doi lei întreprinderile comuniste și le vindeau la fier vechi? Azi, vorbesc de privatizări, de falimente, de defrișări, de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Trezirea! Au început acum 26 de ani!

Singura pierdere de suveranitate este că trebuie să stăm cu mâna întinsă permanent la instituțiile de credit, nu pentru a avea bani de investiții, ci pentru a acoperi găurile din buget create de incompetența unor lideri politici. O să fim suverani doar când vom fi suficient de competitivi ca să producem mai mult decât consumăm.

Despre asta de ce nu ați scris niciodată? De ce nu v-ați folosit autoritatea pentru a trage un semnal de alarmă?! De ce nu o faceți măcar acum când PSD și ALDE și-au propus să înece creșterea economică într-o maree de măsuri populiste? Erați în România în 2009, când economia s-a prăbușit mai dramatic decât în oricare altă țară europeană, din cauza pomenilor electorale împărțite de Tăriceanu și PSD în 2007 și 2008? Asta vor face și acum.

”Erodarea unității naționale”. Nu știu ce înțeleg academicienii prin asta. Dar ce înțeleg eu se leagă de ce vom aniversa anul viitor. 100 de ani de la Marea Unire. Anul viitor, Transilvania va fi conectată la vestul Europei printr-o autostradă. Dar nu și de sudul țării și de Moldova. Rușinos mod de a răsplăti sacrificiile celor care au murit pentru ca România să fie întreagă.

În mâinele cui au fost ministerele Transporturilor și al Finanțelor? Ale ungurilor, ale nemților, ale rușilor? Ale lui Soros? Nu, în mâinile lui Tăriceanu, printre alții, ca șef de partid și premier, cel care vă cântă în strună de parcă și el și voi ați fi fost parașutați azi-noapte în țara asta. De parcă nu ați fi știut ce se întâmplă și cine alege să ia șpăgi de la Iordache și alții în loc să se ocupe de marile proiecte naționale. Surpriză!! Și el tot român este.

Despre ce unitate națională poate fi vorba când românilor le este mai ușor să ajung în străinătate decât în celălalt colț al țării lor?! Ați făcut vreun studiu despre cum ar contribui, concret, o rețea de autostrăzi la dezvoltarea economiei, la reducerea decalajelor între regiunile istorice, la intensificarea comunicării și cooperării între români aflați la distanță unii de ceilalți?

Nu e nevoie să fii academician ca să îți dai seama că atunci când unui bucureștean îi ia aproape o zi ca să ajungă cu trenul sau mașina în Maramureș, cel mai probabil va alege o altă destinație pentru concediul său.

Ați făcut vreun studiu ca să comparați procentul de locuitori din vechiul Regat care au vizitat Turcia și Bulgaria cu al celor care au ajuns măcar o dată în viață în Maramureș, Oaș, Apuseni? Nu vi s-a părut o temă de studiu suficient de importantă? Și dacă s-a întâmplat acest miracol, ce ați făcut cu concluziile? Le-ați trimis politicienilor, le-ați făcut publice, le-ați cerut să acționeze, urgent?! Întrebări retorice. Dar mai adaug una, la care o să încerc și un răspuns.

De ce v-a apucat acum, dintr-o dată, grija de România? Cum ați lipsit de atâtea ori de la apelul conștiințelor puteați să o faceți și acum. Nu cumva v-au activat nucleele de securiști, politruci comuniști și progeniturile lor care sunt azi la butoanele guvernării?

Cum de mi-a venit ideea asta? E prea mare coincidența. În aceeași zi, au ieșit la rampă un general de armată din fosta oaste a lui Vadim, și un general de Securitate din fosta oaste a lui Iulian Vlad. Amândoi insinuează același lucru. Că străinii ne coc ceva. Asta după ce tot pe ei îi fac responsabili de ce s-a întâmplat rău în țara asta.

În plus, mesajele academicienilor și cele ale patrioților de cumetrie se mulează perfect pe văicărelile lui Dragnea, ale lui Țuțuianu și ale tuturor celor disperați că le fuge România de sub picioare.

Dacă acesta este motivul scoaterii unora dintre ei din rezervă înseamnă că ”războiul” de care le e teamă este, de fapt, cel pe care strada l-a declarat politicienilor care au blocat până acum dezvoltarea României, iar acum sunt dispuși să o arunce în aer doar ca să nu piardă ceea ce consideră că li se cuvine de drept.

De aceea țipă și academicienii ca din gură de șarpe că ni se prăpădește țărișoara. Și că se face praf unitatea și integritatea națională. Se tem pentru distrugerea ”unității” dintre stăpâni și stăpâniți și că se va face țăndări Binomul lor de aur, ”hoții și proștii.” Se tem pentru integritatea aranjamentului dictat de ei, care stipula că un nucleu mafiot fură cât poate iar noi stăm cu capul plecat și ne facem că nu vedem.

De fapt, le este teamă că am ajuns la un nou punct de cotitură, cum a fost cel din 2005. Și că ce a început atunci va fi încheiat anul acesta. Că vor fi trimise la coșul de gunoi al istoriei ultimele rămășițe ale sistemului de putere instaurat ilegitim odată cu intrarea în România a Armatei Roșii.

Poate că tonul strident al scrisorii trimise de cei 84 de academicieni este un strigăt de groază. Că se închide cercul. Poate nu li se pare o coincidență că totul se întâmplă odată cu venirea tancurilor americane.

Poate de aceea fac apel la „întregul popor român” să „conlucreze cu responsabilitate şi patriotism pentru binele României”. Pe ei să-i fi ales Dragnea să fluture steagul alb și să ceară pace în numele castei? Ar fi amuzant. Dar și îngrozitor de trist. Pentru că înseamnă că nu sunt nici măcar atât de deștepți încât să înțeleagă că nu mai poate fi vorba de nicio pace.