Suntem în plină alertă de vreme rea. Meteorologii și hidrologii au emis coduri portocaliu și galben de ploi abundente și inundații pentru regiunile nord-vestice. Scad drastic și temperaturile. Meteorologii spun că în următoarele săptămâni vor fi alternanțe termice importante, de la zile cu vreme caldă cu maxime de 15 grade, la zile geroase cu temperaturi cu minus.
Mihai Huștiu, meteorolog ANM, a declarat la Digi24 că ploile estimate s-au confirmat în ultimele 24 de ore, iar în Apuseni s-au înregistrat 60 de litri pe metru pătrat. Ploile vor continua și azi, în vest, sud-vest, centru și nord, iar până la ora 12.00 e în vigoare avertizarea de cod portocaliu.
După-amiază, ploile se mută spre sud-vest și sud. Vineri, ploi locale vor fi în sud și precipitații mixte în vest. În weekend vor fi ploi, burniță, ploi slabe și fulguieli ușoare.
Potrivit meteorologului, în zilele următoare vor fi schimbări mari privind temperaturile. Dacă azi vremea va fi deosebit de caldă în sud-est, cu maxime cu 10 – 15 grade peste normalul perioadei, de vineri se va resimți o răcire accentuată în toată țara, iar maximele vor fi între 1 grad și cel mult 9 grade.
Răcirea va continua și sâmbătă, cu maxime între minus 2 și 5 grade. Nopțile vor fi tot mai reci, cu valori între minus 7 grade și zero grade.
De vineri precipitațiile se vor restrânge, doar în Banat vor fi ninsori slabe, iar în Oltenia și Dobrogea va fi lapoviță.
Meteorologul a explicat că alternanțe termice vor fi și în următoarele două săptămâni, vor fi trei - patru zile cu vreme caldă, apoi vreme rece.
Sărbătorile vor aduce temperaturi mai ridicate față de normal. După răcirea din weekend, vremea se va încălzi din nou, după 22 – 23 decembrie va intra un val de aer rece, dar pentru scurtă durată, apoi vor fi iar alternanțe termice.
Remarcăm că vor fi alternanțe rapide de la un interval la altul, vor fi încălzire, ninsori. În perioada sărbătorilor vor fi ninsori mai mult la munte, a declarat meteorologul.
Editor : G.M.