Piața nu este vreo forță extraterestră separată de oameni. Oamenii sunt piața. În Statele Unite, aproximativ 40 de mii de articole noi de consum ambalate sunt introduse de antreprenori în fiecare an în unul sau altul din magazinele alimentare. În fiecare an 40.000! Consumatorii decid.
Oh, nu, cei care se îndoiesc vor răspunde, oamenii sunt victime ale “ manipulării” publicității. Nu, nu sunt. Nimeni nu poate face reclamă la 40.000 de articole. Oamenii le găsesc singuri, le observă pe rafturi. Le încearcă. „ Yuk” spun și produsul moare. „Hmm, gustos, convenabil, bun pentru ego-ul meu, merită o altă încercare” și produsul se alătură celor câteva sute din cele 40.000 anuale care devin articole alimentare standard.
Așa cum spune Florin Cîțu, adevărați campioni „din mediu de afaceri trebuie aleși de piața liberă și acest lucru trebuie să fie valabil și pentru companiile de stat.” Dacă statul ar conduce un club de fotbal, cum l-ai judeca ? Gol , gol, gol!
Alternativa este ca statul să-și aleagă campionii și să-i bage pe gâtul publicului cu ajutorul poliției. Le va aminti românilor mai în vârstă de viața de dinainte de 1989.
Am fost în Polonia în august 1988, o săptămâna mai înainte ca guvernul să fie de acord să negocieze cu Solidaritatea. Cineva mi-a spus de polonezi care merg în autobuze spre România pentru a vedea dacă pot prinde câțiva „mici campioni” în magazinele de acolo.
Fiecare etaj avea câte un gardian puternic înarmat. Era gardianul acolo pentru a împiedica oamenii să-i fure pe minunațîi campioni selectați de un birocrat din București sau de către oficialul local al Partidului Comunist? Nu.
Gardianul era acolo să-i împiedice pe clienții furioși să atace funcționarii din magazin pentru aroganța lor ( „Noi pretindem că muncim și ei pretind că ne plătesc”) și pentru calitatea mizerabilă a bunurilor, care s-au deteriorat instantaneu. Cel puțin aceasta era ceea ce mi-au spus polonezii.
Un mediu de afaceri stimulativ se realizează în principal lăsând oamenii în pace. Ei se stimulează și mobilizează singuri, prin idei strălucite prin care încercă să-i bucure pe consumatori, permițându-li-se să-și valideze ideile – atât oamenilor de afaceri, cât și clienții lor, testând și testând. Este încercare și eroare, acel dispozitiv uman fantastic.
Așadar România ar avea nevoie de puține reglementări. Reglementările sunt adesea invocate în numele „siguranței”, dar de obicei ele se dovedesc ca protejeaza anumite interese speciale, împotriva interesului comun. Nu poți face o națiune bogată, în ciuda a ceea ce argentinienii cred de mult, prin protejarea economică a tuturor și subvenționarea economică a tuturor. Este mult mai bine să lași piața să funcționeze, cu încercarile și erorile ei.
Ești puțin nesigur de ceea ce va apărea în magazinul alimentar. Prin contrast, cubanezii sunt siguri de ce va apărea în magazinele alimentare de stat la prețuri controlate: un sac putrezit sau plin de gheața; o sticlă de ulei rânced de gătit. Lăsând piața să funcționeze nereglementată și neplanificată vei ajunge la mult mai multe articole și mult mai bune.
În plus, România ar trebui să aibă puține sau deloc licențe profesionale. E același lucru ca dereglementarea. Licențele sunt aproape întotdeauna încercări ale unui grup de interese de a obține venituri mai mari prin restricționarea întrării pe piață, cu rezultatul că vei plăti mai mult pentru pentru o consultație la doctor sau serviciile unui electrician.
În țara mea, în câteva regiuni, trebuie să obții o licență de la stat pentru a oferi servicii pentru decorațiuni interioare. Gândește-te la cumplitul dezastru dacă ea alege greșit o nuanță de verde pentru camera ta de zi. Groaznic de spus.
România ar trebui să lase oamenii să pornească afaceri când și unde doresc ei. Iar muncitorii ar trebui lăsați să se mute când și unde doresc ei. Lăsați oamenii să încerce! Înțelepciunea „încercării și erorii” pe o piață în care oamenii aleg dintre 40.000 de articole oferite de mii de antreprenori care concurează pentru banii dumneavoastră este mult mai mare decât înțelepciunea unui planificator central care îți ordonă să porți o haină de ploaie verde, nu roșie sau albastră.
Totuși sunt întru totul pentru o orientare umană. Sunt creștin liberală și recunosc „obligația” pe care fiecare o are față de cei săraci. Iisus ne-a anunțat că, la a două venire, El va spune „ Adevărat îți spun că orice ai făcut pentru unul dintre cei mai mici frați și surorile mele, ai făcut-o pentru mine”. Da, dar principala obligație față de săraci este să-i lase pe aceștia și pe ceilalți oameni să lucreze cu onestitate, să dăruiască din inima, să creeze sincer, să acționeze onest. Toată lumea va fi într-o situație mai bună.
Sfântul Pavel a spus: „ cel care nu muncește, nu ar trebui să mănânce”. Ei bine, dacă cineva este la ananghie, sunt bucuros să-l ajut. Dar principala obligație este să-i lași pe săraci să-și găsească propriul drumul, să nu-i conduci de parcă ar fi niște copii obraznici sau neajutorați.
Obligația creștină este de a trata pe toată lumea ca adulți cu o voință proprie, așa cum o face liberalismul. De aceea liberalismul este de asemenea numit „ adultism”.
Florin Cîțu remarcă că: „rădăcina problemei noastre, de acolo ni se trage, de la Iliescu, și de la proprietatea privată, care este un „moft”. Proprietatea privată înseamnă că oamenii nu pot pur și simplu să-ți între în casă, pentru a-ți folosi toaleta, fără a avea permisiunea ta.
În Havana, după Revoluție, marile case ale celor bogați, care fugiseră în Miami, au fost ocupate de câte zeci de familii fiecare. Nimeni nu deținea aceste case. Ei doar le-au folosit și, desigur, le-au distrus. Acoperișurile au intrat în paragină, tencuiala s-a desprins, toaletele nu mai funcționau.
Sfântul Pavel, Erasmus, John Locke, Rousseau și urmașii lor moderni, toți au înțeles fundamental greșit rațiunea proprietății private. Avem nevoie de proprietate pentru a ne asigura că darurile lui Dumnezeu și investițiile umane sunt folosite cu chibzuință. Dacă proprietățile și muncă oamenilor sunt gratuite, precum conacele din Havana sau soldații recrutați în mod forțat, vom avea o suprasolicitare, uzare excesivă și folosire nechibzuită.
Cumpătarea dată de mecanismul prețurilor și al profiturilor și proprietatea privată este mult mai avantajoasă pentru toată lumea.
Să comparăm Coreea de Sud, cu piețe și proprietăți, față de Coreea de Nord, cu planuri centralizate și proprietate publică. Fără „mofturi”, proprietatea nu este un lux opțional mai mult decât alte drepturi ale omului. Este un drept necesar și chiar suficient pentru ca toată lumea să trăiască mai bine.
Cu cât mai bine? Ei bine, de la 1.800 multe țări, și nu doar țările europene și-au văzut venitul real pe cap de locuitor crescând de la un nivel considerat mizer, de 3 dolari pe zi, până la 100 de dolari pe zi. Media mondială, care se regăsește astăzi în țări precum Brazilia și China, este de 45 dolari pe zi. În România este de 82 dolari pe zi, în sine o creștere semnificativă față de perioada comunistă, și foarte mare într-adevăr comparativ cu două secole în urmă. Suntem într-o situație mai avantajoasă decât am fost vreodată, în principal nu datorită acțiunii statului, ci pentru că am lăsat oamenii să inventeze singuri insulina, filmele 3D, stiloul, Podul de la Cernavodă.
Dar nu există nici un motiv pentru ca românii să nu câștige 176 dolari pe zi, bani pe care îi câștiga și îi cheltuie astăzi americanul de rând. De unde știu? Pentru că atunci când românii se mută în Statele Unite, nu aduc cu ei reglementările stupide și corupția și dispretuirea drepturilor de proprietate din țara lor natală. Ei sau copiii lor câștigă imediat veniturile din SUA: Lauren Bacall, Nadia Elena Comăneci Conner, Andrei Codrescu.
Ce altceva mai știu? Tări precum Hong Kong, după 1948, și Irlanda mea natală, după 1975, au avut o creștere uimitor de rapidă în câteva generații, trecând de la săracie oribilă la bogăție strălucitoare, odată ce au lăsat liberi oamenii să se descurce pe baza proprietatii private și antreprenoriatului.
Cum trebuie procedat în România? Aici, cuvântul „capitalism” este un mare obstacol în calea gândirii clare. A pune caramidă pe caramidă, sau diplomă de licență peste alte diplome de licență reprezintă o situație dezirabilă. E drept că România trebuie să o aibă o performanță mai bună privind gradul de absolvenți de liceu. Este o investiție de rutină. Dar investiția este doar “necesară” pentru îmbogățire, însă nu este și “suficientă”.
Poți avea 100% absolvenți de liceu, dar dacă ai adoptat modelul economic nord-coreean, ai fi sărac ca un nord-coreean.
Necesar nu este și suficient. În fond, lumina soarelui și precipitațiile, limba română și săgeata timpului, forța de muncă și existența universului sunt toate necesare.
Însă când le ai pe toate acestea – și România le are deja - atunci ceea ce ar fi suficient pentru a vă aduce prosperitate mai mare ar fi prețurile, profitul, și proprietatea privată, lăsând indivizii să le întrebuințeze.
Inovația generată de proprietate și profituri, și nu investițiile, a fost explicația creșterii din 1800. Oamenii au crescut de la 2 dolari sau 3 dolari câștigați pe zi timp de milenii. Apoi în 1776 și alte conjuncturi favorabile din acea perioadă curentul liberal a străpuns societatea și a răsturnat încet ierarhiile trecutului și a lăsat oamenii să se manifeste. Și oamenii au continuat s-o facă. Ideile inovatoare pe care le-au proiectat pentru echipamente, fabrici sau organizații au făcut ca investițiile să fie profitabile.
În lipsa ideilor inovatoare, diminuarea rentabilității investițiilor ar suprima creșterea. Poți construi o a doua casă pentru tine și o a treia, dar dacă nu ai o idee nouă pentru a le folosi, investiția este o prostie. Nefiind ghidată de proprietate și profituri investiția este mai degrabă nechibzuită, la fel ca în cazul unui pod construit din fonduri publice, către nicăieri, sau o clădire publică rar folosită.
Așadar, cuvântul pe care ar trebui să-l folosim pentru a descrie lumea modernă începând din 1776 nu ar trebui să fie „capitalism”. Cuvântul ne conduce la o implicație eronată istoric și economic că acumularea de capital conduce în sine la creștere. Cuvântul este „ inovism”. IN –o-vism.
Sfatul meu pentru prietenii mei din România? Lăsați inovismul să lucreze. Statul ar trebui să stea deoparte, păstrând pacea și dând o mână de ajutor săracilor, taxându-vă pentru un grad mai ridicat de absolvire a liceului, dar în rest lăsând românii să-și trăiască viața. Sunteți cu toții antreprenori, mari și mici. Așa cum Sfântul Paul a spus în 1Cor 12 avem haruri variate. Eliberați-le pentru adevăratul bine comun.
................
Din bibliografia autoarei:
If You're So Smart: The Narrative of Economic Expertise (University of Chicago Press, 1990), Knowledge and Persuasion in Economics (Cambridge University Press, 1994), Crossing: A Memoir (University of Chicago, 1999), care a fost inclusă în New York Times Notable Books, Measurement and Meaning in Economics (S. Ziliak, ed.; Edward Elgar, 2001), The Secret Sins of Economics (Prickly Paradigm Pamphlets, University of Chicago Press, 2002), The Cult of Statistical Significance: How the Standard Error Costs Us Jobs, Justice, and Lives (coautor; University of Michigan Press, 2008) – care a jucat un rol important în luarea unei decizii de către Curtea Supremă a Statelor Unite – și o impresionantă trilogie dedicată istoriei economice, The Burgeois Era, publicată la University of Chicago Press: The Bourgeois Virtues: Ethics for an Age of Commerce (2006), Bourgeois Dignity: Why Economics Can't Explain the Modern World (2010) și Bourgeois Equality: How Betterment Became Ethical, 16001848, and Then Suspect(2015).
