Prima dimineață cu temperaturi negative din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Data actualizării: Data publicării:
gheata formata pe un geam
Foto: Guliver/Getty Images

Sâmbătă dimineață la Miercurea Ciuc s-au înregistrat temperaturi sub 0 grade Celsius. La fel și în Vârful Ceahlău-Toaca. Meterologii anunțaseră temperaturi apropiate de pragul înghețului în depresiuni. În zilele următoare însă vremea se va mai încălzi.

Mercurul termometrelor a scăzut, sâmbătă dimineaţa, la Miercurea Ciuc, până la minus 2,9 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată la nivel naţional, potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Temperatura a fost resimțită însă ca minus 4.

Temperaturi negative s-au mai înregistrat şi în alte localităţi din Harghita, respectiv minus 1 grad Celsius la Topliţa şi minus 0,6 grade Celsius la Joseni.

La toate staţiile meteo unde temperaturile au fost negative s-a înregistrat şi brumă.

Scăderea de temperatură s-a produs pe un fond de cer degajat, cu presiune ridicată şi în urma pătrunderii de aer rece din sector nordic, potrivit Agerpres.

Meteorologul Cristina Blaga de la Centrul Regional Sibiu a declarat pentru Agerpres că minima înregistrată la Miercurea Ciuc este mai scăzută decât normalul perioadei, dar au mai fost și ani când, în aceeaşi zi, mercurul termometrelor a înregistrat valori chiar şi de minus 5 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

Aerul rece va persista și în prima zi de weekend, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire.

Vremea va fi frumoasă, cu valori termice normale pentru această dată. Maximele vor fi cuprinse între 19 grade Celsius în depresiuni și 25 de grade în sud-vest. Pe parcursul zilei de sâmbătă, soarele va fi generos, iar vântul va avea intensificări ușoare în sudul țării și în vestul Carpaților Meridionali.

Ziua de duminică va începe cu temperaturi apropiate de pragul înghețului în depresiuni și cu condiții de ceață. După prânz, însă, valorile termice vor trece de 20 de grade în toată țara, iar vântul va avea unele intensificări prin sudul Banatului.

Temperaturile vor continua să crească la începutul săptămânii atât pe timpul zilei, cât și noaptea. Astfel, marți, maximele vor atinge 29 de grade Celsius, o valoare mai ridicată față de normalul perioadei.

Vremea la munte

La munte, vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă dimineața și noaptea. Vântul va avea ușoare intensificări în masivele sud-vestice, iar în depresiunile Carpaților Orientali vor fi condiții de brumă. De duminică, atmosfera se va încălzi ușor.

Vremea la mare

Pe litoral, atmosfera va fi răcoroasă, cu maxime ce nu vor mai trece de 20 de grade Celsius. De duminică, însă, vremea va deveni predominant frumoasă: temperaturile vor atinge din nou 24 de grade.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...