Schimbări bruște ale vremii în următoarea perioadă. Diferențe de 15 grade de la o săptămâna la alta

Data publicării:
femeie cu ochelari si fular la nas avand in fundal copaci infloriti
Foto: Guliver/GettyImages

Regimul termic prognozat pentru perioada 5 - 18 februarie va fi unul oscilant, de la o săptămână la alta, astfel încât se va trece de la maxime medii de 18-19 grade la valori chiar şi cu 15 grade mai scăzute, scrie Agerpres. Aria precipitaţiilor va fi destul de extinsă atât în primele zile ale acestei săptămâni, cât mai ales după data de 12 februarie, se menţionează în prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Vremea în Banat

În Banat, cu variaţii în general uşoare de la o zi la alta, în intervalul 5-12 februarie vremea va fi deosebit de caldă, valorile medii ale maximelor urmând a se încadra între 14 şi 18 grade. Ulterior zilei de 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză se estimează maxime de 3 - 4 grade, în medie regională. Minimele vor avea un parcurs similar cu cel al maximelor; în intervalul 5 - 12 februarie vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă şi se vor încadra între 3 şi 8 grade, iar ulterior nopţii de 12 februarie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză vor scădea până spre o medie de -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mare în ziua de 5 februarie, apoi va fi în creştere începând cu 12 februarie.

Vremea în Crișana

În Crişana, vremea va fi deosebit de caldă în decursul acestei săptămâni, când valorile medii ale maximelor se vor încadra între 12 şi 17 grade, iar cele ale minimelor între 4 şi 7 grade. După 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, urmând astfel ca, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, să se înregistreze medii ale maximelor de 3 - 4 grade şi ale minimelor în jurul a -4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în primele două zile ale intervalului, apoi din nou începând cu data de 12 februarie.

Vremea în Transilvania

În Transilvania, regimul termic va fi unul ridicat, până pe 12 februarie, când se vor înregistra valori medii ale maximelor cuprinse între 9 şi 16 grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire, urmând astfel ca până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele să scadă până spre valori medii în jurul a două grade. Valorile medii ale minimelor vor fi mai ridicate decât normele climatologice ale acestei perioade în intervalul 5- 13 februarie şi vor fi cuprinse între un grad şi patru grade, după care vor scădea treptat până la sfârşitul intervalului de prognoză, până spre -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în primele două zile ale intervalului şi, din nou, începând cu data de 13 februarie.

Vremea în Maramureș

În Maramureş, vremea va fi mai caldă decât în mod normal, în intervalul 5-12 februarie, când se vor înregistra valori medii ale maximelor cuprinse între 11 şi 16 grade. După 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, iar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor scădea până spre valori medii de 2 - 3 grade. Valorile medii ale minimelor vor fi mult mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei, în intervalul 5 - 13 februarie, şi vor fi cuprinse între 4 şi 6 grade, apoi acestea vor fi în scădere până la finalul analizat, când se vor înregistra valori medii în jurul a -4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată luni şi marţi (5 şi 6 februarie), precum şi în zilele de 8 şi 9 februarie, însă din nou după data de 13 februarie.

Vremea în Moldova

În Moldova, timp de o săptămână (5-12 februarie) se vor consemna valori medii ale maximelor cuprinse între 12 şi 18 grade. Mai târziu, vremea va intra într-un proces de răcire. Astfel, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor scădea până spre valori medii în jurul a 2 grade. Valorile medii ale minimelor vor fi mult mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în intervalul 5- 13 februarie, şi vor fi cuprinse între un grad şi 7 grade, apoi vor scădea treptat până la sfârşitul intervalului, spre -5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată în prima zi a intervalului şi, din nou, începând cu data de 13 februarie.

Vremea în Dobrogea

În Dobrogea, până luni, 12 februarie, valorile medii ale maximelor se vor încadra între 15 şi 17 grade, iar cele ale minimelor între 4 şi 9 grade. Ulterior, vremea se va răci, iar maximele vor scădea spre valori medii de 4 - 5 grade, în timp ce minimele ajung la -1 grad. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte începând cu data de 13 februarie.

Vremea în Muntenia

În Muntenia, vremea va fi deosebit de caldă, iar în perioada 5 -12 februarie, valorile medii ale maximelor se vor încadra între 16 şi 18 grade, iar cele ale minimelor între 3 şi 7 grade. De la începutul săptămânii viitoare, regimul termic va intra într-un proces de răcire, astfel încât până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor scădea spre valori medii de 4 - 5 grade, iar minimele până în jurul a -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va creşte începând cu data de 13 februarie.

Vremea în Oltenia

În Oltenia, valorile medii ale maximelor vor fi mari pentru această perioadă, iar până pe 12 februarie se vor încadra între 15 şi 19 grade. De asemenea, minimele vor oscila între 3 şi 5 grade. După data de 12 februarie, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, maximele vor scădea spre valori medii de cel mult 6 grade, iar minimele până în jurul a -3 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată la începutul intervalului, apoi din nou începând cu data de 13 februarie.

Vremea la munte

La munte, regimul termic va fi ridicat, în intervalul 5-12 februarie, când valorile medii ale maximelor se vor încadra între 3 şi 8 grade, iar cele ale minimelor între -2 şi 2 grade. De săptămâna viitoare (din 12 februarie) vremea va intra într-un proces de răcire, iar maximele vor scădea spre valori medii de 4 grade, în timp ce minimele până în jurul a -10 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată la începutul intervalului, apoi din nou începând cu data de 12 februarie.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...