Galerie Foto Un bărbat a transformat un vechi vagon de tren în cazare premium pentru turiști

Data publicării:
02574d4c-d6c2-4f74-b0ca-e76cf74e03d2
Foto: CR Station Train Caboose/ Airbnb

Jim Dotzenrod și fiica sa Danielle au transformat un vechi vagon, folosit în trecut de echipajul unui tren de marfă american, în cazare pentru turiști, transmite Insider.

Vagonul construit în 1973 încă are scaunul conductorului și balustradele, precum și noi facilități, inclusiv o terasă.

Vagonul este situat în orașul Decorah, statul Iowa.

Jim Dotzenrod a condus pe lângă un șir de astfel de vagoane din Decorah de câteva ori înainte să arunce o privire mai îndeaproape în 2016.

Proprietarul vagoanelor nu a dorit să vândă vreunul dintre cele 10 vehicule pe șine, iar bărbatul a trebuit să-și caute singur unul.

Astfel a găsit un vagon la un centru de reciclare, unde urma să fie tăiat pentru fier. Jim Dotzenrod a ajuns la un acord să cumpere vagonul de 23,5 tone cu 8.000 de dolari.

Jim Dotzenrod este un tâmplar pensionat care anterior a transformat un siloz atașat la ferma sa într-o cazare populară pe Airbnb.

Mutarea vagonului de la centrul de colectare de fier vechi pe proprietatea bărbatului a fost dificilă, fiind nevoie de un camion, o macara și un lift.

Fiica lui Dotzenrod, Danielle, în vârstă de 42 de ani, a declarat pentru Insider că tatăl ei a cumpărat șine de tren adevărate pentru a le folosi ca bază pentru vagon.

Procesul de renovare a costat 4.000 de dolari și a implicat și spălarea cu presiune pentru a scoate mirosul de diesel.

Vagonul are un pat matrimonial și un set de paturi suprapuse care poate ține până la patru oameni. De asemenea, înăuntru se află o bucătărie cu cuptor cu microunde și frigider, o baie și o plită cu două arzătoare, precum și un minibar pentru cocktailuri. Proprietatea are aer condiționat, Wi-Fi și TV.

Danielle a spus că tatăl ei și-a folosit măiestria în tâmplărie pentru a înlocui metalul cu lemn.

De asemenea, noi ferestre și o scară au fost instalate.

Bărbatul a lucrat cu nopțile după ce-și termina programul obișnuit.

Întregul proiect de renovare a durat aproape șase luni și a fost finalizat în noiembrie 2016.

Astfel de proiecte există și în statul american Pennsylvania, unde sunt vagoane transformate în cazări sau motel pentru turiști.

Foto: CR Station Train Caboose/ Airbnb
Foto: CR Station Train Caboose/ Airbnb

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri