Miza fără precedent a declanşării crizei la vârful Armatei

Bucureştiul tinde să devină o nucă tare pentru TOŢI partenerii strategici ai României, iar câteva din episoadele la care asistăm în ultimele săptămâni au, din nefericire, o semnificaţie mult mai amplă decât am fi tentaţi să le acordăm la prima vedere. Şi ce poate fi mai elocvent pentru perspectivele care se anunţă la orizont decât faptul că în miezul ostilităţilor a fost plasată o instituţie fundamentală a sistemului de securitate naţională?

Era o chestiune de timp ca subminarea parteneriatelor strategice ale României chiar de către puterea politică de la Bucureşti să se extindă explicit şi la celălalt pilon care a stat la baza dezvoltării României în ultimii 20 de ani - NATO.

Dacă cu Uniunea Europeană războiul e deja de ceva vreme unul deschis, cu atacatori la vedere care recurg la tot arsenalul din dotare, abordarea ostilă a relaţiei cu NATO fusese până de curând uşor mai discretă, tactica punând accent pe deghizare, disimulare şi o utilizare rezervată a rastelului.

Lucrurile s-au schimbat însă dramatic în ultimele zile ale lui 2018 (odată cu tentativa eşuată de a-l schimba pe şeful Statului Major al Apărării şi injectarea unei doze de incertitudine în sistem), iar prima săptămână a lui 2019 aduce confirmări solide ale acestor tendinţe (reaprinderea şi alimentarea cu orice preţ a unei crize la vârful Armatei). 

Dar ceea ce vedem azi nu a început tot azi.

"NATO este mai mult decât o alianță militară. Este o uniune a democrațiilor care își propune promovarea păcii", afirma Liviu Dragnea, în octombrie 2017, cu ocazia găzduirii de către România a Summit-ului Adunării Parlamentare NATO. Dar, mai adăuga la acea dată liderul PSD, "tocmai de aceea, rolul Adunării parlamentare a #NATO este să se asigure că deciziile militarilor respectă #voința cetățenilor".

Aparent corecte, cele două idei capătă însă o conotaţie aparte având în vedere agenda, la fel de aparte, a celui care le-a emis.

Iar cheia stă în ceea ce Dragnea înţelegea încă de la vremea respectivă prin formularea: "să se asigure că deciziile militarilor respectă #voința cetățenilor".

"Voinţa cetăţenilor" a fost trecută, în România condusă de PSD-ALDE, prin operaţii estetice în serie, până ce a fost transformată într-o platformă de legitimare a abuzurilor puterii. O putere care, pentru a-şi justifica măsurile de o toxicitate evidentă, invocă mereu dreptul inatacabil la acţiune conferit de victoria în alegerile legislative din 2016, dar care, în acelaşi timp, trece sub tăcere orice referire la programul de guvernare în baza căruia a câştigat scrutinul. Program în care PSD şi ALDE nu suflaseră o vorbă nici despre transformarea justiţiei în sclava infractorilor, nici despre decuplarea României de la spaţiul euro-atlantic (două procese, din nefericire, azi aflate în curs). Program în care, aşadar, ofensivele aflate în derulare nu au nicio ancoră.

De ce au nevoie Dragnea şi gruparea care-l sprijină atât de eficient de o asemenea decuplare? Foarte simplu: pentru a nu mai împărţi puterea.

Cu o Românie integrată în Uniunea Europeană şi NATO, deci parte a unei vaste şi complexe reţele în care drepturile şi obligaţiile membrilor sunt reglate foarte clar, marja de manevră a unui lider cu înclinaţii spre autoritarism va rămâne mereu una mult prea îngustă. Dragnea vrea să o lărgească, iar pentru asta trebuie să scoată România în decor. 

A început, cum ziceam mai sus, cu extragerea ţării din Uniunea Europeană, în principal prin generarea unor crize interne cu inevitabile ecouri în plan extern (vezi măsurile din justiţie şi economie), dar nu a ezitat să declanşeze atacuri frontale (vezi, de exemplu, dosarul mutării ambasadei la Ierusalim). Şi continuă acum cu alterarea programatică a relaţiei cu NATO, lovitura de deschidere în acest sens constitutind-o încercarea de a destabiliza structurile militare superioare. Din acest punct de vedere, criza creată şi întreţinută de PSD-ALDE în jurul funcţiei de şef al Statului Major al Apărării este doar începutul.

Unul ambiţios, ce-i drept, şi pentru care Dragnea a manifestat un interes constant imediat ce şi-a instalat primul guvern-marionetă.

Altfel spus, astăzi, în ianuarie 2019, avem toate datele pentru a trage concluzia că şefia Armatei a fost din start un obiectiv strategic pentru liderul PSD, aşa cum au fost justiţia (capturată parţial), jandarmeria şi poliţia (capturate integral) şi serviciile de informaţii (bătălia încă se dă). 

Câteva episoade abordate o bună bucată de vreme izolat devin relevante odată ce le aşezăm pe o axă imaginară a timpului.

Aprilie 2017. Liviu Dragnea lansează un atac fără perdea la adresa şefului Statului Major al Apărării, gen. Nicolae Ciucă: "Ce nu mi-a plăcut astăzi a fost declaraţia, nu ştiu dacă a fost astăzi sau ieri, declaraţia şefului Statului Major care a anunţat deja că va achiziţiona rachete Patriot. Păi au finalizat procedurile? Nu e bine să aştept derularea procedurilor totuşi? E şeful Statului Major şi mă aştept la foarte multă rigoare. Poate şi ministrul Apărării se gândeşte la asta tot timpul acolo, prin minister. Mai puţine declaraţii şi mai multă acţiune cred că este mai bine". (detalii AICI)

Octombrie 2017. Într-o postare pe Facebook aparent benignă, Dragnea defineşte rolul fundamental al militarilor ca fiind acela de a "respecta voinţa cetăţenilor". Ce înseamnă asta în limbajul Dragnea-PSD-ALDE am lămurit mai sus - pe scurt, "voinţa cetăţenilor" înseamnă voinţa lui Liviu Dragnea şi a camarilei; plouă cu dovezi. (detalii AICI)

Decembrie 2018. Ministrul-marionetă al Apărării lansează "bomba", anunţând că nu va prelungi mandatul gen. Nicolae Ciucă, un gest care, dat fiind modul primitiv în care a fost făcut, a ţintit în primul rând să sădească o sămânţă de instabilitate în rândul structurilor militare de decizie din România şi de îndoială cu privire la ţara noastră, în rândul responsabililor din celelalte state NATO. (detalii AICI)

Decembrie 2018. În cele din urmă, situaţia este tranşată în CSAT, în sensul că gen. Ciucă rămâne în post. Executivul-marionetă ţine însă să prelungească suspansul, ridicând nivelul de alertă în rândul partenerilor strategici ai României, prin amânarea publicării decretului prezidenţial în Monitorul Oficial, ale cărui butoane se află la mâna celui care deţine şi butoanele Guvernului. (detalii AICI)

Decembrie 2018. Bonus: premierul-marionetă de la Bucureşti amplifică "gluma", etichetând drecretul drept nelegal şi lăsând deschisă Cutia Pandorei pentru o eventuală realimentare a crizei artificial create; un efort conştient al câtorva oficiali români de potenţare a semnelor de întrebare pe care şi le pun tot mai neliniştiţi aliaţii. (detalii AICI)

Ianuarie 2019. Scenariul sugerat de Liviu Dragnea, prin vocea premierului Viorica Dăncilă, este transpus în realitate: Guvernul atacă în instanţă decretul prin care a fost prelungit mandatul gen. Nicolae Ciucă în fruntea Statului Major al Apărării. (detalii AICI)

După cum se poate observa din cronologia făcută mai sus, între octombrie 2017 şi decembrie 2018 pare să nu se mai fi întâmplat nimic semnificativ, ca şi cum interesul lui Dragnea pentru acest dosar cu numeroase şi complicate implicaţii ar fi intrat în pământ. Dar aparenţele înşală.

La jumătatea intervalului, în iunie 2018, liderul PSD şochează audienţa internă şi internaţională printr-un diagnostic a cărui comunicare la scenă deschisă n-avea cum să anunţe ceva bun, dar semnalând totodată că nimic n-a fost lăsat la întâmplare: NATO a organizat şi finanţat statul paralel. 

Citatul complet: "Am vrut să arătăm și partenerilor noștri străini, pentru că după Revoluție, toți partenerii noștri, NATO, UE, ne-au spus și ne-au promis că o să ne învețe democrația, pentru că noi nu o știam...Venind din comunism, noi trebuia să învăţăm democraţia de la dumnealor. Eu zic ar trebui să își asume toți partenerii străini această responsabilitate: că au încurajat, ba chiar parțial au și finanțat acest stat paralel și acest sistem odios". (detalii AICI)

Cum ziceam, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Practic, în iunie 2018 Dragnea a "notificat" NATO că trecerea la faza a doua a ostilităţilor, adică ducerea lor la scenă deschisă, se apropie.

Şase luni mai târziu a început să acţioneze. Din acest punct de vedere, criza creată de Dragnea, via Guvern, în jurul poziţiei de şef al Statului Major al Apărării e mai degrabă acel "casus belli" de care liderul PSD şi camarila sa aveau nevoie pentru a trece la faza finală de izolare a României şi de NATO, nu doar de UE.

Ce are până la urmă NATO cu combaterea corupţiei la nivel înalt şi decuplarea reţelelor mafiote de la butoanele statului, adică tocmai ceea ce îl deranjează cel mai mult pe Liviu Dragnea şi grupul care-l sprijină din umbră? Ei bine, acest lucru a fost rezumat de Adrian Năstase în septembrie 2017, când a publicat pe blogul său o notă elaborată de Ministerul Justiţiei în 2002.

Documentul începea... chiar cu concluzia: "Adoptarea Ordonanţei de urgenţă privind Parchetul Naţional Anticorupţie s-a impus ca un obiectiv imediat, de importanţă maximă în procesul de aderare atât la Uniunea Europeană cât mai ales la NATO (....)" - detalii AICI. 

Am mai spus-o: Liviu Dragnea nu va ezita să recurgă la mişcări-şoc menite să servească obiectivelor sale. Şi cu cât va capta mai multe semnale că i se va răspunde cu mănuşi, cu atât mai îndrăzneţe vor fi şi loviturile pe care le va aplica.