Cod galben de caniculă în cinci judeţe şi în Bucureşti. Până la cât vor urca temperaturile

Data publicării:
Vremea caniculară în România până la finalul lunii august. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic pentru cinci judeţe şi municipiul Bucureşti, valabilă pe parcursul zilei de vineri.

Potrivit meteorologilor, în cursul zilei de vineri, în sudul Olteniei şi sud-vestul şi centrul Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 35-37 de grade.

Sunt vizate de atenţionare judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti.

De asemenea, ANM semnalează că vineri vor fi manifestări de instabilitate atmosferică în special în zonele de munte.

Vremea în București

Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când și disconfortul termic va ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35...36 de grade.

Cerul va fi variabil, dar mai ales spre seară vor fi înnorări temporare și posibil averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri