Alegerile din Franța explicate pe scurt
Rezultatul alegerilor din Franța va fi decisiv pentru viitorul Uniunii Europene. Bătălia electorală se va da între extremista Marine Le Pen, a cărei victorie ar însemna cel mai probabil dezmembrarea UE și pro-europeanul Emmanuel Macron, care ar putea consolida Uniunea.
Alegerile din Franța confirmă o tendință mondială, în care alegătorii preferă candidați cu viziuni radicale, dispuși să dinamiteze sistemul.
Cei mai mulți experți spun că victoria va fi a lui Macron, dar să nu uităm că experții s-au înșelat și în privința lui Hillary Clinton sau a Brexit. Prima rundă a alegerilor va avea loc în 23 aprilie, iar al doilea tur în 7 mai.
Joi, în timpul ultimei dezbateri care a adus împreună toți cei 11 candidați, a avut loc un atac armat pe Champs-Élysées: un bărbat a tras cu kalașnikovul în poliție, a ucis un polițist și a rănit alții. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic, ceea ce ridică întrebarea în ce măsură vor fi mobilizați la vot susținătorii lui Marine Le Pen, a cărei discurs este puternic antiimigrație și prosecuritate.
Foto: Marine Le Pen (stânga) și Emmanuel Macron, primii doi clasați în sondaje
Contextul din Franța
În ultimele decenii Franța a plutit în stagnare economică și politică. În ceea ce privește indicatorii economici, țara reprezintă a treia economie din Europa, însă creșterea a fost anemică în ultimii ani, rata de șomaj a rămas mare (angajările se fac în special pe joburi temporare)— ceea ce arată o recuperare proastă după criza economică, mai ales dacă o comparăm cu state precum Germania sau UK.
La nivel politic, nici ascensiunea la putere a liderilor de stânga, nici a celor de dreapta nu au mulțumit cetățenii. Președinția lui Sarkozy a fost marcată de criza economică. Președinția lui Hollande a devenit una dintre cele mai criticate, iar președintele printre cei mai nepopulari.
Hollande a devenit atât de nepopular, încât nu s-a putut înscrie în prezenta cursă electorală fiindcă sondajele îl arătau la 4% (rata de aprobare).
Opoziția tradițională a acestuia, reprezentată de partidul Republican, de centru-dreapta (fostul UMP), a fost anihilată de un scandal de corupție. Mai exact, François Fillon este investigat pentru plătirea ilegală a unui milion de dolari din bani publici către soția și copiii săi (se pare că le-a dat banii pentru joburi inventate). Sondajele îl arată pe Fillon la sub 20%, dar el își continuă campania în timp ce unii cetățeni enervați aruncă îl el cu făină.
Următorul președinte al Franței
Cursa va fi atât de strânsă între primii doi clasați, încât este imposibil de prevăzut cine va câștiga la al doilea tur. Cei mai mulți se așteaptă ca victoria să fie a lui Macron, dar Franța poate avea parte de același scenariu ca în SUA, unde sondajele o dădeau câștigătoare pe Hillary.
Franța lui Macron
Bărbatul are 39 de ani și este căsătorit cu fosta lui profesoară de franceză, Brigitte Trogneux, mai mare cu 20 de ani.
Fost membru al Partidului Socialist, apoi consilier economic al președintelui Hollande, a devenit Ministru al Economiei în 2014. S-a remarcat pentru propunerile sale de reformă economică și a intrat în conflict cu liderii tradiționali din Guvernul francez (de stânga). În 2016 a lansat o nouă mișcare politică, En Marche! și a demisionat din poziția de Ministru, pentru a intra în cursa prezidențială.
Principalele lui propuneri țin de reformarea economică a Franței și întărirea UE. Consideră că trebuie investit în reducerea șomajului și mărirea beneficiilor sociale (introducerea gratuității pentru servicii dentare sau oftalmologice).
Este promotor al trecerii la energie regenerabilă: renunțarea la energie pe bază de cărbune, în acord cu necesitatea acțiunii în contextul încălzirii globale.
Dacă reușește să își implementeze reformele, cel mai probabil va readuce Franța alături de Germania în fruntea UE.
