Avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte din ţară. Zonele afectate
Data actualizării: Data publicării:
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până marţi seară în cea mai mare parte din ţară.
Potrivit meteorologilor, luni, în intervalul orar 14:00 - 23:00, în Muntenia, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania, Dobrogea şi la munte, vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii, frecvente descărcări electrice, grindină şi averse torenţiale. Îndeosebi în intervale scurte de timp se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 25 - 35 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.
De asemenea, în intervalul 6 mai, ora 23:00 - 7 mai, ora 23:00, în Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea şi caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 25 - 30 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 60 l/mp. Aversele vor mai fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină.
În zonele montane, iar trecător şi în Transilvania şi Subcarpaţii Moldovei, precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. La altitudini de peste 1.500 de metri vântul va avea intensificări de peste 70 - 80 km/h spulberând zăpada.
ANM precizează că, mai ales pe parcursul zilei de marţi (7 mai), local vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu rafale cuprinse în general între 55 şi 65 km/h, iar vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată, în toată ţara.