HARTĂ. Cupolă de căldură în România: Meteorologii au emis cod galben de caniculă. Temperaturile vor ajunge și la 39 de grade Celsius

Data publicării:
soare si termometru
Valul de căldură va continua treptat să se extindă şi să se intensifice în toată ţara. FOTO: Shutterstock

Meteorologii anunţă caniculă luni şi marţi, în cea mai mare parte a ţării, temperaturile urmând să ajungă la 39 de grade în regiunile sudice. Valul de căldură va continua treptat să se extindă şi să se intensifice în toată ţara.

ANM a emis o atenţionare meteorologică cod galben pentru luni, 8 iulie, când sunt prognozate val de căldură, caniculă şi disconfort termic ridicat.

„Valul de căldură se va extinde şi intensifica uşor în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală şi jumătatea de sud a Moldovei, unde va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, transmit meteorologii.

O atenţionare similară a fost emisă şi pentru marţi, 9 iulie.

„Valul de căldură va continua să se extindă şi să se intensifice în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală, local în Moldova şi Maramureş, precum şi în sud-vestul Transilvaniei, unde va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade şi local 38...39 de grade în regiunile sudice, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală”, precizează ANM.

Valul de căldură va continua treptat să se extindă şi să se intensifice în toată ţara.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri