Meteorolog, veste bună pentru concedii: În ultimii ani, septembrie a fost mai degrabă ultima lună de vară, decât prima lună de toamnă

Data actualizării: Data publicării:
O fată se răcorește într-o fântână arteziană.
Europa se confruntă cu temperaturi extrem de ridicate. Foto: GettyImages

Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM a declarat vineri seara la Digi24 că, statistic, de la jumătatea lunii iulie și până cel puțin la jumătatea lunii septembrie vremea ar trebui să fie frumoasă, potrivită pentru vacanțe. „O veste bună pentru concedii este faptul că în ultimii ani septembrie a ținut să fie mai degrabă ultima lună de vară, decât prima lună de toamnă”, a spus Georgescu.

Florinela Georgescu, directorul executiv ANM: O estimare, pentru următoarele patru săptămâni, arată că am putea să avem cam același regim de vreme, în sensul apariției unor episoade cu temperaturi foarte ridicate, urmate de instabilitate atmosferică, și poate chiar amândouă la un loc, cum se întâmplă în aceste zile.

Nu este ceva neobișnuit. Ultimele veri au fost cam așa.

Pe de altă parte, vestea mai bună este că, statistic vorbind, dincolo de jumătatea lunii iulie ar trebui să avem o perioadă cu mai puțină instabilitate, până spre sfârșitul lunii septembrie, chiar.

Iarăși o veste bună pentru concedii este faptul că în ultimii ani, septembrie a ținut să fie mai degrabă ultima lună de vară, decât prima lună de toamnă.

De ce vă spun să nu ne planificăm concediile în funcție de aceste estimări sezoniere? Pentru că estimările pe durate lungi de timp se fac practic pentru medii. Deci pentru temperatura medie și eventual pentru cantitatea maximă estimată de precipitații. Asta nu dă o informație foarte utilă.

Dar, repet, statistica ne spune că după jumătatea lunii iulie, spre jumătatea lui septembrie cel puțin, ar trebui să fie perioade mai lungi cu vreme mai stabilă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor