Deși multe priviri se îndreaptă acum spre China în speranța de a tempera agresivitatea lui Vladimir Putin, trebuie să ținem cont de aspirațiile celei mai populate țări din lume. China nu face mișcări bruște cu toate că se observă câteva note de agresivitate în zona europeană, dar în mod cert își calculează pașii în așa fel încât să poată exploata fisurile din blocul UE. Cel mai la îndemână exemplu este Ungaria, dar mai sunt țări în regiune care pot intra sub vraja atracției uriașului asiatic, sau țări precum Muntenegru și Macedonia de Nord care și-au ruinat bugetul după acorduri economice cu China.
Miza este simplă, de a se profila din ce în ce mai mult ca o variantă alternativă de dezvoltare civilizațională, opusă în bună măsură valorilor occidentale centrate pe drepturile omului și libertăți individuale, pe pluralism și democrație. În mod clar, China are răbdare, dar la fel de limpede este că liderii de la Beijing s-au angajat în ultima vreme în așa numitele tactici diplomatice „lupul războinic”.
Dacă diplomația chineză a fost vreme de decenii caracterizată de evitarea controverselor și adoptarea unei retorici a cooperării, după venirea la putere a lui Xi Jinping – deja aflat de 10 ani în fruntea Partidului Comunist Chinez – tacticile diplomatice s-au schimbat semnificativ. ”Wolf warrior diplomacy” este ofensivă și critică, deseori agresivă și clar de confruntate cu Occidentul, iar narațiunea mai amplă este aceea că democrația și sistemul de valori occidentale este plin de ipocrizie și ineficient. Exact discursul lui Vladimir Putin de acum câteva zile de la Kremlin. Aceasta este și narațiunea Chinei.
China face eforturi să-și impulsioneze exporturile și investițiile, să exercite influență politică și să promoveze o imagine pozitivă a Chinei și a relațiilor diplomatice. Acestea sunt obiectivele Chinei în unele țări din Europa de Centrală și de Est. Țara asiatică își propune să proiecteze o imagine ultra pozitivă despre sine – deja un colos economic și aflat încă în expansiune, o forță militară care țintește supremația mondială, cu proiecte comerciale ample care traversează Asia și Europa, precum și cu ”success stories” de tipul construcției unui spital în 6 zile. Aceste cântece de sirenă au avut și rezultate, dar încep să apară și prea multe dubii cu privire la capacitatea Chinei de a-și respecta angajamentele în țările în care a reușit să stârnească interesul. În orice caz, obiectivul Chinei acum este să mențină o influență relativă în țări precum a noastră, să-și propage o imagine pozitivă, prietenoasă, pentru a acționa mai hotărât în momente viitoare.
Studii de caz foarte serioase încep să arate că promisiunile Chinei în mai multe țări nu sunt onorate, iar importante proiecte de infrastructură sau energetice locale și regionale au de suferit. Polonia, Georgia, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru – toate aceste țări din apropierea României au experiențe relativ similare. De exemplu, în cazul proiectelor de mare infrastructură, companiile chineze (susținute financiar de statul chinez) au sublicitat minând o concurență corectă în multe cazuri sau au contestat licitații producând întârzieri semnificative unor obiective strategice care oricum nu pot fi construite foarte rapid.
Aceste țări continuă să sufere efectele semnării unor condiții nefavorabile pentru contractele de infrastructură cu firme sau cu statul Chinez. Un veritabil studiu de caz este Muntenegru, unde un împrumut de la Banca Export-Import a Chinei a sporit datoria națională la 82% din PIB pentru a finanța prima fază de construcție a unui proiect care nu a reușit să treacă două studii de fezabilitate. Prevederile complete ale contractului, inclusiv garanții cu bunurile naționale ale Muntenegrului, au fost ascunse publicului, iar guvernul a cedat aproape toată capacitatea unor negocieri viitoare desemnând China ca arbitru. Polonia a fost ceva mai decisă și a evitat la timp capcane asemănătoare în 2011 când a reziliat contractul cu chinezii pentru realizarea unei autostrăzi. Însă drumul ar fi dus tot în această direcție, așa cum s-a întâmplat în Muntenegru și Macedonia de Nord, aceste exemple luând în calcul doar țări din vecinătatea României.
