Cod galben de ceaţă în Bucureşti şi alte 12 judeţe. Lista zonelor afectate

Data publicării:
Ceata meteo vremea - Guliver GettyImages

Meteorologii au emis duminică mai multe avertizări cod galben de ceaţă, fiind vizate 12 judeţe şi Capitala. Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă, pe mai multe drumuri judeţene.

Judeţele vizate sunt Harghita, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, până la ora 9.00.

De asemenea, până la ora 12.00 sunt vizate judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Neamţ, Vrancea, Iaşi şi Vaslui.

În Capitală se anunţă ceaţă până la ora 9.00.

Totodată, meteorologii anunţă burniţă în mai multe zone.

Potrivit ANM, în zonele aflate sub atenţionare, ceaţa scade vizibilitatea sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Totodată, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, determinând scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat, sub 50 de metri, pe drumurile din mai multe judeţe ale ţării, precum Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Botoşani, Bacău, Vaslui, Harghita, dar şi în Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri