Atmosfera mohorâtă va fi prezentă în cea mai mare parte a ţării. Ploile vor prefera jumătatea de sud a ţării, unde vor fi averse cu tunete şi fulgere, iar cantităţile de apă vor trece, izolat, de 20 l/mp. La munte, vor fi precipitaţii mixte şi vânt, iar unele intensificări vor apărea şi prin est şi sud-est. Maximele vor mai ajunge la 17 grade Celsius doar în centrul şi în nord-vestul ţării.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, de asemenea, sâmbătă dimineaţa o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Mehedinţi şi Dolj, valabilă până la ora 21:00.
Prognoza meteo pentru următoarele zile
Procesul de răcire a vremii va cotinua în perioada următoare, dar ploile vor bate uşor în retragere. Până la finalul săptămânii, ele vor fi prezente în special în sud-vest, în sud şi în est. Apoi luni, noaptea se vor muta treptat spre nord-est, iar marţi precipitaţii vor cădea în regiunile nordice şi mai puţin în cele centrale. Pe fondul răcirii vremii, lapoviţa va apărea în zonele deluroase aferente, iar la altitudini mai mari va ninge.
Prognoza meteo la munte
La munte, ploile vor fi prezente mai ales în masivele din jumătatea de sud a ţării în acest weekend. Pe crestele mai înalte de 1700 m, va ninge. La începutul săptămânii viitoare temperaturile vor scădea, motiv pentru care, ninsorile vor apărea şi la altitudini mai mici, în majoritatea masivelor.