Franța lui Le Pen
Avocata în vârstă de 48 de ani, europarlamentară din 2004, este lideră a partidului extremist Frontul Național din 2011, când l-a înlocuit pe tatăl ei, un politician antisemit (cu atitudinea de tipul: “Nu spun că nu au existat camerele de gazare, spun că ele reprezintă un aspect minor al istoriei celui de-al doilea război mondial”).
Marine Le Pen l-a dat afară din partid fiindcă “caricaturiza” ideologia lor și, cu un ton mai moderat, a reușit să crească partidul în sondaje. Cu toate astea, Le Pen-fiica s-a remarcat la rândul ei prin declarații șocante, cum ar fi comparația între rugăciunile musulmanilor care se aud pe străzi cu ocupația nazistă din războiul mondial—a fost cercetată pentru instigare la ură. A amintit de antisemitismul tatălui ei când a negat rolul Franței în Holocaust.
Relația ei cu mass-media amintește de cea a lui Donald Trump, care a demonizat jurnaliștii profesioniști care îl criticau—în cazul lui Le Pen cu o eleganță franțuzească, spre deosebire de abordarea de redneck preferată de Trump. În mod paradoxal, în amebele cazuri, critica presei i-a ajutat pe lideri să câștige capital prin publicitate și victimizare.
În timpul campaniei prezidențiale Le Pen a anunțat că va scoate Franța din spațiul Schengen și va reduce la maxim imigrația, într-un demers izolaționist. Tot discursul ei este unul puternic naționalist, antiglobalist, care propune reîntoarcearea la o epocă de aur—simbolistică similară cu a majorității populiștilor europeni și chiar cu a lui Donald Trump (Make America Great Again). De remarcat că Le Pen a lăudat alegerea lui Donald Trump președinte.
În planurile acesteia ca lider al Franței a anunțat reforme radicale: de la schimbarea Constituției pentru oferirea unor noi privilegii pe bază de naționalitate, la reducerea ajutoarelor sociale, reinstaurarea francului ca monedă națională și retragerea din NATO.
Chiar dacă președinția lui Le Pen nu va aduce un plauzibil Frexit, atitudinile populiste ale acesteia și reacțiile la Brexit (pe care l-a salutat ca marcând nașterea unei Noi Europe) sunt semnale că va contribui la slăbirea și chiar dezintegrarea UE.
Cetățenii francezi, imigrația și terorismul
Un sondaj recent arăta că francezii sunt cel mai pesimist popor pe pe Pământ, cu 81% dintre respondenți care declarau că lumea a luat-o la vale ireversibil.
Sondajele din 2015 remarcau că majoritatea francezilor sunt antiglobalizare (61%) și orientați spre valorile din trecut (78%).
Pe acest fond au loc tot mai multe atentate teroriste care oferă politicienilor șansa să capitalizeze pe spatele unui discurs antiimigrație.
Vestea bună este că sondajele făcute după atacurile teroriste coordonate de la Paris în 2015 arătau că francezii nu și-au schimbat opiniile față de primirea refugiaților, fiind în continuare mai toleranți decât cetățenii altor state. La fel și în ceea ce privește populația musulmană: un studiu Pew din 2014 spunea că doar 27% dintre francezi au o părere proastă despre musulmani, mult mai puțini decât în Germania, Spania sau Italia (63%)
Totuși, chiar dacă cei mai mulți cetățeni francezi nu dau vina pe refugiați pentru terorism, nevoia lor de securitate este tot mai mare. Un sondaj Ifop recent arăta că 80% consideră că riscul de terorim este mare. Cifrele sunt record, mai semnificative decât după atacul 9/11 din SUA, după atentatele de la Londra sau tragedia de la maratonul din Boston. În pofida discursurilor populiste și atentatelor teroriste, există date care arată că toleranța față de imigranți și minorități a crescut în Franța ultimului deceniu. Cei mai educați europeni sunt cei mai favorabili migrației și diversității.
Dincolo de statistici, Franța este în fața unei decizii cruciale, care va influența viețile tuturor europenilor. Și nu numai.
