Prognoza meteo. La munte ninge și va fi viscol, în sud vremea rămâne mai caldă decât de obicei, dar va ploua mai mult

Data actualizării: Data publicării:
brazi acoperiti cu zapada
Avertizări de vânt și viscol la munte. Foto: Agerpres

Urmează două zile cu alerte meteo de ploi și ninsori abundente și vânt puternic. Scad și temperaturile, dar în sudul țării vremea va rămâne mai caldă decât de obicei, a spus la Digi24 Elena Mateescu, director general ANM.

„Vorbim, până miercuri la ora 10.00, de o informare meteo ce vizează precipitații în aproape toată țara, cantități care vor cumula 15-25 de litri pe metru pătrat, la munte mai ales și în zonele joase de relief, Transilvania și Moldova.

E posibil să consemnăm și precipitații mixte în noaptea de marți spre miercuri, iar vântul va fi în intensificare, cu viteze la rafală, mai alex în zona montană, de 60-80 de kilometri pe oră, iar în restul zonelor mai joase de relief – viteze de 45-55 de kilometri pe oră”, a spus Mateescu.

De asemenea, de astăzi de la ora 18.00, intră în vigoare o avertizare de precipitații în cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-vestul Moldovei și în zona montană.

„Așteptăm valori de 25-30 de litri pe metru pătrat, izolat chiar 50 de litri pe metru pătrat, iar la altitudini mai mari de 1.500 de metri, mai ales mâine în Carpații Orientali și Meridionali vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă”, a spus meteorologul.

„Din punct de vedere termic, vom consemna valori în scădere, de la 19, 20, 22 de grade, cum am avut săptămâna trecută, dar vor fi valori care în mare parte din țară, mai ales în jumătatea sudică, se vor menține mai mari decât perioada din calendar, chiar dacă vor fi în scădere, la 14-15 grade. E posibil ca minimele să se apropie de normele specifice datei din calendar, mai ales în noaptea de marți spre miercuri și miercuri spre joi – vorbim de valori între minus 5 până la 3 grade Celsius”, a spus Mateescu.

„Masa de aer cald rămâne încă de interes, mai ales în jumătatea sudică a țării, cu valori de 14-15 grade. Aici vor predomina ploile, cu valori de 20-30 de litri pe metru pătrat, izolat peste 40 de litri, ceea ce va impune o monitorizare atentă și din punct de vedere hidrologic, mai ales că luna februarie în general are o medie multianuală foarte scăzută, doar 30 de litri pe metru pătrat pe întreaga lună. La munte, însă, cu siguranță vom vorbi de fenomene specifice de iarnă, mai ales la peste 1.500 de metri, unde stratul de zăpadă nou depus, asociat și cu intensificările de vânt, e posibil să genereze fenomen de viscol și, posibil, risc de avalanșă”, a adăugat ea.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri