METEO. Când se va îndrepta vremea

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_1110003857

Nu vom scăpa prea curând de ploi, anunță meteorologii. Conform alertelor în vigoare, astăzi instabilitatea atmosferică va fi accentuată în aproape toată ţara.

Luni vor fi averse, descărcări electrice, vijelii şi, posibil, căderi de grindină, iar în regiunile sudice, sud-vestice şi centrale, izolat se vor aduna peste 80 de litri de apă/mp. În celelalte zone, cantităţile de apă vor depăşi frecvent 25 de litri/mp. Temperaturile, destul de scăzute pentru această perioadă, vor fi cuprinse între 19 şi 29 de grade Celsius.

Ploile însoţite de tunete, fulgere şi vânt alert vor fi prezente şi marţi în majoritatea regiunilor, însă miercuri se vor retrage spre zonele deluroase şi montane, unde vor avea caracter local. La mijlocul săptămânii, câteva furtuni vor mai fi posibile în special în vestul, nordul şi centrul teritoriului. În ceea ce priveşte arşiţa, aceasta va reveni pe parcursul zilei de joi, în afara arcului carpatic, unde maximele vor ajunge la 32...33 de grade Celsius.

"Mai multe ploi și mai intense vor fi până marți. Miercuri și joi se mai ameliorează vremea, însă tot vor fi din loc în loc averse, descărcări electrice, intensificări de vânt izolat să se mai adune cantități mai mari de apă în zonele de deal și munte. Joi o probabilitate mai mare în vestul, nordul și centrul țării, dar vestea bună e că vor fi mai multe ore cu soare și vor crește și temperaturile. În ziua de joi vom avea un valori de temperatură care în regiunile extracarpatice vor depăși 30 grade Celsius, în timp ce în celelalte regiuni vor fi cuprinse între 27 și 29 grade Celsius. Așadar temperaturi ceva mai normale pentru această perioadă, dar nu scăpăm cu totul de ploi nici săptămâna aceasta," explică meteorologul  Meda Andrei.

Iată cum va evolua vremea în perioada 9-22 iulie:

BANAT În primele zile vremea se va încălzi treptat, astfel că în data de 11 iulie media temperaturilor maxime va atinge 29 de grade. Până la finalul primei săptămâni nu vor mai fi variații termice semnificative. Cea de a doua săptămână va debuta cu o ușoară răcorire (de 1...2 grade în medie), dar din 18 iulie valorile termice diurne vor crește din nou, iar media lor va ajunge, în ultimele două zile de prognoză, la 31 de grade. Tendința generală a temperaturilor nocturne va fi de creștere ușoară și treptată, de la o medie de 15 grade în prima zi, până la 17 grade în ultima. Vor fi ploi aproape în fiecare zi, dar mai intense și pe arii mai extinse în zilele de 9 și 10 iulie, precum și după data de 15 iulie.

CRIŞANA În prima săptămână valorile termice diurne vor crește treptat, de la o medie de 24...25 de grade în prima zi, până în jurul valorii de 29 de grade în ultima. O ușoară răcorire a vremii (de 1...2 grade) se va resimți la începutul celei de a doua săptămâni, apoi se va încălzi din nou, astfel că la sfârșitul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime va ajunge la 30 de grade. Media temperaturilor minime va avea ușoare variații, între 15 și 17 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în zilele de 9 și 10 iulie, precum și după data de 15 iulie.

TRANSILVANIA Vremea se va încălzi ușor și treptat până spre sfârșitul primei săptămâni, când media temperaturilor diurne se va situa în jurul valorii de 27 de grade. Între 14 și 19 iulie nu vor fi variații termice semnificative, apoi valorile termice diurne vor începe să crească din nou, astfel că la sfârșitul intervalului media lor se va situa în jurul valorii de 29 de grade. Media temperaturilor minime va fi, pe tot intervalul, de 13...14 grade. Va ploua aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse și mai intens, în primele două zile.

MARAMUREŞ Valorile termice diurne vor fi în creștere până în data de 11 iulie, când media lor se va apropia de 28 de grade, apoi vor avea ușoare variații de la o zi la alta, media urmând a se situa între 27 și 29 de grade. Media temperaturilor minime se va situa între 14 și 16 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în fiecare zi.

MOLDOVA Vremea va intra într-un proces de încălzire până în jurul datei de 12 iulie, când media valorilor termice diurne va atinge 30 de grade. În următoarele două zile va scădea cu aproximativ 3 grade, apoi, până în 18 iulie nu se va mai modifica semnificativ. O ușoară încălzire se va resimți din nou, după data de 20 iulie. În cea mai mare parte a intervalului, media temperaturilor nocturne va fi de 16...17 grade. Vor fi condiții de ploaie în fiecare zi, dar mai ales în primele două zile și după data de 15 iulie.

DOBROGEA Valorile termice vor fi în creștere până în jurul datei de 13 iulie, când media maximelor va fi de 30 de grade, iar a minimelor de 21 de grade. În următoarele 4 zile temperaturile vor scădea ușor și treptat, astfel că în data de 17 iulie se va înregistra o medie a temperaturilor maxime de 28 de grade și a minimelor de 19 grade. Până la sfârșitul intervalului de prognoză nu vor mai fi variații importate. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în primele zile și după data de 16 iulie.

MUNTENIA Vremea va intra într-un proces de încălzire până în data de 13 iulie, când media maximelor termice va atinge 31 de grade. În următoarele 5 zile valorile termice diurne vor scădea treptat, cu aproximativ 3...4 grade, apoi se va încălzi din nou, iar la finalul intervalului de prognoză media maximelor termice va reveni la 31 de grade. Evoluția temperaturilor minime va fi destul de asemănătoare, iar media lor va oscila între 15 și 17 grade. În primele două zille vor fi intervale cu ploi în întreaga regiune, apoi pe arii mai restrânse.

OLTENIA În primele 4 zile din intervalul de prognoză temperaturile maxime vor fi în creștere, de la o medie de 22 de grade în prima zi, până la 31 de grade în data de 12 iulie. Ulterior, nu vor mai fi variații termice importante, iar media valorilor maxime de temperatură va fi între 28 și 31 de grade. Temperaturile minime nu vor avea oscilații atât de mari, iar media lor se va situa între 15 și 17 grade. În primele două zile va ploua pe arii extinse și se vor acumula cantități mai importante de apă. Condițiile de ploaie vor reveni după data de 15 iulie.

LA MUNTE Vremea se va încălzi ușor și treptat până în jurul datei de 12 iulie, când media maximelor termice va fi de 19 grade, iar a minimelor de 11 grade. Ulterior nu se vor mai înregistra modificări semnificative ale regimului termic. Vor fi ploi în fiecare zi, iar cantitățile cele mai mari de apă vor cădea în primele zile.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...