Adrian Ghenie și lucrăturile pieței de artă

Se vorbește deja de câțiva ani că piața de artă a luat-o razna și că nu va mai dura mult până când și această bulă se va sparge. Dar ce câștigă artiștii contemporani din tranzacțiile de milioane cu lucrările lor?

Și, mai ales, „Cât câștigă Adrian Ghenie?”. Asta e întrebarea fierbinte a zilei, cel puțin pentru presa din România, care a făcut o obsesie din a afla „valoarea” lui în bani fără să se mai obosească să discute despre valoarea estetică a lucrărilor sale sau măcar să afle cum funcționează, de fapt, piața de artă.

În 2015, tranzacțiile cu artă au adunat 57 miliarde de euro, cu 7% mai puțin decât în 2014. E primul an în care vânzările de artă s-au contractat după o perioadă lungă de creștere spectaculoasă.

În contextul acesta, în care lucrările de artă au ajuns să înlocuiască aurul ca active în care să-ți investești banii (dacă ai suficient de mulți), Adrian Ghenie este unul dintre cei mai bine vânduți artiști în viață. În 2014, lucrarea sa The Fake Rothko a fost adjudecată pentru 1.778.422 de euro. În februarie 2016, pentru The Sunflowers in 1937 cineva a plătit 4.030.918 de euro. Vineri, această sumă a fost din nou depășită: vreo 8.00o.000 de euro pentru Nickelodeon. Și probabil că ăsta e doar începutul.

Pare imens și este imens, mai ales pentru un artist român care încă nu a împlinit patruzeci de ani. Dar ca fost colaborator și apropiat al lui Adrian Ghenie, cred că e necesar să demontez Mitul Nr. 1 cu care artistul se confruntă zilnic (și mai ales în zilele când se agită lumea pe la licitații):

Banii din tranzacțiile de pe piața secundară de artă nu ajung la artist, ci la vânzător.

“The market is so crazy,” said Mr. Ghenie, who creates about 15 paintings a year.

“It’s frustrating to see people make so much money so quickly,” he said. “I feel I’m being speculated. It’s not me. It’s the new art world.” (The New York Times)

Procesul e următorul:

1. Artistul creează o lucrare.
2. Lucrarea e vândută direct de artist (dacă nu-l reprezintă nimeni) sau de galeristul său (cum se întâmplă cel mai des). Banii sunt de obicei împărțiți 50%-50% între artist și galerist.
3. Cumpărătorul o ia fie pentru plăcerea personală, fie pentru a o vinde mai departe profitabil, când cota artistului a crescut suficient.
4. Aici ajungem la piața secundară de artă. Ce e aceea? E locul unde se fac tranzacții cu lucrări care au fost vândute cel puțin o dată. Târgurile și casele de licitații sunt spațiile predilecte unde se desfășoară tranzacții pe piața secundară. Uite aici un articol care explică mai în detaliu despre ce e vorba.
5. Prețul inițial de vânzare (direct din studioul artistului sau din galerie) e de obicei de zeci de ori mai mic decât prețul cu care o lucrare ajunge să fie vândută la marile case de licitație.
6. Doi jucători domină piața caselor de licitație: Sotheby's și Christie's. Ele selectează foarte atent lucrările pe care le vând, aduc pe scenă doar cele mai importante sau vandabile nume și fac din licitație un spectacol în sine.
7. Banii sunt încasați de colecționarul sau dealer-ul care a vândut lucrarea, iar casa de licitații primește la rândul ei un comision consistent, între 12 și 25% din prețul de vânzare al lucrării. În mod ironic, chestia asta se cheamă buyer's premium — Newspeak curat.
8. Dacă un artist sau o galerie are o firmă înregistrată în Uniunea Europeană (prin care vinde lucrări), dreptul de suită din legislația europeană (care variază întrucâtva de la o țară la alta) nu permite artistului să primească mai mult de 12.500 de euro din prețul cu care a fost vândută o lucrare pe piața secundară de artă — oricât de mare ar fi acest preț. În cazul lucrării Nickelodeon, asta înseamnă 0,15% din valoarea tranzacției. Cu banii ăștia, artiștii de statura lui Ghenie reușesc cel mult să-și plătească niște impozite.
9. Pentru artist, singurul câștig indirect al acestor tranzacții fabuloase este o creștere a cotei de piață. Dar cota de piață e ceva extrem de sensibil și de efemer. Artistul poate ieși rapid din grații dacă nu mai „performează”, cam așa cum se întâmplă și cu fotbaliștii (apropo, nici fotbaliștii nu primesc sumele imense care se vehiculează la transferurile dintre marile cluburi — poate așa e mai simplu de înțeles pentru trusturile de presă din România).

Vă întrebați, poate, de ce nu își ia artistul tablourile în spinare să meargă cu ele la casa de licitații și să încaseze milioanele direct.

Pentru simplul motiv că nu l-ar mai reprezenta nicio galerie respectabilă. Dacă e să continuăm comparațiile microbistice, e ca și cum un fotbalist ar renunța la club și s-ar duce de unul singur să participe la un campionat mondial. Un artist important nu poate să și picteze, să și discute cu clienții, să se și expună, să se și vândă, să se ducă și la târguri șamd. Asta e o muncă pe care o face galeristul, tocmai ca să-l lase pe artist să se concentreze pe lupta lui dificilă cu pensula.

Singurul care a îndrăznit să lucreze direct din studio cu o casă importantă de licitații, sărind peste intermedierea galeriei, este Damien Hirst, cel mai bogat artist în viață. El a făcut-o mai mult ca un statement artistic și ca o bravadă, însă mișcarea n-a prea fost apreciată de piața de artă. Drept urmare, din 2008 încoace nimeni nu i-a călcat pe urme.

„Dintre toate — foamete, mizerie, public care nu te înțelege — faima e de departe cea mai grea. E trânta la care se ia artistul cu Dumnezeu. E o chestie tristă. E o chestie adevărată.”
(Pablo Picasso)

În 2008, când Ghenie realiza Nickelodeon, cota lui de piață era mult mai redusă. Chiar și acum, când e unul dintre cei mai cunoscuți artiști în viață din lume, Ghenie vinde o lucrare cu câteva zeci sau sute de mii de euro. De pildă, ca să participe la subscripția națională pentru Cumințenia Pământului, Ghenie a donat o lucrare care a fost vândută de Galerie Thaddaeus Ropac cu 100.000 euro. Peste câțiva ani veți auzi, poate, că a fost revândută la licitație cu 11 milioane de euro — cât Cumințenia Pământului a lui Constantin Brâncuși.

Despre autor: Cristian Neagoe e consultant cultural și specialist în relații publice. În 2015 a coordonat comunicarea pentru proiectul Darwin's Room, de Adrian Ghenie, care a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneția. Cristian Neagoe este co-fondator al Street Delivery (eveniment stradal din România, dezvoltat în ultimii 11 ani de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România). Timp de trei ani a fost redactor-șef al săptămânalului urban Șapte Seri.

Editor: Laura Ștefănuț

• De același autor: Primarul Bucureștiului gândește orașul pe contrasens