Vremea va fi din nou deosebit de caldă joi, cu temperaturi maxime cuprinse între 16 şi 26 de grade, mai scăzute în Moldova şi pe litoral, unde vor fi în jur de 10 grade. Nori trecători şi ploi izolate, însoţite şi de tunete şi fulgere ar putea apărea doar prin extremităţile de vest şi nord-vest ale ţării precum şi la munte, iar vântul va avea intesificări uşoare în Banat şi în Moldova.
Ploile se vor înmulţi pe măsură ce ne apropiem de weekend. Averse cu descărcări electrice vor apărea local în regiunile nordice, estice şi centrale, pe parcursul zilei de mâine, precum şi sâmbătă seara. Temperaturile vor scădea uşor în acele regiuni, apoi, duminică, maximele se vor opri la 20 de grade Celsius. În ultima zi a săptămânii, averse cu tunete şi fulgere vor apărea în aproape toate regiunile, iar la altitudini foarte mari vor fi precipitaţii mixte.
În Bucureşti, cerul se va menţine senin în mare parte a zilei de joi. Temperaturile vor urca până la valori de 19..20 de grade în centrul oraşului grade, iar vântul va adia uşor. Presiunea aerului nu se va modifica semnificativ şi va rămâne mai mică faţă de cea confortabilă.
În Capitală vremea va rămâne însorită şi deosebit de caldă până sâmbătă. La început de weekend, temperaturile nu vor mai trece de 16 grade Celsius şi norii vor fi trecători. Aversele se vor înmulţi de duminică dimineaţa şi vor strica planurile bucureştenilor de petrecere a finalului de săptămână.