Vreme rea în mare parte din țară. Cod galben în 26 de județe
Data actualizării: Data publicării:
Paisprezece judeţe se vor afla, de miercuri, de la ora 11:00, până joi, la aceeaşi oră, sub atenţionare cod galben de ninsori abundente şi vânt puternic, iar alte douăsprezece judeţe sunt deja sub cod galben de vreme rea. Potrivit meteorologilor, până joi după-amiază vor fi precipitaţii însemnate în cea mai mare parte a ţării.
Cele 14 judeţe care se vor afla sub cod galben de vreme rea începând cu ora 11:00 sunt Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Covasna, Vrancea, Harghita, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Suceava, scrie News.ro.
Potrivit meteorologilor, în aceste zone vor fi ninsori temporar însemnate cantitativ, cu depunere de strat de zăpadă consistent în estul Carpaţilor Meridionali, în Carpaţii Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în nordul Munteniei.
Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45-50 de kilometri la oră, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, în special în Carpaţii de Curbură, va depăşi 70 de kilometri la oră, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită şi vizibilitate redusă.
De asemenea, până miercuri la ora 11:00 este în vigoare o atenţionare cod galben de ninsori abundente, local viscolite, cu depunere de strat consistent de zăpadă pentru 12 judeţe: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până joi după-amiază vor fi recipitaţii însemnate în cea mai mare parte a ţării.
„Precipitaţiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest şi vor cuprinde toată ţara. În sudul şi în estul teritoriului se vor cumula local 15-20 l/mp şi pe spaţii restrânse, în special la deal şi la munte, peste 25-30 l/mp. În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitaţii mixte, iar în restul ţării vor fi mai ales ninsori”, au anunţat meteorologii.
Se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane şi submontane, iar în a doua parte a intervalului şi în Moldova.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că peste 10.600 de pompieri, poliţişti şi jandarmi, cu aproximativ 3.100 de mijloace tehnice, sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populaţiei, în judeţele aflate sub atenţionările de ninsori abundente şi viscol.
Conform MAI; Centrul Naţional de Conducere Integrată este în permanentă legătură cu Ministerul Transporturilor şi cu Ministerul Energiei pentru a facilita intervenţia echipelor de intervenţie dacă vor fi înregistrate defecţiuni în alimentarea cu energie electrică.
Ministerul Afacerilor Interne recomandă şoferilor care circulă în zonele aflate sub cod galben să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri, să se intereseze din timp asupra stării drumurilor şi să aibă maşinile echipate pentru circulaţia în condiţii de iarnă.