Conform unui consistent raport cu date și studii de caz publicat în luna august de Center for European Policy and Analysis (CEPA), țara noastră este sau poate fi vulnerabilă în fața propagandei chineze. Beijingul folosește Institutul Confucius pentru a disemina în rândul unor personalități publice o imagine pozitivă despre cultura și economia chineză, preferă instituții de stat șubrede și societăți civile insuficient dezvoltate, precum și peisajele politice dominate de ”elite capture” – o formă de corupție în care elitele politice folosesc resursele naționale doar în beneficiul a câtorva indivizi și în detrimentul marii majorități a populației. CEPA arată că apogeul influenței politice a Chinei în România a fost în perioada în care Victor Ponta (unul dintre cei mai mari susținători ai Chinei în România, promotorul memorandumurilor toxice din care, slavă Domnului, s-a aes praful) a fost premier și că, în general, liderii politici cu probleme de legitimitate și ignorați de cancelariile occidentale sunt tentați să fie receptivi la alternative narative precum orientarea spre China.
În tot cazul, trebuie să rămânem vigilenți. România are un memorandum prin care firmele chineze de construcții sunt excluse de la licitații pentru autostrăzi și căi ferate din motive legate de calitatea foarte proastă a unor lucrări deja realizate, dar și a concurenței neloiale pe care aceste companii o induc în procesele de selecție pentru că sunt susținute financiar de statul chinez și uzează de prețuri de dumping. În plus, având în vedere rolul strategic al tehnologiilor 5G, România a exclus gigantul chinez Huawei din calcule în conformitate cu propriile interese și cu practicile aliaților occidentali.
Comparativ cu Rusia lui Putin, China nu a amenințat direct și expres cu arma nucleară, nu a invadat militar teritoriile altor state suverane. Că își dorește expansiune și influență, până la un punct acestea pot fi considerate interese naturale, chiar dacă în răspăr cu interesele occidentale. În aceste condiții în care amenințarea nucleară rusă este la ordinea zilei, China ar putea juca un rol pacifist în calmarea spiritelor înfierbântate de la Kremlin. Dar nu o va face probabil, din rațiuni ideologice, de proiect comun cu statele care se profilează împotriva valorilor occidentale.
Cooperarea dintre China și țările din Europa Centrală și de Est (inițial14+1; anterior 17+1 din 2019 până în 2021 și 16+1 din 2021 până în 2022) este o inițiativă fondată în 2012 la Budapesta pentru a promova cooperarea și proiectul Republicii Populare chineze de a construi proiecte de infrastructură mare în Europa de Est. Cu mici excepții, nu s-a făcut mare lucru, iar astăzi datele arată că totul a fost de fapt o încercare de penetrare a sistemelor est-europene, de a le plasa pe orbita chineză. Dacă n-ar fi fost doar o dezamăgire, este sigur o trezire la timp. Iar astăzi aceasta se destramă rapid. Statele ies unul câte unul, nu doar pentru a se proteja de influența nefastă a Chinei, dar și pentru a demonstra solidaritate cu valorile occidentale și pentru a da un semnal Chinei că apropierea acesteia față de Rusia o va exclude practic din Europa.
La nivel micro, în România, influența chineză continuă să se manifeste la nivel local. Primării, consilii județene, mici entități, fără a sesiza pericolul, se bucură de mici proiecte. În universități, Institutul Confucius continuă să pară doar cultură și limbă, când de fapt e un instrument de propagandă. Toate aceste inițiative trebuie să trezească reziliență și să responsabilizeze factorii locali, să se conștientizeze strategia Chinei în Europa. Diavolul se ascunde mereu în detalii.
Noi însă trebuie să ne păstrăm capul pe umeri și să rămânem o țară care își întărește instituțiile, care nu derapează de la valorile liberale democratice și care nu uită care îi sunt aliații strategici, deci care stă departe de încercările Beijingului de a destabiliza Uniunea Europeană și întreaga zonă.
