Ofertă de nerefuzat pentru cei care vor să trăiască măcar o zi ca Prinţul Charles. Se pot caza în casa lui din Valea Zălanului, să stea la biroul lui, să mănânce acelaşi mic dejun şi chiar să doarmă în patul moştenitorului coroanei britanice. Preţul e similar cu cel al unei camere la un hotel de trei stele.
„Ne aflăm în camera în care doarme Prinţul Charles atunci când ajunge în România, la Valea Zălanului. Această cameră este deschisă pentru oricine”, spune Răzvan Pascu, consultant turistic.
Cei care au profitat de această ofertă sunt, în proporţie de 90%, străini. Pe lângă cazare, primesc un mic dejun tradiţional şi au parte de activităţi relaxante.
În total sunt 14 locuri de cazare, împărţite în şapte camere duble. Fostul grajd a fost transformat într-un salon, unde Prinţul Charles îşi petrece mare parte din zi, atunci când vine la Valea Zălanului.
„Aici vorbim de o atmosferă aparte, unde oamenii au posibilitatea de a se reculege, de a sta în linişte şi de a se bucura de natură şi de specificul minunat al zonei”, spuen Istvan Szabo, îngrijitorul domeniului.
De altfel, în Covasna sunt peste 150 de castele şi conace gata să primească turişti.
„Se pot caza înclusiv într-un castel din anii 1600, cu picturi pe pereţi, la nişte preţuri de hotel de 4 stele din Bucureşti”, adaugă Răzvan Pascu, consultant de marketing turistic.
Iar în mai puţin de o lună, castelul din comuna Micloşoara, va putea primi vizitatori, după ce a fost reabilitat de contele Tibor Kalnoky, prietenul Prinţului Charles.