Prognoza meteo. Un val de aer polar ajunge în România. Temperaturile scad și vor începe ninsorile

Data actualizării: Data publicării:
lumini ninsoare vreme zapada meteo bucuresti capitala
Foto: Getty Images

Ultimele zile din 2019 vor fi cu adevărat unele de iarnă, se arată în prognoza meteo emisă de ANM. Un front de aer rece va ajunge în sud-estul Europei, iar în paralel unul de aer cald, neobișnuit pentru această perioadă, va afecta jumătatea vestică a continentului.

În Balcani, cel mai frig va fi în vestul peninsulei, pe coasta Adriatică.

Meteorologii britanici susțin că va ninge în Carpați și Balcani. Izolat, la altitudini mari, stratul de zăpadă ar putea atinge 50 de centimetri săptămâna viitoare.

„Pauza de iarnă” se va termina după Anul Nou, când europenii vor avea parte de aceeași vreme mult mai caldă decât normal, cum a fost până acum.

Mihai Timu, meteorolog ANM, a explicat la Digi24 că sunt așteptate ninsori în mare parte din țară în ultimele zile din an, inclusiv în București.

„În privința precipitațiilor, vor mai apărea, la noapte, mâine și poimâine (vineri și sâmbătă n.r.). Vorbim de ninsori la munte, iar în Moldova, Transilvania, Maramureș, încet-încet, pe lângă ploi să apară și lapoviță și ninsoare treptat. Asta pentru că va pătrunde o masă de aer mai rece pe circulația aerului din nord, urmând ca în noaptea de sâmbătă spre duminică, precipitațiile sub forma de ninsoare să apară în partea de centru, est și sud-est a teritoriului, iar duminică să mai ningă în general slab în jumătatea de sud-est a teritoriului, după care precipitațiile să mai ia o pauză.

Regimul termic va fi unul de iarnă. Până acum, luna decembrie ne-a adus temperaturi cu mult peste media perioadei, motiv pentru care și în acest moment, până pe 25 decembrie, vorbim de o medie climatologică de plus 3.8 față de media aceleiași perioade față de anii 1980-2010, ceea ce o situează deocamdată pe primul loc, dar va trebui să așteptăm sfârșitul lunii ca să vedem dacă va fi într-adevăr cea mai căldurosă lună din ultimii 50 de ani.

Odată cu pătrunderea aerului rece, polar, temperaturile mai scad. Revenim la un regim termic normal. Pe timpul nopților, vor apărea temperaturile predominant negative, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Sâmbătă spre duminică și duminică spre luni, vorbim de -8...-10 grade în Transilvania, până la 0 grade în zona litoralului și în capitală urmând să apară valori negative de -2 grade.

În Capitală, așteptăm să ningă slab cantitativ, duminică dimineață și pe zi”, a spus Mihai Timu, meteorolog ANM.

Redactor : C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...