Vremea se schimbă radical: după ger, vin zile de primăvară. Zonele în care vor fi 18 grade în weekend
Data actualizării: Data publicării:
Vremea se schimbă radical în toată țara. După gerul de săptămâna trecută, se vor înregistra temperaturi de primăvară, de până la 18 grade Celsius, în următoarele zile. Potrivit meteorologilor, cu astfel de temperaturi vom încheia iarna anul acesta, iar cele mai ridicate valori vor fi în special în zona sudică a țării.
Elena Mateescu, director general ANM, a spus la Digi 24 că în următoarele zile vom avea „o vreme deosebit de caldă, cu valori de temperatură care sâmbătă și duminică vor fi cu peste 10 grade Celsius mai mari față de ceea ce ar fi normal pentru această perioadă”.
„Vorbim de valori maxime care dumincă se vor situa, în special în regiunile extracarpatice, la valori de peste 15 grade, iar în extremitatea sudică a țării chiar 17 - 18 grade Celsius”, a adăugat ea.
Mateescu a spus că iarna calendaristică se va încheia de asemenea cu o vreme mai caldă decât în mod obișnuit.
„Vremea pentru săptămâna 20-27 februarie, iată ultima săptămâna din iarna calendaristică 2022-2023, ne așteptăm să mențină semnalul unor valori de temperaturi în medie peste ceea ce ar fi normal pentru ultima decadă a lunii februarie”, a spus ea.
Temperaturile neobișnuit de calde vin după un val de frig care a cuprins toată țara, săptămâna trecută. Au fost înregistrate temperaturi minime de minus 25 de grade, iar ninsoarea și viscolul au dus la închiderea mai multor drumuri.