Vreme anormal de caldă în România. Ce anunță meteorologii pentru februarie

Data actualizării: Data publicării:
bucuresti vreme meteo panorama cladiri blocuri oras apus nori
Foto: Getty Images

Vremea este anormal de caldă pentru această perioadă a anului în mare parte din țară. Cu excepția regiunii vestice și  montane, precipitațiile vor fi puține și vântul nu va avea intensificări. Temperaturi peste normalul perioadei se anunță și în prima parte a lunii februarie, potrivit ANM.

În timp ce anul trecut, România era cuprinsă de fenomenul freezing rain, anul acesta temperaturile din mare parte din țară sunt caracteristice începutului de primăvară, ele ajugând chiar la 11 grade.

Meteorologii au anunțat pentru miercuri precipitații mixte în Banat și în Crișana, iar în zona montană, vor cădea ninsori slabe. În restul teritoriului, ploile vor fi puține. Vântul va avea intensificări la munte, iar pe crestele masivelor sudice și estice, rafalele vor depăși 100 km/h și vor spulbera zăpada.

În sud, în est și în centru, vântul va sufla cu viteze de până la 60 km/h. Valorile termice vor fi cuprinse între 1 grad Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei și 11 grade în Oltenia.

Prognoza meteo pentru București

În orele următoare, va ploua din când în când în București și valorile termice vor ajunge până la 9 grade Celsius în zona centrală. Vântul se va intensifica și va avea viteze de până la 50 km/h, iar presiunea atmosferică va fi în creștere.

Prognoza meteo la munte

La munte, miercuri, va continua să ningă slab. Vântul va avea viteze ce vor depăși 100 km/h și vor spulbera zăpada, în special pe crestele masivelor sudice și estice. Ninsori vor mai cădea până sâmbătă, atunci când vremea se va mai încălzi și vor apărea ploile slabe. Vântul va avea intensificări pe creste până spre sfârșitul săptămânii.

Prognoza meteo pentru ianuarie și februarie

Lunile ianuarie şi februarie vor înregistra abateri pozitive de temperatură, raportat la perioada din calendar, iar deficitul de precipitaţii va fi accentuat în continuare în zonele de sud, sud-est şi est ale ţării, arată estimările meteorologice prezentate, marţi, într-o conferinţă de specialitate, de către Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

„În a doua lună de iarnă vom înregistra cu siguranţă un plus, pentru că şi în următoarele zile, până la finele lunii ianuarie, în bună parte din ţară, vom avea valori ridicate coroborat cu perioada din calendar. Chiar şi debutul lunii februarie va păstra aceeaşi tendinţă, conform estimărilor meteorologice valabile pentru următoarele patru săptămâni, actualizate astăzi (marţi, n.r.). Astfel, observăm pentru săptămâna 27 ianuarie - 3 februarie abateri termice pozitive semnificative în toată ţara, cu cele mai mari valori în special în regiunile din sudul şi sud-estul ţării. Pe de altă parte, veştile sunt bune pentru zonele din partea de vest, centru şi nord-est a ţării, acolo unde ne aşteptăm ca, în următoarea perioadă, să avem precipitaţii însemnate cantitativ, exceptând din păcate partea de sud, sud-est şi est, unde tendinţa cantităţilor de precipitaţii rămâne spre deficit”, a explicat Mateescu.

Potrivit specialistului ANM, prima decadă a lunii februarie va aduce abateri pozitive ale valorilor medii termice mai mari de 4,5 - 5 grade Celsius, mai ales în sudul şi estul României.

„Din păcate, debutul lunii februarie şi mai ales prima decadă, urmează acelaşi semnal în ceea ce priveşte evoluţia regimului de temperaturi şi observăm abateri termice în continuare mai mari 4,5 - 5 grade pentru zonele din sudul şi estul ţării. Aceeaşi tendinţă spre deficit vedem în partea de sud şi sud-est a ţării. O uşoară tendinţă spre excedent se mai menţine în zonele intra-carpatice. Începând din a doua decadă a lunii februarie, datele indică la acest moment abateri pozitive şi cu tendinţă spre deficit în bună parte din ţară, mai ales în jumătatea de sud şi est a României”, a spus directorul general al ANM.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a organizat, marţi, la Academia Română, sesiunea de comunicări ştiinţifice cu tema „Impactul încălzirii globale asupra mediului şi societăţii”. 

Editor web: C. T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...