Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol în 12 judeţe din Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi Carpaţii Meridionali, valabilă până miercuri dimineaţa.
Astfel, în intervalul 23 martie, ora 2:00 - 25 martie, ora 10:00, în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi Carpaţii Meridionali, temporar va ninge abundent (30 - 50 litri/mp), iar stratul de zăpadă va fi consistent.
Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 40 - 55 km/h, iar în Carpaţii Meridionali, în judeţele Olt şi Teleorman, precum şi în sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, rafalele vor atinge 60 - 70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.
Judeţele vizate de Cod portocaliu, unele doar parţial, sunt: Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, iar total, Argeş, Teleorman, Olt, Vâlcea, Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Caraş-Severin.
De asemenea, în acelaşi interval de timp, vor fi în vigoare avertizări Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ şi viscol la munte în Carpaţii Orientali, Munţii Apuseni, sudul Transilvaniei, iar în Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei se vor semnala intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte
" În zona Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni, precum şi în sudul Transilvaniei, temporar va ninge, moderat cantitativ (10 -20 litri/mp) şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 - 60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăşi 70 - 90 km/h, viscolind ninsoarea", precizează meteorologii.
În Dobrogea şi în jumătatea estică a Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 - 75 km/h. Temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător şi ploaie, favorizând formarea poleiului.
Redactare G.M.