Acest aprilie va intra în topul celor mai reci din istorie. Meteorologii spun însă că după zăpada de azi ajungem la 30 de grade
Data actualizării: Data publicării:
Este atmosferă de iarnă în județele Covasna și Harghita, unde în această dimineață a nins abundent, iar traficul rutier a fost îngreunat. Este probabil o ultimă răbufnire a iernii, spun meteorologii care anunță că vremea se va schimba brusc și că temperaturile vor ajunge până la finalul săptămânii la 30 de grade Celsius.
Meteorologul ANM, Mihai Huștiu, a explicat la Digi24 că aceste zile se caracterizează prin temperaturi cu aproape 3 grade sub normalul perioadei și că această lună aprilie va intra probabil în clasamentul celor mai reci luni aprilie din istoria măsurătorilor meteo, "probabil pe locul 3 sau 4".
Miercuri dimineață, spre exemplu, au fost minus 2, minus 3 grade Celsius în Moldova, iar stratul de zăpadă nou depus a fost de 5- 6 centimetri.
Vremea se va încălzi însă semnificativ în următoarele zile, a spus Mihai Huștiu, care a explicat și motivul acestei creșteri bruște de temperatură: "Va veni o masă de aer cald din Nordul Africii, astfel că la sfârșitul săptămânii se vor depăși 25 de grade în multe zone. Duminică vor fi 30 grade Celsius în sud, ceea ce înseamnă temperaturi mai ridicate cu 7 - 8 grade față de normalul perioadei".
În Deltă și pe litoral însă, va fi mai rece, maximele termice fiind de 17 - 19 grade.
"Iarna trebuie să se încheie cu aceste ultime fenomene meteo din Harghita. De joi temperaturile încep să crească", a adăugat meteorologul.