VIDEO. Banana dintr-o operă de artă expusă într-un muzeu din Seul a fost mâncată de un vizitator

Data actualizării: Data publicării:
banana lipita pe perete
Un student la Arte din Coreea de Sud a mâncat o banană care făcea parte dintr-o lucrare a artistului vizual Maurizio Cattelan FOTo: Profimedia Images

Un student la Arte din Coreea de Sud a mâncat o banană care făcea parte dintr-o lucrare a artistului vizual Maurizio Cattelan, spunând că i s-a făcut foame, pentru că sărise peste micul dejun.

Opera de artă numită „Comedian”, care face parte din expoziția lui Cattelan „WE”, era o banană coaptă lipită cu bandă adezivă pe un perete din Muzeul de Artă Leeum din Seul. După ce a mâncat banana, studentul, Noh Huyn-soo, a lipit coaja de perete, relatează BBC.

Ulterior, angajații muzeului au pus o nouă banană în același loc. Incidentul a fost filmat de prietenul studentului.

Muzeul de Artă a precizat pentru presa coreeană că nu-i va cere daune studentului.

Banana expusă este înlocuită la fiecare două sau trei zile.

În filmările postate online, se aude o voce care spune „scuzați-mă”, în timp Noh ia banana de pe perete și începe să o mănânce. Apoi lipește coaja de perete și se fotografiază, după care pleacă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media


„Deteriorarea unei opere de artă ar putea fi văzută ca o operă de artă în sine, m-am gândit că ar fi interesant”, a spus studentul pentru presa locală.

Când i s-a spus despre incident, Maurizio Cattelan a spus: „Nicio problemă”.

Nu este prima dată când bananele folosite de Cattelan sunt mâncate de un vizitator.

În 2019, artistul David Datuna a luat banana și a mâncat-o după ce opera de artă a lui Cattelan fost vândută cu 120.000 de dolari, la Art Basel din Miami. Banana a fost și atunci înlocuită rapid și nu a fost luată nicio măsură împotriva lui Datuna.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri